afecțiunea ta. Nu trebuie să te temi nici să plângi, nici să te emoționezi în acele momente. Nu e nimic rău să dai frâu liber durerii, să arăți că și pe tine te afectează cele întâmplate, să arăți că te doare să-ți vezi prietenul sau ruda în această situație.
Amintirea persoanei dragi este o consolare pentru supraviețuitori, chiar dacă uneori nici persoanele cele mai apropiate nu pot înțelege acest lucru.
Doi părinți de care m-am ocupat la un moment dat îmi spuneau: „Este
foarte trist să ne amintim cum rudele și prietenii cei mai apropiați evitau să
vorbească sau măcar să pronunțe numele fiicei noastre. Schimbau vorba.
Probabil se temeau că ne tulbură sau că ne fac să plângem, dar se purtau ca și cum moartea unui copil ar fi fost contagioasă“.
Primele ore. Înmormântarea și nu numai
Dedic un subcapitol special ajutorului celui mai puțin apreciat, deși dintre cele mai importante. Să te ocupi să organizezi și să duci la capăt ritualurile
funerare (înmormântare, priveghi, anunțuri funebre) și urgențele primelor ore (telefoane, conturi, plăți, întreținere minimă a casei). Poate părea o cruzime să spui astfel, dar asta este realitatea, ea nu se schimbă, acesta este unul dintre rolurile indispensabile ale prezenței de care are nevoie cel care este în doliu și pe care numai familia cea mai apropiată și prietenii de suflet îndrăznesc să-l ocupe, dat fiind că, uneori, acest lucru implică luarea deciziilor pentru acea persoană, care poate apoi să ne critice sau să ne facă
reproșuri. Toate societățile au creat ritualuri (obiceiuri sau ceremonii) în jurul morții unei ființe dragi. Ritualuri care se schimbă de la o cultură la alta și periodic, dar al căror sens pare a fi mereu același.
Cum am spus deja, știu că unele ritualuri sunt pietre de hotar și de aceea sunt importante în sine, dacă nu ar fi decât pentru a separa perioada de dinainte de cea de după.
Mai mult, ritualurile funebre par să îndeplinească cinci funcții:
•Să-i protejeze pe supraviețuitori și să-i ajute să facă față morții.
•Să arate realitatea pierderii și să permită exprimarea publică a durerii.
•Să facă publică pierderea și să permită exprimarea solidarității și sprijinului.
•Să își ia rămas-bun împreună cu ceilalți de la cel care a murit.
•Și un sens mai simbolic și mai gregar…
•Să dovedească faptul că grupul continuă să trăiască și, într-un anume fel, să confirme triumful vieții asupra morții.
Găsirea timpului necesar pentru doliu
După cum povestesc majoritatea celor care au trecut prin așa ceva,
începutul căii lacrimilor se parcurge de obicei în prezența celorlalți, dar acest lucru nu durează prea mult. Nici măcar suficient. Mulți se plâng că, după ce au mers puțin, majoritatea celor care s-au apropiat și au promis companie și ajutor de tot felul au dezertat.
Într-un vechi serial de televiziune, protagonistul se trezește a doua zi după
ceremonia funebră a înmormântării soției sale și, privindu-și ochii umflați în oglinda crăpată a băii, se întreabă:
„Unde sunt acum, când nici nu s-a terminat bine înmormântarea, toți cei care, cu câteva ore în urmă, s-au oferit să îmi fie alături până când îmi revin?
Nedreaptă sau nu, această senzație există, iar când apare, este foarte deprimantă.
Bineînțeles, nu este necesar să te muți acasă la cel care este în doliu, nici să
te obsedeze ideea de a nu te depărta nici o secundă de el.
Contactul se poate menține în multe feluri, nu este vorba exclusiv despre prezența fizică concretă, deși o include. O vizită scurtă, o cafea împreună, o mică plimbare, o scrisoare, un e-mail sau un telefon pot fi suficiente pentru a-i întrerupe singurătatea și a-i aminti că suntem aproape.
Mai ales atunci când ne roagă acest lucru.
Mai ales în cursul primului an.
Mai ales cu ocazia zilelor de sărbătoare și a aniversărilor.¹⁵
Acum câțiva ani, o pacientă care tocmai își pierduse tatăl mi-a trimis o copie a acestei scrisori pe care cineva a trimis-o prin e-mail. Nici acum nu știm cine este autorul. Aici sunt reflectate, cu puritatea limbajului colocvial, lucrurile de care are cu adevărat nevoie cineva care, în plin doliu, decide să-i împărtășească prietenei sale durerea, cu toată sinceritatea.
Scrisoare către cea mai bună prietenă
Te rog, vreau să ș tii că am nevoie să mă sus ț ii. Chiar dacă nu- ț i spun acest lucru ș i chiar dacă uneori î ț i spun că nu.
Poate că în acest moment nu sunt capabilă să- ț i cer ajutorul, pentru că sunt extrem de năucită, dar am nevoie întotdeauna să ș tiu că e ș ti aici.
Trebuie să ș tii că nu sper să mă faci să mă simt bine ș i nici să îmi iei durerea cu mâna. În acest moment, nimeni nu poate face asta.
Nu am nevoie decât să mă aju ț i să mă calmez, să îmi accep ț i durerea ș i să
fii suficient de în ț eleaptă încât să- ț i supor ț i neputin ț a atunci când nu te las să mă aju ț i.
Dacă nu mă po ț i suna pentru că nu po ț i suporta durerea pe care o sim ț i sau nu vrei să o înduri pe a mea, spune-mi. Am să în ț eleg mai bine decât dacă
ai inventa scuze de tot felul.
