instituţia respectivă. Nu există la noi o asemenea stabilitate şi tu primul poţi mărturisi, prin reacţiile ce le întâmpini la Minister, că ai avut dovada. Pentru că, dacă s-au împlinit opt ani de când eşti tot şeful acestui compartiment (avansare care îţi îngăduie speranţe pentru mai departe), dacă în aceşti opt ani directorii generali, guvernele şi miniştrii s-au schimbat mai des decât tine, nu însemnează deloc că ai fi un Fouché, aşa cum ţi s-a relatat că te-a denumit mai deunăzi un fost prieten.
Căci cine te poate vorbi mai de rău decât foştii prieteni şi fostele iubite, la ambele categorii intervenind şi vanitatea, şi invidia, şi gelozia?
O singură soluţie ai în situaţiile neplăcute, ţinând seama şi de firea ta, paşnică prin excelenţă: să îi dezarmezi prin zâmbet. Puţini mai au tăria să te scuipe când le întorci şi celălalt obraz, pentru că intră în obişnuinţă ca la un atac să răspunzi tot cu un atac. Dar dacă tu nu ripostezi şi te porţi ca şi când nu s-a întâmplat nimic, ba chiar cu un plus de bunăvoinţă glumeaţă, atunci ai ocazia să îi vezi dezamparaţi.
Chiar confuzi.
Şi, mai ales în ochii sexului graţios, care asistă la scenă, rezultatul este favorabil pentru tine, acest sex arătându-şi totdeauna tendinţa de ocrotire a victimelor. De aceea, chiar dacă te-ai silit să iei parte la adunările conservatorilor dezbinaţi, nu însemnează că ai fi altceva decât ceea ce eşti: un om care îşi face datoria unde este pus şi, în plus, becher, aşadar cu suficient timp liber.
Mai ales că tot n-ai păşit de-ajuns în protipendadă, încât să frecventezi Jockey Clubul. Sigur că aşa ceva ţi-ar măguli, ca oricărui om, vanitatea, mai ales că, pentru stângăciile tale în lume, tu singur ştii cât ai pătimit. Dar nimeni nu poate să spună că te-a văzut într-o situaţie neonorabilă: nu te-ai aflat în gloata care a strigat „Jos guvernul!“. Nici nu te-ai numărat printre cei care au spart geamurile la redacţia progermană a Steagului. Nimic nu te-a abătut de la acel principiu pe care nu vei considera niciodată că l-ai repetat îndestul: a fi bine cu toată lumea..
162
Continuând să-i pulseze cu aceeaşi iritare, la fel de viu şi de aglomerat, gândurile încetaseră să se mai înşiruie – n-ar fi putut spune când – ca până
acuma. Le simţea la fel de logice, doar că fiecare dintre ele stăruia mai îndelung în faţa ochilor minţii lui; dacă ar fi fost pus să facă o descriere, desigur că ar fi amintit de cum se deschide, încet-încet, petală cu petală, o floare îmbobocită.
Bineînţeles că ar fi fost doar o comparaţie poetică, pentru că nu văzuse niciodată aşa ceva. O floare deschizându-se – iată unul dintre lucrurile înfăptuite tainic de natură, aşa cum se petrece îmbrăţişarea părinţilor pentru ochii copilului căruia, într-o zi, trăgându-se draperiile dantelate ale coşuleţului, i se va arăta doar micuţul frăţior. Tot astfel dimineaţa vezi în locul bobocului de aseară corola desfăcută – cel mult cu o petală, două, jilave, mototolite.
Gândurile-imagini deveneau deci tot mai lente, tot mai înfoiate în mişcarea lor, dar, cu cât trăsura, hurducându-se pe străzi lăturalnice şi pline de praf, îl apropia mai mult de casa prietenilor săi, deasupra lor plutea o accentuată nelinişte: oare de ce să-i fi spus Sophie să vii mai devreme mâine?
