— . .despre ce i-ar fi răspuns Brătianu ambasadorului austriac, Czernin, à propos de zvonurile cu războiul aţi auzit? întreabă Titi Ialomiţeanu.
Ce şarmant îi este tăiată mustaţa blondă, cu reflexe arămii! Ce formidabil de modern îi vine! Şi cât de elegant e şi plin de prestanţă! Dar ea îl salută
rece, degeaba tot strigă el:
— Oo, iat-o şi pe micuţa noastră antantistă! Ooo. . Oooo. .
Degeaba o priveşte cu privirea din seara când s-au promenat la Şosea cu Mişa, muscalul. Degeaba şi iar degeaba! Există, oh, în viaţă întâmplări 157
ireparabile, peste care nu se mai poate trece – chiar dacă rămân în urmă
inimi zdrobite şi neconsolate. .
Aşa că Margot trece din uşă spre canapeluţă, la locul ei, cu paşi mici-mici, atât de mici încât îşi simte sus pulpele lipindu-se, o umezeală caldă, vâscoasă, o senzaţie mai degrabă neplăcută, ca toate senzaţiile care îţi aduc aminte că ai un trup, când tu numai pentru suflet trăieşti. Când pentru tine numai sufletul contează.
— . .Aşa?! Mărturisesc că nu.. Nu auzisem...
Pauvre Ştefan! Cum se vede că răspunde de complezenţă! Desigur că Titi l-a deranjat venind la ora când se ştie care e folia lui: să răspundă la scrisori, în salon! Pauvre Ştefan! Dar este atât de amabil şi delicat, încât face orice ca musafirul lui să nu se jeneze! Iar Titi este şi el atât de delicat şi amabil, că
încearcă să facă să se treacă peste gafa sosirii lui într-un moment nepotrivit, tot punând întrebări la întâmplare; atât de repede le pune, una după alta, de parcă nici nu l-ar interesa răspunsul! Toată lumea într-o situaţie ireparabilă
şi dificilă, numai din vina ei! Sophie este singura culpabilă, pentru că numai ea l-a ademenit pe Titi în chioşcul din fundul grădinii, printre băltoacele de apă de pe alee. .
Desigur, l-a ademenit doar ca să-l compromită. . Iar acum iat-o cum intră, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, doar că nu mai e la fel îmbrăcată; adio fustă suflecată şi berjeră, şi-a pus rochia de după-amiază vieil-or în care nici nu ştie ce rău îi vine! Iat-o cum se face a fi surprinsă când dă cu ochii de Titi Ialomiţeanu, care, bietul de el, roşeşte, ea însă – bineînţeles! – râde, se evantează, merge să se instaleze în jilţ la locul ei, mai lipseşte s-o vezi că-şi scoate din coşuleţ broderia de mână! Ba nu, se grăbeşte să intre în conversaţie, de la o vreme se pricepe teribil în politică! Dar să fie ea în locul Sophiei, să îndure aşa afront, că Titi s-a refugiat la o oră nepotrivită în salon, la Ştefan, numai şi numai ca să scape! Să se vadă, ea, atât de culpabilă şi de compromisă, şi-ar deschide venele de la mâna dreaptă în baie! Cu o lanţetă!
Sau: dacă n-ar avea lanţetă, atunci ar umple dormitorul cu crini, mai ales că
de la un timp Ştefan tot doarme în cameră separată. Sau: dacă n-ar putea nici face rost de atâţia crini, ar lua vălul şi s-ar face mireasa lui Cristos. Dar nu la Pasărea (unde a şi fost Sophie în duminica în care pe ea a uitat s-o mai ia de la Şcoală). De-ar avea pe suflet atâtea păcate câte are Sophie, s-ar duce tocmai într-un schit, la sihăstrie. .
158
Şi ce-i mai îngrozitor, ce-i mai teribil şi mai palpitant este că uşa dinspre terasa cu clematite este deschisă...
— O zi teribil de caldă a fost astăzi, nu? Şi nu vi se par spiritele mai agitate ca totdeauna? întrebă Titi Ialomiţeanu.
Titi Ialomiţeanu
O zi teribil de caldă a fost astăzi, motiv în plus ca spiritele să fie excesiv de agitate. Situaţia generală mai critică decât oricând: toţi dau asigurări că de data aceasta s-a semnat, războiul bătându-ne fără dubiu la uşă. Iar în asemenea zile confuze, onestitatea nu mai este o monedă de circulaţie!
