"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » Romanian Books » „Ghidul complet al plantelor medicinale” de David Hoffmann

Add to favorite „Ghidul complet al plantelor medicinale” de David Hoffmann

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!




Go to page:
Text Size:

2 părți

coada-șoricelului

2 părți

ghimbir

1 parte

Se bea acest ceai de trei ori pe zi.

Când există o inflamație locală dureroasă, o loțiune sau o compresă cu hamamelis calmează adesea disconfortul, dar pot fi folosite și gălbenele, tătăneasa sau fructele de păducel.

ULCERELE VARICOASE

Există o legătură foarte strânsă între apariția unor ulcere varicoase și starea venelor, activitatea și tonusul lor, acestea oglindindu-se în venele varicoase.

Atunci când picioarele nu sunt bine drenate de sânge și lichide tisulare — din cauza factorilor menționați la venele varicoase —, surplusul de apă duce la descompunerea țesuturilor și la apariția ulcerelor. Este bine cunoscut faptul că

sunt greu de vindecat. În acest caz e și mai important să se efectueze exerciții fizice adecvate și picioarele să fie ridicate pentru a se contracara efectul gravitației asupra lor.

Plantele medicinale sunt aceleași ca la venele varicoase, dar trebuie utilizată o proporție mai ridicată de diuretice și curative. Tratamentul extern este vital în acest caz. Dacă există vreo infecție secundară, aceasta poate fi tratată cu o compresă cu gălbenele, nalbă-mare și echinacea, compresă ce trebuie schimbată

frecvent. Când infecția cedează, se schimbă compresa cu o cataplasmă cu tătăneasă, gălbenele și nalbă-mare, pisate și amestecate într-o pastă densă care se aplică pe țesutul ce înconjoară ulcerul. Se menține cataplasma cu ajutorul unui bandaj elastic.

CIRCULAȚIA PROASTĂ ȘI DEGERĂTURILE

Atunci când circulația la extremități nu este adecvată, ceea ce duce la mâini și picioare reci, poate fi util următorul amestec:

scoarță de piper de Schiuan

3 părți

fructe de păducel

3 părți

ghimbir

1 parte

Se bea acest ceai de trei ori pe zi.

Atunci când ai degerături, acestea pot fi tratate foarte bine prin aplicarea unui strat subțire de alifie cu ardei iute. Aplicarea se face cu economie.

SISTEMUL LIMFATIC

Sistemul limfatic este alcătuit dintr-o serie de vase a căror sarcină este să

transporte fluidul intercelular și intracelular în și din sânge. Totuși, în îndeplinirea acestei sarcini aparent pasive de transport, au loc multe acțiuni vitale. În mare parte, curățarea organismului se face prin drenajul limfatic al celulelor, țesuturilor și organelor. Fluxul adecvat și susținut al sistemului limfatic este deci vital pentru buna funcționare a organismului și trebuie să se țină seama de el atunci când abordăm organismul din punct de vedere holistic. O a doua funcție importantă a acestui sistem ține de glandele limfatice, căci activitatea antimicrobiană a organismului este parțial localizată la nivelul lor. Această

funcție este abordată în mai multe părți ale cărții, dar mai ales în capitolul despre urechi, nas, gât și ochi. Glandele umflate pot să apară oriunde există glande limfatice, locurile uzuale fiind gâtul, subrațul, sânii și partea superioară a picioarelor, în zona inghinală. Plante precum lipicioasa, echinacea, gențiana, gălbenelele și rădăcina de cârmâz sunt considerate purificatoare și pot fi utilizate ca atare ori de câte ori este nevoie.

O dietă de purificare este necesară ori de câte ori există suspiciune de tulburări limfatice. Cea mai bună este dieta de purificare bazată pe fructe. Într-o astfel de dietă, trebuie evitate sau consumate la minimum sursele alimentare enumerate mai jos, ceea ce îi dă sistemului limfatic răgazul necesar pentru a se recupera în urma suprasolicitării cauzate de aceste alimente nepotrivite:

– carnea roșie;

– alimentele grase și prăjelile;

– brânza, untul, smântâna, laptele;

– oțetul și murăturile;

– alcoolul;

– zahărul și produsele pe bază de zahăr;

– aditivii artificiali, conservanții, coloranții, aromele.

Evitarea acestor alimente ajută organismul, însă consumarea alimentelor potrivite produce o purificare activă prin alimentație. Fructele și legumele proaspete oferă baza acestei purificări. Pentru o purificare profundă, cel mai bine este de urmat o vreme o dietă cu fructe, iar apoi să se reintroducă celelalte alimente. Mai jos este lista cu alimentele adecvate:

– fructele proaspete, mai ales portocale, struguri și mere;

– legumele verzi proaspete;

– carnea albă și peștele, dacă se dorește.

Amestecul de plante medicinale care poate să ajute sistemul imunitar ori de câte ori apare vreo problemă este următorul:

Are sens

Copyright 2023-2059 MsgBrains.Com