Un plus de flori de tei duce la rezultate excelente, căci acestea au capacitatea unică de a curăța depozitele de colesterol de pe vasele de sânge și de a proteja împotriva oricăror acumulări ulterioare. Amestecul de bază este: fructe de păducel
3 părți
talpa-gâștei
2 părți
flori de tei
2 părți
lăcrămioară
1 parte
Acest ceai trebuie băut de trei ori pe zi de-a lungul unei perioade îndelungate de timp; nu ameliorează imediat durerile unui atac.
Dacă sunt probleme suplimentare cu hipertensiunea arterială, la acest amestec trebuie adăugat vâsc.
Angina trebuie tratată în contextul întregii stări de sănătate; individul trebuie să
fie tratat ca o ființă unitară și să se țină seama și de alte probleme. Trebuie luată
în considerare starea sistemului nervos și tratată corespunzător. Mai mult, starea sistemului digestiv poate să aibă un efect profund. Constipația trebuie tratată
prioritar, căci orice constipație cronică pune presiuni inutile asupra inimii.
Trebuie să se țină seama de recomandările de la începutul capitolului cu privire la prevenire, în special de limitările alimentare care sunt vitale, ca și recunoașterea stresului. Exercițiile fizice trebuie să fie moderate și delicate până
când se preia controlul bolii, căci altfel poate fi declanșat un atac, chiar dacă este urmat un tratament naturist. Usturoiul crud în alimentație poate fi de mare ajutor pentru această problemă, ca și pentru afecțiunile cardiovasculare.
HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ
Hipertensiunea arterială este o problemă foarte obișnuită a societății noastre. Ea poate fi provocată de o serie de probleme fizice primare — caz în care acestea trebuie tratate corespunzător —, dar poate să apară și fără vreo cauză clară. Este așa-numita „hipertensiune esențială“ și despre ea vom discuta aici. Chiar dacă nu este găsită nicio cauză specifică pentru această foarte comună varietate de hipertensiune arterială, există câțiva factori potențatori ușor de identificat.
Adesea, este o predispoziție genetică ce provine din zestrea ereditară a vreunuia dintre părinți, dar nu e obligatoriu ca această predispoziție să se manifeste dacă
sunt urmați pașii de prevenire.
Stresul și anxietatea au un rol semnificativ în apariția acestei afecțiuni.
Problemele emoționale, presiunea de la serviciu și mersul lumii (mai ales mersul
lumii!) pot să contribuie toate la o stare mentală care se reflectă în corp sub forma unui tipar de încordare, inflexibilitate și contracție, o presiune asupra întregii ființe, ceea ce face să crească tensiunea arterială. Există o relație directă, mediată de nervi, care duce la contracția vaselor de sânge periferice și influențează pulsul. Terapiile de relaxare și tehnicile corporale, cum ar fi masajul, sunt foarte valoroase în astfel de cazuri, căci scapă corpul de tensiuni.
(Vezi secțiunea de „Exerciții de relaxare“ din capitolul despre sistemul nervos.) Și factorii alimentari pot să fie implicați în două feluri. Când alimentația este prea bogată în grăsimi și carbohidrați, există un risc puternic ca unele dintre aceste grăsimi suplimentare să se depoziteze pe pereții vaselor de sânge. Acest aterom, un depozit de grăsime, face să crească direct tensiunea arterială.
Hipertensiunea arterială poate fi provocată și de o alergie la anumite alimente.
Deși uneori alergia poate să fie evidentă, în multe cazuri este subclinică și deloc ușor de depistat. Astfel de reacții ușoare apar adesea printr-o creștere a tensiunii arteriale. O cauză obișnuită este alergia la lactate. Aceasta se poate verifica ușor prin restricționarea tuturor produselor lactate timp de una–două săptămâni pentru a vedea ce se întâmplă, reintroducându-le apoi și comparând valoarea tensiunii arteriale, precum și orice alte senzații subiective.
Nivelul tensiunii arteriale în organism este menținut printr-un mecanism complex. Așa complex cum este, putem trage concluzii valoroase comparându-l cu un sistem hidraulic elementar: dacă apare o creștere de fluid în sistem, tensiunea crește prin retenție de apă; la fel și dacă volumul descrește prin contracția vaselor sau prin „împănarea“ cu depozite; ori dacă forța de pompare crește, ca atunci când există probleme cardiace.
Există mai multe plante medicinale care dilată vasele de sânge periferice, făcând astfel să crească volumul total de sânge din sistem. Sunt și altele care normalizează activitatea inimii, făcând să scadă în deplină siguranță forța cu care sângele este pompat în corp. Cele mai importante remedii sunt hrișca, usturoiul, călinul, fructele de păducel, florile de tei, vâscul și coada-șoricelului.
Ca de fiecare dată, pentru fiecare individ în parte dozarea propriu-zisă variază în funcție de nevoile sale unice. Ca recomandare de bază, este eficient următorul amestec:
fructe de păducel
2 părți
flori de tei
2 părți
coada-șoricelului
2 părți
vâsc
1 parte
Se bea acest ceai de trei ori pe zi.
În plus, se poate consuma usturoi, preferabil crud. Dacă organismul este foarte încordat, trebuie adăugată la amestec și 1 parte călin. Dacă anxietatea și stresul sunt mari, se pot include gura-lupului și valeriană. Când hipertensiunea arterială
este însoțită de dureri de cap, se adaugă la amestec 1 parte vindecea.