Acestea sunt vorbele Profesorului Mironescu: cu vanitatea lui, se gândeşte desigur că el este singurul om onest ce a mai rămas în România. Toţi fac preziceri de ce are să mai fie, de cum o să se sfârşească: prost, spune majoritatea. Aşa că cine poate să se descurce se descurcă. Cine poate să facă
averi face – afaceri cu alimente, speculă, permise de export –, este un timp când cine ştie să facă avere se căpătuieşte.
Altceva însă ar putea să-ţi pară şi mai interesant: mai găseşti oare pe cineva despre care zece persoane să bage mâna în foc că este onest şi, prin ce face, util ţării, neurmărindu-şi de fapt interesul propriu? Zece persoane dacă iei, ai să aduni zece păreri defavorabile, dacă nu chiar aşarnat împotrivă. Chiar dacă le iei din acelaşi partid, chiar dacă le iei din aceeaşi facţiune a partidului. Despre unul auzi că este agent al Biroului Britanic; despre altul că s-ar afla pe statele de plată ale ambasadorului Germaniei; celălalt nu întâmplător l-a întovărăşit pe Filipescu la Petersburg; Take este avocatul Rusiei, ceilalţi sunt boşofili, dar nu din convingere, ci plătiţi, pe guvernamentali îi înjură toţi, fără alegere. Şi, în învălmăşeala aceasta, cine mai scapă nepătat? Calomniez, calomniez, il en restera toujours quelque chose, tot vorba Profesorului, pentru că mai există om de calitate la noi a cărui reputaţie să nu fi fost atinsă? Şi atunci cine mai garantează onestitatea cui? Profesorul Mironescu, cu ideile lui de cabinet! Este o utopie a vorbi de onestitate, aşa cum vorbeşte el, şi o orbire datorată vanităţii lui. Şi nici măcar dându-şi seama că destulă lume interpretează atitudinea lui ca o aliniere la guvernamentali. Poţi să nu dai crezare chiar că a fost plătit, numai că i-a fost măgulită vanitatea şi a întrevăzut avantaje pentru fantasmagoria 159
cu laboratorul de fonetică.. Astfel încât probabil nu va mai trece mult şi ai să
auzi din gura Profesorului Mironescu cele mai formidabile osanale pentru Ionel Brătianu! Şi, lipsit de simţul realităţii şi de simţ politic cum e, va găsi momentul să treacă la liberali, cu arme şi cu bagaje şi cu tot sufletul chiar, abia atunci când ei îşi vor fi sfârşit guvernarea! Şi astfel, ceea ce ai prezis printre primii, spre satisfacţia ta de prooroc, iată că se împlineşte: iată că
dezastrul începe şi nu va mai rămâne piatră peste piatră! Iar în asemenea circumstanţe şi condiţii, onestitatea nu numai că nu mai este o monedă de circulaţie, dar nici nu mai este cu putinţă. Într-o lume unde toţi trişează, tu, dacă nu ţii chiar cartea în mânecă, trebuieşte măcar să tragi cu ochiul. În asemenea circumstanţe, nu este lipsită de raţiune şi chiar ridicolă pretenţia de a te dedica unei mari cercetări?
Operei absolute!?!
Când totul arde în flăcări şi se năruie sub ochii neputincioşi, cine mai are nevoie de mâzgălelile tale pretenţioase? Numai Profesorul Mironescu mai poate să creadă în aşa ceva, el, care nu simte că vremea savantului de cabinet a trecut. Mai sigur că n-a fost niciodată decât o idee romantică, în prezent perfect răsuflată. În asemenea circumstanţe, a te menţine cu orice preţ rămâne de fapt unicul ţel, unica reuşită. Acelaşi lucru e valabil şi în aceste zile confuze şi cruciale, la care se mai adaugă în plus agitaţia şi căldura..
Trăsura se hurduca prin hopurile prăfoase, navigând aiurea, când spre un trotuar, când spre celălalt, gata-gata să se ciocnească ba de o maşină de făcut asfalt, ba de o grămadă verde-cenuşie de piatră cubică, rămasă aici de când a început să se paveze strada. Iar el se sufoca în umbra îmbâcsită, cu broboane uleioase de transpiraţie care îl gâdilau sub guler, la rădăcina părului pomădat, între firele ţepene, roşcate din mustaţă; astfel că nu mai prididea să se şteargă cu batista cu monogramă.