Mâna încetase să mai agite pălăria de panama, încetase chiar să mai noteze câte ceva în nedespărţitul caiet zilnic unde-şi făcea bruioanele pentru scurtele şi cât mai secretele însemnări. Sub coşul ridicat al trăsurii, neferit însă nici de praf, nici de zăpuşeală, se vede că el începuse să moţăie.
Poate chiar aţipise?
Pentru că acum urechea auzea cu totul altfel liniştea cunoscută a străzii care dormita, pustie, ţăcănitul potcoavelor de cal, hurducăturile trăsurii pe pavajul desfundat, zăngănitul obloanelor unei dughene care se grăbea să
deschidă. Ba chiar şi zvâcnetul apei din stropitoarea cu care, sub prelata dungată, jupanul răcorea trotuarul încins din faţa prăvăliei; ba chiar şi plesnetul dudelor negre care îşi striveau de asfalt trupul cald şi răscopt, împrăştiindu-şi sângele dulce şi lipicios, bâzâit de viespi.
Şi totuşi, de ce să-i fi spus vino mai devreme mâine?
Firea lui îl îndemnase să se supună poruncii, dar, iată, o făcea fără nicio plăcere, şi chiar cu o emoţie neplăcută. Iarăşi o hurducătură, iarăşi gustul acru al mâncării de birt – a face un drum special, într-o zi cu aferuri peste aferuri, în această culme a zvonurilor de intrare!. . O hurducătură, un gol ameţitor în care îţi alunecă inima: s-ar putea ca aceasta să fie ultima, da, da, fără nicio exagerare, ultima ta săptămână!. . O săptămână numai, şi poate vei 163
alerga bezmetic, cu puşca strânsă la piept – tu să fii acela pe care gloanţele au să-l ferească? Pentru că altfel, oh, sunt acele răni îngrozitoare.. Te vezi, cu ochii minţii îngrozite, cum încă mai alergi câţiva paşi şi după ce obuzul ţi se va fi spart în pântece, şi chiar din fugă încă mai încerci să repari totul: din fugă te laşi pe vine, culegându-ţi dimprejur, cu mâinile reci, lipicioase de sânge, măruntaiele, palpitând însângerate; cu ochii înneguraţi şi tot neştiind ce s-a întâmplat, şi tot nesimţind durerea, încerci grăbit să le vâri înapoi, împreună cu grunji uscaţi de pământ şi fire ude de iarbă. Şi ele alunecând afară, mereu.. oh, blestematele discuţii de la popotă!
Un efort ca să-ţi dezlipeşti genele, închizi grijuliu caietul cu note secrete de pe genunchi, în care, în dimineaţa aceasta, ţi-ai însemnat, prescurtat şi cu iniţiale, treburile zilei. Urgenţa întâia, deci: soluţiunile pentru a nu mai fi iar mobilizat.
1. De redijat lista cu persoanele la care s-ar putea apela, chiar ipotetice ca şansă.
2. De făcut primele vizite în acest scop. Pe cât se poate la cele mai influente, nu uitat Dimitriu, de la Interne.
Apoi: 1. De scos costumul nou de la croitor.
2. De comandat un coş de fructe la Capşa. Adresa familiei Mir. şi ora invitaţiei: Voulez-vous nous faire l’honeur de venir dîner chez nous après-midi Vendredi, 12 août, à 7 heures? Après dîner on fera un peu de musique, en petit Comité. Votre bien-dévouée, Sophie Mironesco.
În plus, câte tracasări la slujbă! La sfârşit ai încuiat într-un sertar hârtiile rămase nerezolvate, ce riscă desigur să rămâie sine die acolo; ordinea şi dezordinea ţi se împletesc într-un mod foarte neaşteptat chiar pentru tine.
Plecând ultimul de la birou (aşa cum sunt toţi obişnuiţi să te vadă), ai dat nas în nas, pe la Sărindar, cu amicul Bădescu. A ţinut morţiş să mergeţi pentru aperitiv la bodegă, la Mircea.
(De reţ. : Bădescu despre prim-ministrul Brătianu: acest om nu este popular,dar e drept că nici nu ţine să fie. Lasă a fi bălăcărit şi înjurat în gazete, fără a-şi lua o măsură de apărare, dispreţuieşte jurnalele, creierul lumii moderne, s-ar părea că niciodată nu le deschide. Aşadar, Bădescu – atitudine proliberală.
În general informat. S-ar putea la viitoarea alegere să meargă cu liberalii pefaţă.)
Bădescu nu a negat ceea ce ştiai de la domnul Marghiloman, că generalul Prezan ar fi dat ofiţerilor o listă de jurnale interzise spre a fi citite, pe primul 164
loc figurând Steagul. À propos de doamna Prezan, o rivalitate în privinţa ei, două persoane din cea mai înaltă sferă: la nume a păstrat discreţie, ai păstrat şi tu, deşi în privinţa Regelui Ferdinand există chiar probe.
Paradoxal, despre explozia de la Dudeşti, Bădescu nu ştia nimic sau nu a voit să spună.
Despărţindu-vă şi fiind prea târziu, ai alergat la croitor, cu o birjă de piaţă.
Cum într-o parte mâneca nu venea bine, în răstimp ai mers să dejunezi la birt. Lume amestecată, mai multă ca de obicei, mulţi reîntorşi precipitat din vilegiatură. Iarăşi ţi-a trecut prin cap de ce să-ţi fi spus Sophie vino mai devreme mâine? Te-ai putea aştepta la imprudenţe din partea ei, exaltări nesănătoase şi chiar penibile, ceea ce nu ţi-ai fi închipuit acum doar câţiva ani, când ea părea însăşi întruchiparea inaccesibilului pe lumea asta!
Ce însemnează şi să vezi omul, şi femeia chiar, mai de aproape! Există o maximă franţuzească, poate a lui La Rochefoucauld, ce spune cam aşa: că
nici măcar un geniu nu arată a fi ceea ce este în ochii lacheului său, care desigur îl vede în posturi neconvenabile. Proverbul (sau maxima) doar enunţă, nu cade în vulgarităţi pentru a explicita.
Aşa că terminaseşi masa, peştele fusese bun, idem pilaful de raci, varza cu carne nepotrivită cu căldura, te lăcomiseşi, ştiind din prima clipă că avea să-ţi cadă greu mai târziu. Trecuseşi apoi pe la cafenea, pentru scurtă vreme, şi nehotărât: să ajungi sau nu mai devreme?
Unul dintre principiile tale (de la care rareori te-ai abătut) îţi cere să fii prudent cu femeile în orişice situaţie; chiar şi cu cele ce le-ai cunoscut îndestul. Niciodată nu le-ai cunoscut îndestul nici pe cele mai cunoscute.
Niciodată nu poţi să ştii la ce se pot preta când interesul şi vanitatea le sunt lezate. O trăsătură specifică firii tale este deci că totdeauna te temi de cursele femeilor, viclenia lor fiind unanim recunoscută; dar şi orbirea bărbaţilor ce se lasă duşi nu doar de pofte, cum susţin ei, ci şi de fanfaronada acestor pofte. În ceea ce te priveşte, prudenţa fiind ta qualité maîtresse, aşadar – să te duci sau nu mai devreme?
Până a lua o hotărâre, te duseseşi la croitor. Costumul venea acum bine şi se făcuse ora de pornit, lăsaseşi costumul cel vechi să-l cureţe şi să-l calce, nu mai era vreme să treci nici pe acasă, nici pe la camera ta mobilată. Aşa că
iată-te acum în birjă, deşteptat din moţăială, dar tot nehotărât: de ce te-ar fi putut chema?
165
