Capacitatea de a ne schimba perspectiva este, fără îndoială, unul dintrecele mai eficiente instrumente pe care le avem la dispoziție.
Căile străbătute până acum ne sunt de folos tocmai și poate exclusiv pentru a ne putea schimba perspectiva pe care educația noastră s-ar putea să o fi distorsionat.
Faptul că am parcurs aceste căi ne-a învățat, o dată pentru totdeauna…
că depindem numai și numai de noi înșine,
că avem nevoie de ceilalți, dar de nimeni în mod specific pentru a ne continua calea,
că putem suporta și trece peste durerea pierderii și a abandonului, în concluzie:
că viața noastră este exclusiv responsabilitatea noastră.
De exemplu, când îmi dau seama de plăcerea întâlnirii, învăț, de asemenea, că starea de îndrăgostire pătimașă este trecătoare și că timpul modifică
negreșit realitatea și cine suntem față de ea.
În cartea sa The Animal Contract, Desmond Morris⁵ descrie schimbările normale care au loc în nevoia de intimitate a ființei umane. Sugerează că
trecem în mod ciclic prin patru faze:
Faza 1: Apropie-te mai mult.
Faza 2: Strânge-mă tare în brațe, te rog.
Faza 3: Slăbește puțin îmbrățișarea, te rog.
Faza 4: Lasă-mă odată în pace!
Și dincolo de umorul cu care este expusă problema, în termenii propriei păreri cu privire la dragoste, îmi place să cred că afecțiunile care te țin prizonier nu sunt iubiri sănătoase. Dar asta se învață doar după întâlnirea fără depen dență și acceptând posibilitatea lacrimilor.
Când am analizat prima oară acest lucru, mi s-a părut că găsesc ceva și mai rău decât ura la care se referea Dalai Lama: atașarea de anumite structuri, rigiditatea conceptelor și intoleranța față de ceilalți.
După ce am citit mai mult, mi-am dat seama că întreaga mea listă nu era altceva decât o enumerare a modurilor de a camufla ura.
Știind, datorită profesiei mele, că dragostea și ura nu se exclud neapărat, ci de multe ori conviețuiesc în legături ambivalente, lucrez ca terapeut și profesor apărând importanța întâlnirii, a implicării și a detașării, considerându-i cei trei piloni ai sănătății noastre mentale.
De aceea spun uneori că marea provocare de a fi om constă în a învăța două
lucruri: să intri și să ieși.
Un subiect interesant
Moartea este singurul fenomen care
nu a fost corupt de societate.
Omul a contaminat totul ș i doar moartea
este încă neprihănită, nealterată,
neatinsă de mâinile oamenilor.
Omul nu poate nici să o posede, nici să o în ț eleagă, nu poate face din ea o ș tiin ț ă;
este atât de dezorientat, încât nu ș tie ce să facă cu moartea.
De aceea moartea este singurul lucru
care a mai rămas acum în esen ț ă pur în lume.
Osho⁶
Moartea, la fel ca iubirea, reprezintă pentru toți un subiect, fără îndoială, interesant. Spun interes în sensul lui inițial și uitat: când cuvântul denumește ceea ce multiplică, crește, produce, adică ceea ce este creator (încă spunem că banii trezesc interes).
Nu înseamnă că moartea pur și simplu ne preocupă, ci ne interesează în măsura în care ni se dezvăluie ca generatoare, creatoare și intensificatoare a vieții.
Moartea ne confruntă cu viața într-o stare interesantă. Și de acolo o reinventează, o recreează.
Când suferim o pierdere, viața noastră se amplifică, devine mai intensă.
Pierderile și iubirea, într-o oarecare măsură interesante, marchează profund viața noastră și ne poziționează în fața celuilalt.
Atât iubirea ca viață, cât și pierderea ca moarte au nevoie una de alta pentru a putea exista.
Când ne eliberăm de dependență, când ne înconjoară iubirea sau ne confruntăm cu ideea morții, are loc o transformare, o mutație imensă, o nouă
