Să îl părăsești pentru a merge într-o direcție diferită. Să treci de la ceva cunoscut la ceva necunoscut.
Iată ce ne obligă iremediabil să creștem.
Faptul că știu că pot suporta doliul și știu că îl pot depăși, dacă decid astfel, îmi permite să fac în continuare ceea ce fac, dacă aceasta este decizia mea.
Reversul poveștii alpinistului este istoria lui Don Jacobo.
Don Jacobo locuie ș te pe bulevardul Santa Fe, între pasajul Pirulo ș i strada Mengano.
Există un chio ș c de ziare la intersec ț ia Santa Fe cu Mengano ș i alt chio ș c de ziare la intersec ț ia Santa Fe cu Pirulo.
Don Jacobo î ș i bea cafeaua în fiecare diminea ț ă la barul din intersec ț ia Santa Fe cu Pirulo ș i, înainte de a intra în local, cumpără ziarul de la chio ș cul de pe acela ș i trotuar.
Dintr-un motiv misterios (poate din cauza unei prejudecă ț i antisemite), proprietarul chio ș cului de la intersec ț ia Santa Fe cu Pirulo se poartă urât cu Don Jacobo.
Totdeauna îi vorbe ș te pe un ton răstit, nu îi dă restul potrivit ș i îi oferă cel mai mototolit dintre ziare.
Băiatul de la bar, care îl serve ș te întotdeauna ș i ț ine la el, îi spune:
– Don Jacobo, de ce îi permite ț i să se poarte a ș a cu dumneavoastră?
– Ș i ce vrei să-i fac?
– Nu vreau să-i face ț i nimic, dar dacă se poartă astfel cu dumneavoastră, de ce nu cumpăra ț i ziarul de la celălalt chio ș c? Până la urmă, când veni ț i de acasă trece ț i pe lângă chio ș cul din Mengano înainte de a ajunge la bar.
Don Jacobo îl prive ș te pe băiat ș i îi răspunde:
– Nenorocitul ăsta se poartă urât cu mine fără nici un motiv… ș i vrei să-l las pe EL să hotărască de unde cumpăr EU ziarul? În nici un caz!
Să însemne asta o împotrivire față de gestionarea doliului?
Nu, cred că nu.
A rezista doliului înseamnă să mă cramponez de relație, înseamnă să-mi corectez comportamentul, să aștept ca celălalt să se poarte frumos cu mine sau să continui să mă plâng că sunt persecutat.
Fără îndoială, o hotărâre mai bună în ceea ce privește persecutarea, în gluma cu Don Jacobo, ar fi fost să accepți pierderea unui loc de unde cumperi ziarul, gestionarea doliului și pierderea speranței că lucrurile o să
se schimbe. Să accept că pot cumpăra ziarul din alt loc, unde sunt tratat bine.
Dar, așa cum spune Don Jacobo, în mod sigur va fi foarte bine pentru viitorul meu ca, după doliu, să fiu eu cel care decide de unde cumpără
ziarul. Poate că sunt un idiot dacă voi continua să-i cumpăr ziarul acestui nemernic, dar a fi idiot nu e ceva care să te împiedice să trăiești doliul.
Nu e totuna să împiedici sau să reziști doliului.
Din Regele Ioan de William Shakespeare…
Filip vorbe ș te cu Constance, care ș i-a pierdut fiul în ultima bătălie.
De fapt, nu ș tie dacă fiul său a murit, dar î ș i dă seama că probabil nu-l va mai vedea în via ț ă.
Constance plânge ș i geme, se jele ș te ș i plânge din ce în ce mai tare, cuprinsă de durere ș i deznădejde.
Atunci Filip îi spune:
– Îl plângi atât de mult pe fiul tău, e ș ti atât de îndurerată, încât ai zice că
î ț i iube ș ti mai mult durerea decât fiul.
Iar Constance îi răspunde:
– Durerea că fiul meu nu este viu în odaia lui, că nu doarme la locul lui, nuse îmbracă cu hainele sale, nu vorbe ș te cu propriile cuvinte ș i nu mă
înso ț e ș te peste tot unde mă înso ț ea înainte, oare cum a ș putea să nu-mi iubesc durerea, dacă este singurul lucru pe care îl mai am?
Pentru că, uneori, durerea, este evident, îl însoțește pe cel care suferă, ocupând același loc pe care îl ocupa înainte persoana dispărută.
Nu contează ce loc și nici cât loc ocupa cel care a dispărut din viața ta, durerea este pregătită întotdeauna să umple toate aceste spații.
Și este important să înțelegem că dacă această senzație de a fi însoțit de durere nu este plăcută, cel puțin nu este atât de amenințătoare cum pare să
fie vidul.
Măcar durerea ocupă spațiul.
Durerea umple golurile.
Durerea împiedică existența unui gol în suflet.