La un moment dat, nemaidovedind să se şteargă cu batista fină şi ca să nu o terfelească excesiv, începuse a se şterge cu dosul palmei, ca un mârlan.
Apoi îşi ştersese dosul palmei de pluşul banchetei, însă acesta era atât de îmbâcsit de praf încât renunţase. Oh! ce zi agitată şi neplăcută! Căldura teribilă, spiritele agitate, gazetele atât de pline de invective, acuzele, de o parte şi de cealaltă, atât de grave – de mirare atunci că lumea a devenit atât de suspicioasă? De mirare atunci că te trezeşti mereu şi tu catalogat într-o anume parte, ceea ce evident că nu-ţi convine? Astfel, de pildă, te trezeşti 160
mereu în situaţia de a nega că în Minister ai fi (cum se spune) omul fiecărui director, pe rând. . Penibilă situaţie să negi aşa ceva, şi încă la modul la care negi tu: nu de-ajuns de convingător, pentru că darul elocinţei nu ţi-a fost dat.
Apoi, să nu ne facem iluzii asupra oamenilor: nu cred ei ce le spui! Cu cât le spui, cu atât se uită în ochii tăi, te aprobă şi te suspectează! Aminteşte-ţi doar lecţia de azi, când te-ai justificat în faţa amicului Bădescu. Atâta doar –
i-ai spus – am încercat prin acţiunile mele: să fiu bine cu toată lumea. Pot să
spun însă că am dat faliment, de vreme ce am început să fiu suspectat că aş fi omul cutăruia sau al cutăruia. . Pentru că dacă am cele mai bune relaţii cu noul director din Minister, Vasiliu, nu însemnează că am depăşit obişnuitele legături de colaborare profesională. Nici dacă mi s-a mărit leafa, nici dacă
sunt dus pe teren la inspecţii cu automobilul, nici dacă mi se cere mai des decât altora părerea. . Toate acestea nu dovedesc de fapt nimic. Şi ce importanţă ar avea că tot postul acesta l-am ocupat şi sub predecesorul şi adversarul actualului director, sub Grigore Zlătescu? Sau absurditatea că pe atunci mă aşarnam să fac politică conservatoare, Zlătescu fiind, cum se ştie, prin relaţia cu casa Racotă, cât se poate de bine cu guvernul de-atunci, conservator, iar acum tatonez trecerea la liberali, frecventarea asiduă a Mironeştilor fiind cea mai bună dovadă!
(De reţinut: Zlătescu, astăzi, amuzat: Profesorul Mironescu ar fi destul demirat să se vadă numărat fără menajamente la liberali, el crezându-seindependent şi neştiind că este singurulcare crede asta. Vârându-şi capulprecum struţul şi neacceptând a privi adevărul în faţă.) Sigur, vorbind cu amicul Bădescu, tu ai fi putut să-i arăţi că şi acum îl mai cultivi pe Grigore Zlătescu, fostul tău director, aflat în departamentul învecinat, nu însă chiar garat pe o linie moartă, aşa cum se crede la Ministerul nostru. Ai fi putut să-i spui amicului Bădescu adevărul: că o dată
la lună (cum a fost şi azi) îi faci o vizită lui Zlătescu, pentru obişnuitul vostru comerţ de informaţii, iar la ocaziile cuvenite îl atenţionezi; şi, astfel, fidelitatea ta este îndeajuns de dovedită. Ai preferat însă să taci, de vreme ce principiile politicii tale interioare îţi recomandă discreţie absolută. .
(De reţinut: Zlătescu a confirmat astăzi zvonul demisiei lui Brătianu,deţinându-l de la familia Racotă, unde se aşteaptă ca sigură numirea rudei lor,Maiorescu, drept prim-ministru. Promisiune făcută lui Zlătescu de sondare înacest sens a cercului proliberal, prin Profesorul Mironescu.) 161
Toate cele enumerate mai sus n-ar fi decât tot dovezi de necivilizaţie a acestei ţări, care (aici având dreptate Profesorul Mironescu) această ţară nu cunoaşte stabilitatea oamenilor într-o funcţie, decenii la rând, aşa cum se vede în ţările europene şi civilizate. Un om legându-şi numele de o instituţie, intrând în tradiţie, astfel că numele lui ajunge cu timpul să denumească