Deși este evident, sau ar trebui să fie, că doliul nu este o boală, putem găsi în statisticile medicale unele date îngrijorătoare:
•90% dintre persoane suferă de tulburări de somn în timpul doliului;
•50% suferă de pseudohalucinații auditive sau vizuale;
•50% au simptome similare celor care au provocat moartea persoanei
respective;
•5% dintre rudele apropiate mor în primul an de doliu.
Deși cifrele par alarmante, este necesar să înțelegem că orice schimbare îl obligă pe cel care a rămas în viață să se adapteze la noua situație. Un lucru cu atât mai simplu cu cât ceea ce s-a modificat este mai puțin important, și cu atât mai complicat și brutal cu cât schimbarea este mai semnificativă.
În cazul unui doliu ca urmare a morții unei ființe dragi, schimbările și adaptările se succedă la niveluri diferite și toate implică un efort extraordinar și mari provocări. Un proces care implică părți egale de destabilizare, nesiguranță și stres:
•Efortul pe care îl presupune reorganizarea sistemelor de comunicare.
•Adaptarea la regulile de funcționare ale fiecărei zone.
•Redistribuirea adecvată și eficientă a rolurilor.
•Învățarea faptului de a nu se mai baza pe unele dintre vechile resurse.
Aceasta face parte din ajutorul dat celuilalt pentru a înțelege ce i se întâmplă; altă sarcină, cea de a fi alături, are legătură cu a fi și mai ales cu a NU FACE ceea ce nu trebuie făcut:
•Nu face ce face lumea „pentru că așa se obișnuiește“. Nu uita că, la început, cel care este în doliu are cel mai mult nevoie să vorbească și să
plângă.
•Nu face mai mult decât ce vrei să faci. Nu ajuta decât până unde îți cere inima, și nu până unde îți cere mintea.
•Nu spune banalități, chipurile potrivite în „astfel de cazuri“. Dacă nu știi ce să spui, mai bine nu spune nimic, pentru că neștiind, putem ajunge să
spunem lucruri care nu sunt de mare ajutor:
„Trebuie să ui ț i.“
„E mai bine a ș a.“
„Nu are rost să mai suferi.“
„Timpul vindecă totul.“
„Fii tare pentru copii.“
„E voin ț a lui Dumnezeu.“
„A ș a e via ț a.“
•Nu da ordine și nici nu-i spune că trebuie să-și revină; va face acest lucru la timpul său. Doar ascultă și fii prezent, fără să te gândești că trebuie să-i ridici moralul. Nu te strădui să-l înveselești și nici să-l liniștești.
•Să nu te gândești că cel care este în doliu are nevoie de sfaturile noastre înțelepte – dacă nu ai idee ce să faci, cel mai bine ar fi poate să încerci să
ajuți la unele treburi cotidiene. Simpla ordine zilnică în hârtii sau ordinea într-un dulap poate fi pentru cineva în doliu o provocare imposibil de înfruntat.
•Nu îi spune că îl înțelegi dacă nu ai trecut printr-o situație similară.
•Nu încerca să găsești o justificare pentru ce s-a întâmplat.
•Nu minimaliza ce s-a întâmplat vorbindu-i despre ce îi rămâne în
continuare, și nici nu încerca să-l faci să vadă avantajele unei noi etape în viața sa. Chiar dacă ar fi așa, nu este momentul.
Și mai ales:
•Nu întrerupe NICIODATĂ exprimarea durerii celui care suferă. În
majoritatea cazurilor, cei care blochează emoțiile celuilalt nu o fac din intenția declarată de a-l proteja de suferință, ci cu intenția adevărată și ascunsă de a se proteja pe sine de propriile emoții dureroase.
Să simți și să exprimi durerea, tristețea, furia, teama… pricinuite de moartea unei ființe dragi. Să repeți și să evoci amintirile, toate astea fac parte din drumul care trebuie parcurs pentru a închide și vindeca rana lăsată
de pierdere. Întreruperea unei relatări despre trecut sau refuzul de a împărtăși fotografii sau întâmplări despre persoana decedată, pentru a nu-l face să plângă pe cel care este în doliu, este o eroare gravă, care nu face decât să sporească durerea.
Nu trebuie să ne temem să pomenim și să vorbim despre persoana decedată.
Sigur că e util să îi permiți și să îl încurajezi pe cel care este în doliu să
vorbească despre persoana dragă care a murit, atât cât vrea (și nu mai mult decât simte nevoia). Dacă atunci când faci acest lucru, izbucnește în plâns, nu ești obligat să spui sau să faci nimic special, ceea ce îi trebuie cel mai mult în aceste momente este prezența ta, apropierea ta, compania și
