De fapt, pot deveni intim cu cineva doar dacă sunt capabil să-mi dau seama de faptul că suntem diferiți și dacă iau nu numai decizia de a accepta această diferență pe care o văd, ci și hotărârea de a face tot posibilul pentru a continua să fii astfel, diferit, așa cum ești.
Asemănările ne fac să putem fi împreună.
Diferențele permit să ne fie de folos faptul că suntem împreună.
Bineînțeles, se poate întâmpla și ca, în cursul acestui proces, când în cele din urmă sunt aproape și reușesc să văd clar pasagerul din trăsură, să
descopăr că nu îmi place ceea ce văd. Se poate întâmpla și chiar se întâmplă. De la distanță, celălalt îmi pare fantastic, dar după ce mergem puțin împreună, încep să-mi dau seama că, în realitate, nu-mi place deloc ceea ce încep să descopăr.
Întrebarea este: pot avea o relație intimă cu cineva care nu îmi place?
Răspunsul este NU.
Pentru a putea construi o relație de intimitate, există unele lucruri care trebuie să se întâmple.
Există trei aspecte ale relațiilor umane care sunt precum cele trei picioare ale unui trepied, pe care se sprijină tot ceea ce constituie o relație intimă.
Aceste trei picioare sunt:
Iubirea
Atracția
Încrederea
Poți studia și lucra pentru a comunica mai bine, poți învăța să-l respecți pe celălalt, poți învăța să îți deschizi inima… dar există lucruri care nu se învață, pentru că nu se fac, ci se întâmplă. Există lucruri care trebuie să se întâmple.
Fără aceste picioare, intimitatea nu există. Este atât de adevărat încât, dacă
într-o relație clădită pe intimitate dispare afecțiunea, încrederea sau atracția, toată intimitatea câștigată se prăbușește. Relația se transformă într-o bună
legătură interpersonală, o relație intensă sau plăcută, dar nu va mai avea caracteristica unei relații intime.
Pentru ca relația intimă să dureze, adică pentru ca masa pe care se sprijină
relația să continue să fie intact, trebuie să fiu în măsură să continui să te iubesc, trebuie să pot avea încredere în tine, trebuie să fii în continuare o persoană atrăgătoare pentru mine.
Pentru a avea intimitate, este esențial să ții la mine, să ai încredere în mine și să-ți plac.
Această chestiune a mesei nu ar fi atât de problematică dacă nu ar exista acest mic și teribil detaliu: nici unul dintre aceste lucruri (iubire, încredere și atracție) nu depinde de voința noastră.
Extrem de important este faptul că nu pot alege să se întâmple nici unul dintre aceste trei lucruri. Există sau nu există, asta nu depinde de decizia mea. Eu nu decid să țin la tine, nu decid să am încredere în tine și nu decid să îmi placi. Oricât m-aș strădui, nu pot face nimic dacă nu simt aceste lucruri.
Din acest motiv, intimitatea este cea care există atunci când, într-o relație între două persoane, amândurora ni se întâmplă aceste lucruri: ținem unul la celălalt, avem încredere unul în celălalt și ne simțim atrași unul de celălalt.
Restul îl putem construi.
Nici măcar nu putem face nimic pentru a ține la cineva la care nu mai ținem, pentru a ne plăcea cineva care nu ne mai place, nici pentru a avea încredere în cineva în care nu mai avem încredere.
Bineînțeles, nu vreau să spun că a simți sau a nu simți aceste trei lucruri este independent de ceea ce este sau face celălalt. Mai mult, ne putem da seama fără prea mult efort că, deși este foarte clar că nu pot face nimic ca să țin la tine, ca să mă atragi sau ca să am încredere în tine, tu în schimb poți face ceva.
Eu pot face unele lucruri ca tu să-ți dai seama că sunt demn de încredere și pot face unele lucruri pentru a încerca să-ți fac pe plac și pentru a trezi în tine iubirea pentru mine.
Dar nu pot face absolut nimic pentru a simți același lucru pentru tine, dacă
acel lucru nu se întâmplă de la sine.
Dacă afecțiunea, atracția și încrederea mea depind de cineva, atunci depind mult mai mult de tine decât de mine.
Despre dragoste am vorbit și vom continua să vorbim, dar vreau să mă
ocup aici de celelalte picioare ale trepiedului.
Pentru a exista o adevărată relație intimă, celălalt trebuie să mă atragă.
Nu contează dacă este bărbat, femeie, un prieten, un frate… celălalt trebuie să fie atrăgător pentru mine. Trebuie să-mi placă ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce este celălalt. Nu totul, dar trebuie să-mi placă.
Dacă în realitate celălalt nu îmi place, dacă nu există nimic care să mă
atragă, vom putea avea o relație cordială, vom putea lucra împreună, ne putem intersecta și face lucruri în doi, dar nu vom putea fi intimi.
Pentru a fi intimi, în afara deschiderii, încrederii, capa cității mele de a mă
expune, a legăturii afective, afinității, capacității de comunicare, toleranței reciproce, experien țelor împărtășite, proiectelor, dorinței de creștere și așa mai departe, ca și cum ar fi puțin lucru, celălalt, în mod fundamental, trebuie să îmi placă, trebuie să pot fi atras de celălalt.
Faptul de a-l plăcea pe celălalt nu este obligatoriu de natură fizică. Îmi poate plăcea modul în care spune lucrurile, modul său de a proceda, felul cum gândește, inima lui. Dar, repet, atracția trebuie să existe.
Există unele cupluri cărora le-ar plăcea mult să fie intime, dar își dau seama că, deși e sigur că țin mult unul la celălalt și pot avea încredere reciprocă, ceva s-a întâmplat cu posibilitatea de a se plăcea unul pe celălalt: s-a pierdut. Atunci, ajung la psiholog, vorbesc cu alt cuplu sau cu un preot și spun: „Nu știu ce se întâmplă cu noi, nimic nu mai este la fel, nu mai avem chef să ne vedem, nu știu dacă ținem unul la celălalt“, iar, uneori, singurul lucru care se întâmplă este că atracția a încetat să mai existe de ceva timp.
