Mă poate răni un lucru pe care îl faci, ceva ce spui, asta da, în mod sigur.
Dar să mă faci să sufăr? Adevărul este că nu se poate.
Gândește-te: ce poate face celălalt?
Ar putea face tot ce nu î ț i place ș i nimic din ceea ce- ț i place.
Foarte bine, înțeleg.
Dar dacă face tot ceea ce nu îți place, de ce să rămâi alături de el?
Rămân pentru că îl iubesc.
Bine, accept motivele tale, dar… dacă tu rămâi pentru că îl iubești, să fie celălalt cel care te face să suferi? În nici un caz.
Eu sunt cel care alege această persoană, eu sunt cel care decide să rămână, eu sunt cel răspunzător de durerea mea. Eu sunt cel care mă face să sufăr.
E posibil să nu fiu numai eu, dar în mod sigur are mai multă legătură cu mine decât cu tine.
Mai ales datorită condiționării pe care o produce în ființa mea ceea ce la început numeam „sistemul de convingeri“ al fiecăruia. În acest caz, eu cred că fericirea MEA este răspunderea TA…
Dacă, pentru ca eu să fiu fericit, tu trebuie să faci un lucru sau altul.
Și, pentru ca eu să fiu fericit, tu trebuie să te porți într-un anumit fel.
Și, pentru ca eu să fiu fericit, tu nu trebuie să spui astfel de lucruri, și nici altele.
Și nici măcar nu va trebui să te gândești la ele.
Dacă, pentru ca eu să nu sufăr, tu va trebui să dorești exact ceea ce doresc eu, exact în momentul în care doresc eu și, bineînțeles, să
încetezi să mai dorești orice altceva (dacă dorești acel lucru într-un moment care nu este momentul în care îl doresc eu)…
Am probleme…
Dar uneori nu am mintea atât de limpede sau nu vreau să știu cum sunt lucrurile sau nu suport să mă simt răspunzător de greșelile mele și prefer să
cred că sufăr din cauza ta.
Bineînțeles, nu plec, ci rămân.
De ce rămân? Sau, în orice caz, ce scuză îmi găsesc?
Atenție (și să nu râzi):
A ș tept să te schimbi…
Sau, și mai rău:
Rămân ca să te schimb.
Ca să fac în a ș a fel încât să fii diferit.
Ca să reu ș esc să te fac să î ț i placă exact ce îmi place mie.
Și toate acestea pentru că… pentru că nu suport ideea de a te pierde.
Ca să nu te pierd, am să te schimb.
Ceea ce înseamnă că, în primul rând, am să te martirizez și am să mă
martirizez și eu, deci oricum voi sfârși prin a te pierde. Trei drame la preț
de una.
Acceptare și desprindere
E foarte neliniștitor ceea ce facem cu toții pentru a încerca să evităm o pierdere. Niciodată nu dorim să fim nevoiți să trecem prin gestionarea unui doliu și cu atât mai puțin când nu noi am fost cei care am ales să fim în această situație.
Deși se pune întotdeauna întrebarea: să fim oare atât de străini de decizia de despărțire pe care ne-o anunță partenerul nostru?
Până la urmă, cine dorește să fie alături de cineva care nu te mai vrea?
Eu nu, nici tu și, în mod sigur, nici unul dintre cei care citesc acum aceste rânduri.
Când îmi dau seama de acest lucru, încetez să mai vreau să te rețin, încetez să mai doresc să te țin prizonier, deschid brațele și îți dau drumul să pleci, știind că, după ce termin de gestionat această pierdere, rana nu va mai durea și, odată ce voi renunța la ceea ce deja nu mai există, voi rămâne eliberat de acest trecut, pentru a alege cu cine doresc să-mi continui drumul, dacă
doresc să continui însoțit.
