„Uuu… Nu voi suporta să merg pe jos.“
Dacă am putea să facem haz de sărăcia noastră, l-am numi „momentul
suferinței garantate“.
Dar, din fericire, nu suntem atât de proști încât fericirea noastră să depindă
de o plimbare cu mașina. Și atunci… trebuie să mă gândesc invers, ce anume mă face să sufăr?
Aceasta ține de atașamentul meu, de modul meu de a avea un raport cu dorințele mele.
Problema este să nu știi să intri și să ieși din diferite situații.
A nu putea accepta conectarea la și deconectarea de la diferite lucruri.
A nu fi învățat că a obține și a pierde fac parte din dinamica normală a vieții considerate fericite.
Te-ai putea întreba de ce deviez către fericire, atașament și capacitatea de a intra și a ieși din relații, dacă vorbesc despre pierderi, despre lacrimi, despre abandonuri și despre moarte. Nu este o deviere. Moartea,
schimbarea, pierde rea și VIAȚA ÎMPLINITĂ sunt legate intim de la înce -
putul timpurilor, așa cum arată studiul simbolurilor pe care le-au abordat
succesiv antropologia, istoria popoarelor primitive și psihologia. De-a lungul timpului, fiecare simbol are un sens arhetipal, așa cum a arătat genialul Carl Jung în studiile sale privind structura simbolică prin exce -
lență: cărțile de tarot.
În tarot există, de exemplu, o carte ce reprezintă și simbolizează moartea.
Este vorba despre cartea numărul XIII, pe care tradiția populară o asocia cu faimosul craniu, coasa și roba. Imaginea morții înseși.
Simbolurile se repetă mereu în toate culturile și în toate perioadele; și, desigur, în ciuda aspectului înspăimântător, această carte nu reprezintă ca simbol sosirea morții în sine, ci, pentru cei care știu mai multe despre acest subiect, întruchipează schimbarea. Simbolizează procesul prin care ceva încetează de a mai fi cum este, pentru a da naștere altui lucru care îi va ocupa locul deținut până atunci.
Înțelepciunea populară sau inconștientul colectiv știe dintotdeauna că
micile morți cotidiene și poate și cele mai cumplite episoade de moarte simbolizează interior procese de schimbare.
A trăi aceste schimbări înseamnă să avem curajul de a lăsa lucrurile să
înceteze de a fi pentru a face posibilă apariția altor lucruri noi.
Gestionarea unui doliu înseamnă, prin urmare, să înveți să te desprinzi de ceea ce a fost înainte.
Aceasta se întâmplă atunci când mă tem de lucrurile care vin, când mă
cramponez de lucrurile care există.
Rămân centrat pe lucrurile pe care le am pentru că nu am curajul de a trăi ceea ce urmează.
Mă conving că nu voi suporta durerea pe care o presupune dispariția, pentru a justifica modul meu de a mă agăța de tot ce era înainte…
Iar din această perspectivă, în mod sigur nu voi putea cunoaște, nu mă voi putea bucura și nici nu voi trăi ceea ce urmează.
Aproape te aud spunând:
„… dar atunci când cineva pierde lucruri la care ț ine, simte că îl doare, ș i uneori suferă mult din cauza a ceea ce nu mai este“.
Da, și lecția este să vedem ce facem pentru a rămâne numai cu durerea, dar renunțând la suferință.
Există mii de lucruri care te invită să parcurgi calea lacrimilor,
pentru că, în afara persoanelor pe care le pierzi,
există situații care se transformă,
există relații care se schimbă,
există etape ale propriei vieți care rămân în urmă,
există momente care se termină,
și fiecare dintre aceste lucruri este o pierdere care trebuie gestionată.
Dacă îmi dau seama că TOTUL va trece, într-un fel sau altul, voi conchide afirmând că este responsabilitatea MEA să mă îmbogățesc atunci când mă
despart de ele.
Imaginează-ți cum ar fi să mă agăț de acele lucruri frumoase din copilărie, să mă gândesc în continuare cât de frumos a fost să fiu copil sau să-mi fie dor de acel moment în care eram bebeluș, și mama îmi dădea să sug și se ocupa de mine, iar eu nu aveam nimic de făcut decât ce aveam chef, sau mai mult, să rămân, ca alpinistul, cramponat de amintirea siguranței imaginare a uterului matern, gândindu-mă că acea stare este probabil ideală.
