Pentru că, în fond, aceste forţe au cu adevărat în comun nu doar ura faţă de actualele clase conducătoare, ci şi dispreţul sau deziluzia faţă de democraţie şi tot ce implică ea : compromisul, jumătăţile de măsură, nuanţa, toleranţa faţă de punctele de vedere ale altora şi reversibilitatea puterii.
Am asista atunci, în faţa crizelor ce ameninţă şi înainte chiar ca ele să se declanşeze cu adevărat, la instalarea unor guverne mai
104
Cum să ne apărăm de crizele următoare mult sau mai puţin totalitare, laice sau religioase, de extremă stînga sau de extremă
dreapta, care ar pune stăpînire pe mizele precedente, de care democraţiile, vor explica ei, nu au ştiut să profite, şi care ar pretinde că acţionează în interesul popoarelor pe termen lung.
Desigur că guvernele acestea nu vor evita crizele ce ameninţă: nu vor rezolva imensele probleme ale căror mize sînt majoritar de ordin material şi planetar nici ferecîndu-se, nici arătînd cu degetul ţapi ispăşitori, nici invocînd o formă sau alta de Providenţă.
Iar aceste noi puteri nu ar face decît să
participe, într-un mod deosebit de brutal, la manevrele de întîrziere care amplifică
problemele pînă la a le face să devină explozive.
Pentru a evita să aibă o astfel de soartă, multe guverne democratice vor considera că strategia cea mai bună ar consta în aplicarea de către ele însele a cerinţelor unuia sau altuia dintre duşmanii lor. Astfel încît vedem deja cum guverne respectabile închid frontierele în faţa unor oameni, idei şi chiar mărfuri. Şi cum unele guverne alese democratic împrumută, la scară mică, tonul şi vocabularul dictatorilor.
Nimic nu este mai sinucigaş pentru un democrat decît să preia ideile sau practicile
Capcana se închide 105
unui duşman al democraţiei. Este pierzania sufletului. În plus, dacă toţi, chiar şi cei mai rezonabili, încep să se ferece şi să
recurgă la strategii de tipul "fiecare pentru sine", în replică la cele ale celorlalţi, atunci toate crizele, cele opt crize identificate aici, vor deveni inevitabile. Cum au şi fost în mai multe rînduri în trecut. Pentru tot ce e mai rău.
Deocamdată, aceste prime semne nu au fost suficiente pentru a declanşa o criză de ansamblu. Ce se va întîmpla în viitor? Trecutul ne poate oare ajuta să-l prevedem?
Capitolul 6
Crize majore s-au produs
în circumstanţe comparabile
Penuriile, încălzirea climatică, îndatorarea excesivă, evaluările nebuneşti, creşterea ratei dobînzilor, protecţionismul, încetinirea creşterii economice, refuzul inovaţiilor, toate acestea seamănă cu ceea ce am cunoscut în mai multe rînduri de-a lungul Istoriei.
Foarte recent chiar: acum doisprezece ani.
Şi, de fiecare dată, s-a ajuns la o criză, uneori doar financiară, alteori şi economică, socială, tehnologică, politică, ideologică, geopolitică, ecologică.
Crizele acestea se înscriu în realitate în contextul unei evoluţii cvasicontinue, cel puţin de o mie de ani, spre mai multă
libertate individuală, prin triumful economiei de piaţă şi al democraţiei; spre deplasări ale centrului de putere al lumii, de fiecare dată tot mai spre vest, astăzi basculînd de cealaltă parte a Oceanului Pacific; spre transformarea unor servicii noi în
108
Cum să ne apdrăm de crizele urmdtoare obiecte industriale. Şi spre utilizarea din ce în ce mai risipitoare a resurselor naturale şi financiare, menită să producă din ce în ce mai multe fluxuri în detrimentul stocurilor, bunuri şi servicii de consum în detrimentul infrastructurilor, al patrimoniului natural, al sănătăţii mintale a oamenilor şi al climei, într-o valorizare mereu mai mare a prezentului, în detrimentul trecutului şi al viitorului.
Crize analoage au avut deja loc Cîteva dintre crizele trecutului lămuresc mutaţiile acestea. Ele au trăsături comune cu ce se întîmplă aici şi acum. Chiar dacă
fiecare dintre ele are propriul specific. Chiar dacă nici una nu a avut amploarea celor care se pregătesc în prezent.
În 1776, Declaraţia de Independenţă a coloniilor engleze din America le face pe elitele luminate ale burgheziei europene să
viseze faţă cu o nobilime ce încerca să-şi întărească puterea (în Franţa, ordonanţa Segur dădea doar nobilimii dreptul de a intra în armată cu gradul de ofiţer fără a parcurge gradele inferioare). În 1780, „mizeria ţăranului, sărăcirea salariatului, puterea şi frustrarea burgheze" descrise de Fran�ois
Crize majore s-au produs ...
' 109
Furet se coalizează pentru a reconsidera un sistem ce nu supravieţuia decît acumulînd datorii gigantice, respectînd recomandarea lui Ludovic al XV-iea: „După mine, potopul".
Noile elite burgheze contestă impozitele ce apăsau asupra lor şi de care nobilimea şi clerul erau scutite, ceea ce determină convocarea Adunării Stărilor Generale, provocînd Revoluţia franceză, eliminarea sau exilul tuturor vechilor elite, dictatura şi războaiele napoleoniene. Criza aceasta, aparent specific franceză, însoţeşte de fapt deplasarea centrului puterii comerciale mondiale de la Amsterdam spre Londra şi apariţia tehnologiilor şi a motoarelor cu aburi.
În 1907, o nouă criză, de data aceasta mondială, începe în condiţii foarte asemănătoare cu cea actuală : o perioadă de euforie (justificată de foarte mari progrese tehnice, de deschiderea către lume şi de mari paşi făcuţi înspre democraţie şi pace) ; şi care este contestată de intensificarea mişcărilor extremiste şi de o criză agricolă şi bancară, apoi deviază într-o crispare ce se traduce prin măsuri protecţioniste, determinînd falimentul mai multor întreprinderi mari din Statele Unite şi semănînd panica printre depunători. Ceea ce declanşează o criză financiară ce va duce la Primul Război Mondial şi la deplasarea centrului puterii comerciale
110
Cum sd ne apdrdm de crizele urmdtoare de la Londra înspre Coasta de Est a Statelor Unite ale Americii şi apariţia maşinilor ce utilizează motorul cu explozie sau electricitatea.
În 1929, la zece ani după încheierea Primului Război Mondial, economia de piaţă
