Dar să fure via ț a?… Nu poate să fure via ț a.
Nu poate duce la capăt această farsă… pentru că via ț a…
via ț a este o tor ț ă care trece din mână în mână, de la un om la altul, de la o sămân ț ă la altă sămân ț ă, un transfer care nu merge decât într-un sens,
o călătorie infinită către viitor,
ca o lumină care desparte
iremediabil tenebrele.
Iar mie mi se pare că Lima Quintana are dreptate.
Dispariția celuilalt, pe care o asociem cu moartea, poate fi trăită astfel numai dacă nu poți interioriza ceea ce ai pierdut.
Dacă prinzi curaj, atunci moartea este o mare farsoare. Boala este o mare farsoare.
Ele îmi pot lua ceva din celălalt. Dar nu mi-l pot răpi pentru că, într-un anumit fel, acest celălalt continuă să fie înăuntrul meu.
Jorge Bucay, Calea întâlnirii, Editura Litera, 2018 (n.red.)
3
Tristețe și durere. Doi tovarăși salutari Întotdeauna există mai mult, mult mai mult decât durere în doliu.
Există, de exemplu, un anumit orgoliu de a ajunge acolo unde nu ai maifost,
Acolo unde nu ai crezut vreodată că vei ajunge să fii.
În fiecare rămas-bun se ascunde un bun venit tăcut.
Despăr ț irile au mai multă legătură cu via ț a decât cu moartea Pentru că, în ultimă instan ț ă ș i chiar de la început, Istoria noastră ș i cea a tuturor
este doar un amestec ciudat de sfâr ș ituri ș i începuturi.
Iar eu ș tiu pentru că al ț ii care au trăit mi-au povestit, Pentru că al ț ii, care au suferit, au crescut apoi din durere.
Mor ț i care au dat na ș tere unor vie ț i noi, Pierderi care au condus la întâlniri
Ș i absen ț e prezente care au umplut vie ț i pustii, Eliberându-le de martiriul prezen ț elor absente.
De aceea ș tiu, merg înainte ș i nu sunt singură, Pentru că merg zi ș i noapte, înso ț ită de mul ț i al ț ii.
Al ț ii care ș i-au lăsat urma pe potecă
Ș i care au găsit numai mergând
sensul adevărat al drumului parcurs.
Marta Bujó No todo es dolor/Nu totul e durere
În limbajul de fiecare zi obișnuim să punem semnul egal între durere și suferință și între tristețe și depresie.
Dacă ne adâncim în etimologia cuvântului „doliu“, vom constata că,
dincolo de mult discutata relație cu durerea, mai există alte două sensuri interesante.
Unul este cel care pune originea doliului în relație cu anticul cuvânt dwel, care înseamnă „bătălie“, „ceartă între doi“, și care în acest caz îmi sugerează că, pornind de la același sens etimologic, trebuie să ne gândim că
în procesul intern al gestionării unei pierderi, se stabilește o luptă, un duel al hegemoniilor; de exemplu, între partea din mine care acceptă pierderea, legată de realitate, și cealaltă, care dorește să rețină, care nu este dispusă să
se desprindă de ceea ce nu mai este.
Celălalt sens ne trimite la termenul latin dolos (ce stă și la originea termenului juridic „dol“), care înseamnă „înșelăciune“, „escrocherie“,
„fals“ și care poate ne obligă să ne gândim la cum ne-au amăgit toți cei care ne-au făcut să credem că am putea păstra pentru totdeauna ceea ce iubeam și că tot ceea ce dorim poate fi etern.
Când vorbim despre calea lacrimilor, punem evident accentul pe legătura doliului cu durerea pentru ceea ce am pierdut, dar să nu uităm că are loc un război înăuntrul nostru și că tabăra „celor buni“ este cea care dorește să
accepte faptul că absentul nu mai este; și să nu uităm nici că traversăm această cale din urmă suportând dezamăgirea frustrantă a confirmării faptului că naivitatea de a crede în lucruri eterne s-a făcut țăndări în fața realității unei pierderi.
Doliu normal
A fi îndoliat nu înseamnă a fi bolnav. Dimpotrivă, procesul care implică
depășirea unei pierderi este garanția dezvoltării, creșterii și sănătății.
