Considerând sistemul respirator în contextul întregului, este evident că, pentru o vindecare reală a oricărei afecțiuni din această zonă, trebuie să avem în vedere și să fim pregătiți să tratăm întregul organism. Natura a fost generoasă cu privire la gama de acțiuni ale plantelor „pectorale“ care ne stau la dispoziție, oferindu-ne astfel posibilitatea de a interveni într-un context larg.
Deși este inadecvat să clasificăm plantele medicinale numai în funcție de acțiunile lor, s-ar putea să conteze stabilirea câtorva direcții generale. Vom trece în revistă stimulatoarele respiratorii, relaxantele respiratorii, remediile amfoterice și emolientele respiratorii.
STIMULATOARELE RESPIRATORII
Plantele medicinale din această categorie acționează ca stimulatoare ale nervilor și mușchilor sistemului respirator, declanșând un reflex neurologic prin terminațiile senzoriale din sistemul digestiv, ceea ce duce la „expectorație“.
Expectorantele susțin înmuierea și, respectiv, expulzarea de mucus din sistemul respirator. Plantele din această categorie sunt: lăsniciorul, ciuboțica-cucului, părăluța, amăreala, săpunarița, ceapa-de-mare și tuia.
RELAXANTELE RESPIRATORII
Acțiunea principală a acestor plante este să relaxeze țesutul pulmonar, ceea ce este deosebit de util în cazul oricărei probleme legate de tensiune și suprasolicitare. În mod aparent paradoxal, calmarea tensiunii ajută eliminarea de mucus, permițând expectorația. Din această grupă fac parte multe plante: angelica, anasonul, podbalul, iarba-mare, efedra, semințele de in, grindelia, isopul, pătlagina, Euphorbia pilulifera, roua-cerului, cimbrul, scoarța de cireș
negru și salata sălbatică.
REMEDIILE AMFOTERICE
Conceptul de amfoteric este foarte valoros când avem de-a face cu acțiunile aparent contradictorii ale multor plante medicinale. Termenul este împrumutat din chimie, unde înseamnă o substanță capabilă să acționeze fie ca acid, fie ca bază. Amfotericele, care sunt substanțe normalizatoare, își schimbă și își adaptează acțiunea în funcție de condiții. La început poate părea ciudat că un astfel de concept și-a găsit loc în medicina naturistă. În medicina convențională
se așteaptă ca un remediu să aibă un efect clar definit și ușor de controlat, în funcție de doză. Dacă înțelegem organismul strict mecanic, asta are sens. Totuși, din perspectivă holistică, trebuie să ținem minte că organismul este înțeles ca un întreg sinergic și factorul care vindecă, sporește și susține procesele vitale de recuperare care au loc natural. Astfel, plantele medicinale amfoterice acționează
într-un fel care se potrivește organismului la un moment dat, folosindu-se de înțelepciunea acestuia pentru a face tot ce este potrivit.
Cele mai bune amfoterice respiratorii sunt: macul canadian, lobelia, lumânărica, iarba-fluturilor și ungurașul.
EMOLIENTELE
Emolientele calmează, ameliorează și înmoaie mucoasele iritate sau inflamate, iar proprietățile lor mucilaginoase, alunecoase permit acoperirea, protejarea și lubrifierea mucoaselor și a altor suprafețe tisulare. Sub protecția lor poate să aibă
loc vindecarea.
Multe dintre plantele deja menționate sunt emoliente, cele mai valoroase pentru plămâni fiind: podbalul, rădăcina de tătăneasă, semințele de in, lemnul-dulce, brânca, frunzele de nalbă-mare și lumânărica.
TIPARELE DE BOLI ALE SISTEMULUIRESPIRATOR
În practică, diversele boli și sindroame respiratorii cărora le-a fost atribuită o denumire pot fi înțelese ca manifestare a două tipuri de probleme respiratorii: congestie sau spasm. Congestia este declanșată de supraîncărcarea cu mucus a plămânilor fie din cauza unei secreții excesive, fie a unei excreții insuficiente, ceea ce duce, în timp, la efecte degenerative. Spasmele mușchilor bronhici reprezintă celălalt grup de probleme respiratorii și pot fi provocate de mai mulți factori.
Chiar dacă unele afecțiuni nu sunt incluse în niciuna din cele două categorii (cum ar fi cancerul pulmonar), ele reprezintă un cadru util pentru tratamentul holistic al plămânilor.
CONGESTIA
Medicina convențională consideră adesea că infecțiile bacteriene sau virale sunt cauza stării congestive a plămânilor, urechilor, nasului sau gâtului. Ar fi mult mai potrivit totuși să privim infecția ca rezultat al afecțiunii congestive a țesutului pulmonar. Organismele se pot înmulți în corp numai dacă „terenul“ este propice. În cazul plămânilor, congestia oferă terenul propice pentru infecții, dar nu așa stau lucrurile în mod normal. A scăpa doar de infecție nu intervine în niciun fel asupra problemei primare; și congestia trebuie tratată pentru a preveni recurența simptomelor.
Unul dintre factorii legați cel mai adesea de congestie este conținutul de mucus din alimentație. Dacă sunt depășite nevoile organismului de alimente mucogene, acesta se va debarasa de ele prin intensificarea secrețiilor, de exemplu în plămâni. Dacă acest proces natural de curățare este inhibat cu antibiotice, sunt
plantate „semințele“ pentru boli cronice și, poate, degenerative, ca urmare a congestiei.
Astfel, în orice afecțiune respiratorie în care există mucus în exces, este esențial să se treacă la o alimentație săracă în alimente mucogene. Atunci când apare o acumulare de secreție nazală, cum ar fi congestia sinusurilor, este de ajutor o dietă care limitează consumul de alimente ce susțin căile metabolice de acumulare a secreției nazale. Chiar și în condiții normale, unii oameni cred că
acumularea de secreții nazale sau de mucus înseamnă o acumulare de reziduuri metabolice și toxice, care poate, în cele din urmă, să suprasolicite organismul și să ducă la boli degenerative. Mucusul nu are nimic inerent rău; este un carbohidrat natural al organismului ce acționează ca lubrifiant și ca mediu de eliminare a reziduurilor. Doar când este în exces trebuie supravegheat. Sursele alimentare de mucus sunt:
– produsele lactate, inclusiv laptele și iaurtul de capră;
– ouăle;
– cerealele, în special cele bogate în gluten, precum grâul, ovăzul, secara și orzul;
– zahărul;
– cartofii și alte legume amidonoase, precum napii și napii suedezi.
Într-o dietă alimentație antimucus, se înlocuiesc aceste alimente cu fructe și legume proaspete.
TUSEA
Tusea poate fi tratată naturist în multe feluri și fiecare terapeut va avea planta sau amestecul său favorit. Podbalul este de departe cel mai bun remediu standard pe care-l avem la dispoziție. Uneori e mai eficientă o combinație. Una elementară și cu un gust foarte plăcut poate fi făcută din părți egale de: podbal
lemn-dulce
lumânărică
New Cyclopedia a lui Potter cuprinde un amestec de flori care nu doar esteeficient, ci arată și bine și are un gust desăvârșit.
Amestecul pectoral numărul 1 al lui Potter:
