Orişicât te laşi condus numai de raţiune, la oameni nu poţi susţine că te pricepi, întrucât te trezeşti din partea lor cu destule surprize. Sophie însăşi te-a surprins cu capricii ce le-ai putea închipui din partea unei femei, nu însă
să le fi făcut ea pentru tine! Nu însă să te trezeşti cu ea de ziua ta (adresa trebuie s-o fi reţinut de când ai fost bolnav şi Profesorul, într-un acces de grandilocventă mărinimie, a trimis feciorul să se intereseze). Acum, mai spectaculos, chiar ea, însă (noroc pe tine!) neprinzându-te deloc în mizerie.
Totuşi, să te trezeşti cu tânăra doamnă Mironescu venind pe ascuns, cu o birjă închiriată şi cu un voal des pe faţă, plăcerea ca vecinii să vadă o asemenea elegantă urcând la tine şi gândind ei că vine pentru un rendez-vous fiind în mare parte stricată de teama că te vei trezi cu proprietăreasa, în baza înţelegerii dintre voi, să nu aduci femei în casă; în orişice caz, nu la acest preţ de chirie. Greu de închipuit din partea ei o asemenea reacţie de extaz pentru scara de lemn care scârţâie la fiece pas, pentru cele două portes cochères prin care se intră în gangul ce-i păruse atrăgător de tenebros, încât nu mai băgase în seamă mirosurile amestecate, totul găsindu-l numai o excitantă aventură. Totul deschizându-i perspective (îţi mărturisise) pentru o viaţă nouă. Astfel că, fără să mai ţină seama de sfaturile tale cuminţi, se repezise să deschidă geamul rotund al mansardei, strigând încântată că
seamănă cu hubloul unui vapor; nemaipăsându-i nici de discreţie, nici de prudenţă, riscând pentru un capriciu să fie văzută şi să se compromită. Îi păruse totul şarmant, minus mirosul de muced pe care îl remarcase. Ce pretenţii să ai de la o cameră mobilată? replicaseşi tu. Ea însă trăia o stare specială, nemaivăzând până atunci o cameră de holtei.
Cel puţin, aşa spusese.
Şi apoi confesiunile ei, în timp ce se aşezase pe un scaun de pai împletit: că
i-a fost dat să trăiască de timpuriu teribile încercări ale vieţii, şi chiar o vreme şi-a închipuit că se va dedica unei studenţii studioase şi ascetice, în cămăruţa ei din strada Iosif; că va avea numai camaraderii cu colegii ce o vor întovărăşi în baruri şi în localuri tenebroase, că va citi şi va călători mult; că
va ajunge să stea sub fâlfâitul porumbeilor şi, lângă orbitoarea cupolă a lui San Marco, va asculta visătoare cântecul gondolierilor, iar într-o cafenea din Montmartre va bea absint... Asemenea şi alte visări nebune avusese într-o vreme, după care începuse a tânji după un cămin cald şi după plăcerile luminoase ale societăţii.
Făcuse o greşeală, oare, ascultând această chemare a inimii?
166
Unele lucruri îi amintesc de o floare pusă pe o grămadă de gunoi, dar, hélas!, există flori care cresc pe gunoaie..
Oftase, oprindu-se, din delicateţe, a vorbi mai departe: avea sau nu lacrimi în ochii cam bulbucaţi – verzi-albaştri? Din pricina genelor lungi ochii îi par înlăcrimaţi totdeauna şi ea, desigur, ştie ce farmec special îi dau, pentru că
des, şi mai mult ca sigur fără motiv, clipeşte.
N-ai ştiut ce să răspunzi şi nici cum să procedezi, astfel că ai rămas tăcând şi numai privind-o. Plăcut impresionat, cu toate că şi neliniştit, întrebându-te spre ce băteau vorbele ei. Ai vrut apoi s-o convingi să părăsească scaunul de pai împletit, ai avertizat-o că este şubred şi că un picior abia i l-ai încleiat.
Ea nu a dat nicio atenţie, îşi mototolea nervoasă mănuşile, poate nu era speriată, dar raţiunea îi arăta că într-o asemenea situaţie ar trebui să fie.
Posibil să mai fi văzut camere de holtei, şi nu a ta să fi fost prima. Să nu ne facem iluzii în privinţa oamenilor, şi mai ales a femeilor, lucrurile stau totdeauna mai rău decât îţi închipui. Despre ea, într-o vreme circula zvonul că ar fi fost au mieux cu Jorj Athanasiu, altminteri de ce ar fi budat-o nevasta acestuia, Lisette? Chiar ea îţi spusese că numai de doi ani se reîmpăcaseră.
După o lungă tăcere, te scutise de orice răspuns, spunând că a observat că
eşti de la o vreme ales de confesor pentru calităţile tale de persoană
serviabilă ce pare să aibă, spre deosebire de alţii, suflet. O postură pe care acum câţiva ani n-ai fi sperat-o! Mai ales că ţi s-au făcut mai multe confesiuni decât crede ea, şi toate obţinute printr-o foarte timidă provocare! Chiar ea fusese împinsă la vizita neaşteptată doar de comportarea ta, obişnuit comme il faut, şi pentru că făcuseşi gestul nebunesc s-o săruţi când aţi rămas singuri în salon, în timpul primei boli a Profesorului.
Cum tu o mângâiaseşi timid şi ea, ferindu-se, îşi stricase pieptănătura, spunând că vrea să plece, şi tu insistând că vei fi cuminte ca să mai stea, a început să se plimbe prin cameră, căutând o oglinjoară, spunea ea, cât de mică. N-a găsit-o, dar i-a venit ideea să se pieptene în geam, aşa cum (a râs) fac servitoarele. Avea tot timpul capricii şi, desigur, se simţea ca la un bal paré, râdea, apoi devenea brusc melancolică, ambele posturi nestându-i de fapt la fel de bine. Şi, deodată, şi-a desfăcut părul din spelci, la nicio femeie nu mai văzuseşi un păr atât de lung şi de bogat şi de blond, goală chiar, ar fi putut să se învelească în el. I-ai şi făcut acest compliment, dar nu atunci, ci altă dată, atunci vorbeai puţin şi, ca să n-o sperii şi pentru că nu mai aveai glas, îţi îngropaseşi faţa în părul ei cu parfum ameţitor, ameţitor îi foşnea şi 167
rochia cu frou-frou, ai luat-o în braţe, i-ai atins buimăcit lenjeria fierbinte, în timp ce ea te dădea la o parte şi-ţi spunea, perfect stăpână pe ea, să o laşi să-şi facă pieptănătura.
Erai mult prea intimidat şi lucrurile mergeau foarte greu, la plecare ai întrebat-o „mai vii şi data viitoare?“, fără a stabili însă nimic pozitiv, şi chiar neîndrăznind să-ţi faci visuri. Te siliseşi să fii cât mai îndrăzneţ pentru ca, dezinvoltă cum e, să nu te dispreţuiască, la un moment dat îţi pierduseşi capul (interesant este că ţi-ai dat seama totuşi că îl pierzi, ai stat chiar în cumpănă un timp, apoi ai spus fie, măcar de data asta!). După ce s-a îmbrăcat, nemulţumită că nu are la dispoziţie nici măcar un bideu, darmite sala ei de baie luxoasă, ai meditat la cât de dezamăgitoare sunt victoriile.
Atunci ţi-ai amintit ce-i spuseseşi în acel moment de pierdere de sine: că
lupţi împotriva defectelor proprii (sfiiciune de a vorbi în public etţetera), sperând o carieră în politică sau în diplomaţie. Fiind ea foarte preocupată de persoana ei, poate a uitat pe loc mărturisirea ta. Ar fi totuşi neplăcut să fi făcut uz de confesiunea ta în faţa soţului ei, din cauza pretenţiilor Profesorului Mironescu de a te dedica împreună cu el cercetărilor filologice (care nu te pasionează, dar nu i-o spui, ca să îi menajezi vanitatea): drept urmare, te-ai putea aştepta ca el să-şi modifice comportarea în privinţa ta.
