Uneori, ele se opresc la primul sau la al doilea nivel. Alteori, o criză politică sau ecologică poate interveni independent de orice criză financiară sau economică.
Mai rău, şi aceasta este situaţia de astăzi : rezolvarea uneia dintre crize poate antrena agravarea alteia. De exemplu, pentru a reduce datoria sau şomajul, ar trebui accelerată creşterea PIB-ului, ceea ce ar agrava criza ecologică. Iar rezolvarea crizei ecologice prin descreşterea acestuia ar agrava criza financiară, criza economică şi criza politică. Tot astfel, o tranziţie prea rapidă
spre o economie nepoluantă ar risca să
pună în pericol stabilitatea financiară mondială, iar o tranziţie prea lentă ar risca,
76
Cum sd ne apdrdm de crizele urmdtoare dimpotrivă, să determine depăşirea unor praguri ecologice ireversibile.
Atunci, pentru a evita să înfrunte aceste provocări din ce în ce mai puţin rezolvabile, oamenii procedează ca de obicei: se distrează
şi inventează nenumărate manevre de amînare, sperind că altcineva sau poate un miracol se va ivi pentru a rezolva în locul lor problemele create de ei şi va împiedica posibilitatea ca planeta să devină un iad pentru generaţiile viitoare.
Capitolul 4
Peste tot, manevre de amînare În loc să înfrunte aceste probleme şi să
încerce să le rezolve, oamenii (adică fiecare dintre noi), întreprinderile, guvernele, mai ales cele din democraţii, aplică bine-cunoscutul principiu al tergiversării, conform căruia nu există problemă pe care lipsa soluţiilor să nu sfirşească prin a o rezolva. Şi pe care un divertisment pe cinste să nu permită să
fie dată uitării. Ei caută toate mijloacele posibile pentru a amîna scadenţele; mai întîi mijloacele economice, finanţînd prin împrumuturi o creştere economică artificială, neglijînd consecinţele sale asupra mediului înconjurător, sperînd că, o dată mai mult, va apărea un salvator şi toate problemele se vor rezolva de la sine.
Şi dacă, o dată mai mult, el nu ar apărea? Şi dacă, o dată mai mult, toate acestea nu ar prevesti decît ceva mult mai rău? Şi dacă, o dată mai mult, puterea unei civilizaţii ar fi fost aşezată pe nisip?
78
Cum să ne apărdm de crizele următoare Astfel încît toate elementele enumerate mai sus şi care ni se vor fi părut pozitive apar într-o lumină nouă, înşelătoare şi periculoasă, deoarece decurg dintr-o finanţare pe credit de către generaţiile următoare, de la care împrumutăm, fără intenţia de a le returna vreodată, bani şi materii prime şi al căror mediu înconjurător îl distrugem.
Lumea este înecată de banii
băncilor centrale
Peste tot, şi mai ales în democraţii, în ciuda discursurilor ortodoxe ale bancherilor centrali şi ale FMI-ului, băncile centrale, presupuse independente, creează monedă, pe care o împrumută băncilor, care o reîmprumută
guvernelor, sperînd astfel că acordă timp conducătorilor pentru - a pune în practică
reformele necesare. În realitate, dimpotrivă, dispunînd de aşa un chilipir necondiţional şi gratuit, nici un politician nu este determinat să reformeze ; iar problemele nu fac decît să se agraveze. Sînt îngroşate fluxurile în detrimentul stocurilor; sînt sporite veniturile, distrugîndu-se patrimoniile. Guvernele, întreprinderile, oamenii se îndatorează mult peste ce este rezonabil, sperînd că revenirea creşterii economice le va înghiţi datoriile; iar
Peste tot, manevre de amînare 79
iniţiaţii profită, în treacăt, pentru a se îmbogaţi în prejudiciul generaţiilor viitoare.
Politica aceasta a fost practicată începînd din 1998 de Banca Centrală a Japoniei pentru a contracara o spirală deflaţionistă
care părea ucigătoare. illterior, FED1-ul a procedat la fel şi şi-a încărcat bilanţul cu
-----
3.500 de miliarde de dolari începînd cu anul 2009. Apoi, BCE2 a intrat în joc şi a răscumpărat 2.500 de miliarde de euro în titluri, începînd din 2015.
În consecinţă, niciodată, în nici o perioadă istorică cunoscută, nu a circulat atît de multă monedă în lume. În zona majoră
a economiei mondiale (Statele Unite, zona euro, Japonia, China, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord şi Canada), masa monetară a trecut de la 64% din PIB
în 1980 la 125% în 2016 ! În Statele Unite, cantitatea de monedă disponibilă a trecut de la 69% din PIB în 1980 la 90% în 2016.
Toate acestea au permis, peste tot, alimentarea unei creşteri economice artificiale şi finanţarea importurilor, fără vreo preocupare pentru mijloacele de finanţare. În 1. Sistemul Federal de Rezerve al Statelor Unite ale Americii (n. tr.).
2. Banca Centrală Europeană (n.tr.).
80
Cum să ne apărăm de crizele următoare Europa în special, acordarea de credite a permis importuri masive ale unor ţări din Uniune provenind de la altele, în lipsa oricărui mecanism care să le facă să ramburseze vreodată aceste împrumuturi.
Pînă în prezent, politica aceasta pare a fi un succes : împotriva a ceea ce susţine teoria economică clasică, crearea aceasta nelimitată de monedă nu a declanşat infla
ţia. În orice caz, iată încă o dovadă că legile clasice ale economiei nu mai au sens, pentru că ele au fost concepute pentru economii închise sau întredeschise, care respectau un stat de drept, în timp ce acum avem de-a face cu o piaţă planetară, care nu ascultă
practic de nici o altă regulă decît de cea a concurenţei.
Datoria publică continuă să crească
Utilizînd emisiunile monetare, guvernele se îndatorează nebuneşte.
Japonia bate toate recordurile, cu o datorie publică reprezentînd 250% din PIB; şi cum datoria este majoritar făcută de japonezi, ceea ce nu pare a-i nelinişti, şi cum ea nu aduce practic nici o dobîndă, ea creşte continuu fără a îngrijora pe nimeni.
