În raportarea la aceste afecțiuni specifice și la aceste tipare de boală trebuie să
reținem că fiecare persoană este unică. Oamenii nu sunt manuale!
INIMA SLĂBITĂ
Medicina convențională împarte problemele cardiace în mai multe categorii, dar, atunci când folosim plante medicinale, nu este, de regulă, nevoie să facem asta, căci avem de-a face cu plante care au un efect de întărire generalizat. Trebuie subliniat din nou că insuficiența cardiacă cronică trebuie tratată de specialiști.
Pentru întărirea inimii trebuie luat următorul amestec pe parcursul unui interval mare de timp:
fructe de păducel
2 părți
talpa-gâștei
2 părți
lăcrămioară
1 parte
Să se bea o ceașcă din acest amestec de trei ori pe zi.
În același timp, trebuie asigurată o cantitate adecvată de potasiu, de exemplu, prin consumarea de struguri și roșii. Dacă apare retenția de apă, la amestec trebuie adăugată 1 parte păpădie. Dacă sunt prezente încordarea și anxietatea, se va folosi:
roiniță
1 parte
flori de tei
1 parte
Și acest ceai trebuie băut de trei ori pe zi sau ori de câte ori este nevoie. Dacă nu se dovedește suficient de puternic, se vor utiliza în schimb gura-lupului și valeriană, așa cum sunt prezentate în capitolul despre sistemul nervos.
PALPITAȚIILE
Separat de orice afecțiune cardiacă organică poate să apară o accelerare a pulsului, provocată de o serie întreagă de factori, de la menopauză și alergii la frică și excitație sexuală.
Pe lângă intervențiile asupra cauzei specifice atunci când este necesar, există
câteva remedii eficiente care fac să scadă pulsul rapid și neregulat, fără să
afecteze negativ inima. La remediile descrise pentru normalizarea activității cardiace, se adaugă măturicea, cervana, vâscul, talpa-gâștei, pasiflora și valeriana.
Accelerarea pulsului este obișnuită în caz de anxietate și stres și i s-a pus eticheta de „tahicardie nervoasă“. Un excelent amestec de bază pentru această problemă
este:
talpa-gâștei
2 părți
vâsc
1 parte
valeriană
1 parte
Se consumă sub formă de ceai de trei ori pe zi sau de câte ori este nevoie.
Dacă există suspiciuni de hipertensiune arterială sau de probleme cardiace, trebuie adăugate fructe de păducel.
ANGINA PECTORALĂ
Această afecțiune dureroasă și supărătoare apare atunci când fluxul de sânge către inimă este insuficient, ceea ce duce la lipsă de oxigen în țesuturile cardiace.
Este cauzată adesea de epuizare fizică sau de stres emoțional. Această problemă
poate fi tratată eficient și vindecată dacă tratamentul se face o perioadă adecvată
de timp.
Scopul terapiei este ca, prin intermediul arterelor coronariene, să se alimenteze inima cu sânge bogat în oxigen. Pentru aceasta este nevoie de un proces în doi pași. Mai întâi, se dilată vasele de sânge pentru a permite circulația unui volum mai mare de sânge, dar, ca tratament pe termen lung, orice blocaj prezent la nivelul vaselor de sânge trebuie înlăturat. Soluția este folosirea de fructe de păducel, care au aceste două efecte dacă sunt luate regulat o perioadă suficientă
de timp.