În zona tratamentului bolilor terminale, este important să vezi cum
antepenultima etapă este cu mult mai importantă și mai prelungită, statistic vorbind. Nu numai datorită scurtării etapelor anterioare, ci și pentru că
știința a reușit prelungirea efectivă a acesteia, amânând moartea
pacientului. De exemplu, din fericire, în fiecare an tot mai multe persoane continuă să aibă o bună calitate a vieții după ce au fost diagnosticate cu cancer (și sunt din ce în ce mai mulți cei care, în cele din urmă, mor din alte cauze, care nu au nici o legătură cu diagnosticul sau cu tratamentul).
Câteva concluzii
Acceptând că acestea sau altele sunt etapele care se observă în practică, doliul se poate interpreta întotdeauna ca atitudinea de răspuns posibil și de viață în fața schimbării pe care o produce pierderea.
În spatele fiecăreia dintre situațiile despre care am vorbit se află o pierdere care trebuie gestionată, chiar și în spatele celor care, la simpla vedere, implică numai modificări pozitive, ca să le spunem într-un fel.
Pentru a afirma acest lucru încă o dată:
De fiecare dată când apare ceva,
acesta deplasează ce era înainte, care încetează a mai fi.
De fiecare dată când ceva pleacă,
lasă loc pentru ceea ce urmează.
Oricare ar fi schimbările:
•schimbări (pierderi sau dezvoltare) ale scopului și viitorului;
•schimbări (agregare sau diminuare) ale patrimoniului personal și ale modului de viață;
•schimbări ale locului de reședință (progres sau involuție);
•schimbări în carieră (inclusiv promovări și schimbări contractuale);
•schimbări în relații și legături (prieteni, rude, căsătorii, o nouă dragoste sau dispariția dragostei);
•schimbări ale pozițiilor ideologice, religioase sau filosofice;
•schimbări ale stării de sănătate (deteriorare și, de asemenea, vindecare a bolilor).
Toate aceste procese și infinita listă pe care o poate crea fiecare schimbare implică o moarte, mai mică sau mai mare, pe care nu trebuie să o
subestimăm și care presupune o despărțire și o elaborare.
Așa cum reflectă Marta Bujó în poezia Să zbori fără aripi, nici nu este nevoie ca schimbarea să se fi petrecut în lumea reală, căci doliul pornește și de la întâmplări imaginare.
Să zbori fără aripi
E posibil să zbori fără aripi
ș i să îno ț i fără să fie nevoie să fii pe ș te.
Te po ț i a ș eza în fa ț a mea, în timp ce îmi acopăr ochii cu mâinile,
ș i chiar să sim ț i că te ating, de ș i nu e ș ti aici.
Dar cum a ș putea, fără să fiu Neruda,
să î ț i spun ce doresc să î ț i spun
ș i să auzi acest lucru a ș a cum doresc să-l auzi.
Din când în când, îmi spun:
poate e adevărat că ne cunoa ș tem de secole,
că sunt în extaz ș i mă delectez
ș i ajung chiar să cred că-mi amintesc drumurile noastre neumblate ș i acei mae ș tri comuni,
Arta de a iubi…
Micul Prinț…
Ș i acea carte frumoasă, Casa rotundă…
pe care odată
trebuie să o fi citit împreună.