Sigur, pentru un om cu scaun la cap, faptul că nu intenţionezi să-l urmezi în buchiselile lui, că visezi să intri în politică, în diplomaţie n-ar putea constitui motiv de supărare! Dar psihologia Profesorului devine tot mai întunecată: este limpede că va ajunge victima neurasteniei. Nu te afli în posesia tuturor datelor, doar anumite tăceri ale Sophiei, la anumite subiecte de conversaţie, doar anumite priviri, exclamaţii – toate acestea dau câte ceva de înţeles. Dar în rest, chapeau bas! Ştie ea ce n-ar fi convenabil să spună, nu se întreţine cu plăcere pe orişice teme. În privinţa discreţiei Sophiei, chapeau bas! Aşa că
poate nu s-a grăbit nici să facă uz de confidenţele tale, mai ales cele privind speranţele pe care ţi le pui în această privinţă în Marghiloman, susţinătorul alianţei cu Germania. Să nu uităm nici că relaţiile cu soţul ei sunt mai puţin apropiate decât altădată şi chiar este de văzut dacă nu au apărut semne de viaţă separată, boala lui implicând, pare-se, un pericol de contagiune. Totuşi, când ai făcut ultima vizită, Profesorul te-a întâmpinat cu un compliment destul de dubios, à propos de eleganţa ta:
168
— Vei ajunge, ţi-a spus, să te îmbraci şi dumneata numai la Viena şi Berlin şi să-ţi trimiţi acolo la curăţat lenjeria, ca bine cunoscutul nostru corifeu conservator!. .
Ei! Cum poate părea o atare intervenţie? Ar suna ca o aluzie că ai fi omul de casă al lui Marghiloman!
Concluzia? Una singură: este bine să asculţi confesiunile altora, dar tu să-ţi pui lacăt la gură. Pentru că eşti cu atât mai puţin vulnerabil, cu cât mai puţine lucruri pozitive se ştiu despre tine. Şi, desigur, orişice om ascunde propriile întâmplări, neconvenabile a fi ştiute. Pe de altă parte, nu poţi împiedica şi despre tine să circule mărunte bârfe, colportări de tot felul, ştiri şi amănunte, acesta fiind la noi obiceiul.
Bucarest, une potinière, vorba Profesorului Mironescu.
Dar, lipsind propria ta mărturie şi, dacă ai noroc, lipsind şi martorii, oricând poţi dezminţi ceea ce se spune. Astfel că ei nu te vor avea la mână. .
Iată cum trebuieşte privită problema confesiunilor dacă ai un recunoscut spirit practic. Prudenţa te îndeamnă să cântăreşti, în orişice, avantajele şi dezavantajele. Aşa cum te întrebi acum: nu rişti mai mult ducându-te decât neducându-te? N-ar fi mai bine să faci drumul întors chiar din această clipă?
Şi deodată, o boare fierbinte, amestecată cu miros de bălării încinse la soare, de lemn câinesc şi duhoare de mortăciune, îl făcu să-şi ducă repede batista la nas.
Apoi, nervos, să împingă cu bastonul caftanul muscalului:
— Unde-ţi ţii ochii, dobitocule? Întoarce, n-auzi? Întoarce odată, vită!
Trecuseră, într-adevăr, de casă, şi fără putoarea bine cunoscută a maidanului cine ştie unde s-ar mai fi trezit! Din fericire însă, printre scaieţii ciufuliţi şi tufele de mătrăgună zăcea, ca de obicei, un câine cu blana putredă
şi dinţii rânjiţi, bâzâit de un roi greu de muşte, sclipind verzi-negre în lumină. Ce chilipir mai căutase şi Mironescu-tatăl făcându-şi casa aici, tocmai la mama-dracului, lângă Şosea! Sigur că iarna îşi ispăşeşte cărpănoşenia trezindu-se cu lupii în curte şi vara şomoiogind cu cârpe arse, ca să mai potolească ţânţarii! Şi nici după patruzeci de ani locul nu a ieşit din sălbăticie.
Din fericire se trezise tocmai la timp ca să-l împungă pe muscal cu vârful bastonului. Iar acesta smucise hăţurile şi intrase cu roata în vreo două
hârtoape până să întoarcă trăsura. Şi acum iată-l apropiindu-se de casa Mironescu. .
