Printre miturile care provocau pedeapsa lui Dumnezeu se numărau, în cazul băieților, amenințarea creșterii părului în palmă… sau de a se tâmpi… sau de a înnebuni (unii dintre noi au rămas cam nebuni, dar mă îndoiesc că ar fi din cauza acestui lucru).
În cazul fetelor, cenzura amenința cu pericolul de a se îmbolnăvi și de a nu mai putea avea copii când cresc mari.
Părinții de azi au învățat că masturbarea este o parte a evoluției normale a copiilor și, înțelegând acest lucru, au încetat să facă din explorarea propriului corp un motiv de persecuție sau de priviri care cenzurează.
Din fericire, sexualitatea nu mai este ceva inaccesibil, despre care copiii nu pot vorbi.
Fără intenția de a face excluderi, consider important să lămuresc faptul că
îmi propun să scriu aici numai despre întâlnirea heterosexuală dintre adulți sănătoși (sau, mai bine spus, care au crescut fără să devină prea nevrotici).
Am auzit o poveste foarte amuzantă.
O doamnă se duce la o agen ț ie de bilete de avion ca să cumpere două bilete la business class pentru Madrid. În timpul conversa ț iei, cerând numele pasagerilor, angajatul descoperă că doamna era înso ț ită de o maimu ț ă.
Compania se opune, iar argumentul conform căruia, dacă plăte ș te biletul, poate călători cu cine vrea ea este respins fără drept de apel.
De ș i la început compania adoptă această atitudine, o scrisoare de recomandare oportună, din partea unui politician la putere, o ajută să
ob ț ină un permis pentru a lua maimu ț a, dar nu pe scaun, ci într-o cu ș că, acoperită cu pânză, în zona stewardeselor, din spatele avionului.
Femeia acceptă negocierea fără tragere de inimă, iar în ziua zborului seurcă în avion cu cu ș ca acoperită cu o pânză verde, pe care este brodat numele maimu ț ei: Federico. Îl duce chiar ea până la u ș a glisantă din spate ș i î ș i ia rămas-bun de la el. „În curând vom fi pe pământul tău, Federico, a ș a cum i-am promis lui Joaquín.“
Mai aruncă o privire pentru a verifica locul ș i se întoarce la business class, ca să se a ș eze pe scaunul ei.
La mijlocul călătoriei, o stewardesă are ideea de a-i oferi maimu ț ei o banană ș i, spre surprinderea ei, vede animalul culcat nemi ș cat pe fundul cu ș tii. Stewardesa î ș i stăpâne ș te un ț ipăt de groază ș i îl cheamă pe ș eful personalului navigant, preocupată nu atât de maimu ț ă, cât de slujba ei.
Toată lumea ș tia că stăpâna maimu ț ei avea rela ț ii importante.
Începe o agita ț ie teribilă în avion. To ț i aleargă de colo-colo. Comandantul se apropie de Federico ș i îi face respira ț ie gură la gură ș i masaj cardiac.
Timp de mai bine de o oră, încearcă să-l reanimeze, da nu se întâmplă
nimic. Animalul este mort.
Echipajul încearcă să trimită o telegramă la bază pentru a explica situa ț ia.
Răspunsul pe care îl primesc întârzie jumătate de oră. Pasagera nu trebuiesă- ș i dea seama de cele întâmplate. „Dacă doamna face vreun scandal, e posibil să vă trezi ț i cu to ț ii ș omeri. Avem o idee. Face ț i-i o poză maimu ț ei ș i transmite ț i-o prin fax la aeroportul Barajas de la Madrid. Vom da instruc ț iuni să se înlocuiască maimu ț a imediat după aterizare.“
Personalul însărcinat cu opera ț iunea execută ordinul întocmai. Transmit fotografia, iar la aeroport se fac deja pregătirile pentru opera ț iunea de înlocuire. În timp ce a ș teaptă ca avionul să aterizeze, personalul compară
fotografia maimu ț ei cu maimu ț a de care făcuseră rost. Maimu ț ei moarte îi lipsea un dinte; atunci îi smulg unul ș i falsului Federico. Apoi văd că are un semn ro ș iatic pe frunte, a ș a că o machiază ș i pe maimu ț a cea nouă.
Detaliu cu detaliu, se ocupă de diferen ț e, până când, în final, printr-o tăietură rapidă, cozile acestora devin egale. Termină treabă exact când aterizează avionul. Asisten ț ii urcă rapid, îl scot pe Federico din cu ș că, îl
aruncă în co ș ul de gunoi ș i pun în locul lui maimu ț a cea nouă. O acoperă
cu pânza, iar ș eful personalului este însărcinat să înmâneze cu ș ca.
Cu un zâmbet, omul îi înmânează cu ș ca doamnei, în timp ce îi spune:
– Doamnă, maimu ț a dumneavoastră.
Doamna ridică pânza ș i spune:
– O, Federico! Suntem din nou pe pământul tău.
Dar, când îl prive ș te mai bine, exclamă:
– Ăsta nu e Federico!
– Cum nu e? Uita ț i, are o pată ro ș iatică aici, îi lipse ș te un din ț i ș or…
– Acesta nu e Federico!
– Doamnă… toate maimu ț ele sunt la fel, cum vă pute ț i da seama că nu e Federico?
– Pentru că Federico… era mort.
Ș i atunci to ț i î ș i dau seama de ceva la care nu se gândiseră. Doamna ducea maimu ț a în Spania ca să o înmormânteze, pentru că a ș a îi promisese so ț ului ei, înainte ca acesta să moară.
Ce e sigur în povestea asta e că nimeni nu știe mai bine ca mine ce am în bagaj, numai eu știu ce duc.
Cine o să-mi spună mie cum trebuie să călătoresc?
Am ales această poveste ca introducere pentru a spune că nu se poate vorbi despre sex din altă perspectivă în afară de cea proprie, acesta fiind bagajul pe care îl duce fiecare.
Cum în astfel de lucruri nu există adevăruri revelate, iar dacă există, eu nu le cunosc, este necesar să lămurim faptul că lucrurile pe care le spun reprezintă ceea ce cred eu ca terapeut, ca persoană și ca individ sexual, care trăiește în această societate pe care o împărțim. De aceea, este posibil să fiți de acord sau nu cu ele, adică nu trebuie să fie adevărate pentru toată lumea.
