Aceste obiective și metode de intervenție profesională și de grup descriu ce anume presupune demersul de ajutor. Din punctul de vedere al lui Worden, nu sunt mai mult de zece:
1.Să ajuți persoana în doliu să accepte pierderea, invitând-o să vorbească
despre aceasta și despre circum stanțele acesteia.
2.Să ajuți la identificarea sentimentelor asociate cu pierderea (furie, vină, anxietate, tristețe), fără să critici prezența acestora, ci încurajându-le exprimarea.
3.Să ajuți persoana să trăiască fără cel decedat și să ia propriile decizii.
4.Să ajuți persoana să devină independentă emoțional de cel decedat și să
stabilească noi relații.
5.Să ajuți persoana să se concentreze asupra doliului în situații speciale, ca de exemplu aniversări și sărbători.
6.Să „autorizezi“ tristețea, aducându-i la cunoștință că e ceva normal și arătându-i diferențele individuale ale acestui proces.
7.Să oferi sprijin continuu, necondiționat și fără limite.
8.Să ajuți persoana să-și înțeleagă propriul comportament și stil de doliu.
9.Să identifici problemele nerezolvate și, eventual, să propui ajutor psihoterapeutic de specialitate mai prelungit și mai profund.
10.Să asculți… să înțelegi… să asculți… să înțelegi… să asculți… și să
înțelegi.
Terapie de specialitate pentru pacienții în doliu
Terapia este indicată persoanelor care manifestă un doliu complex sau anormal. Dacă ar trebui să definim obiectivul pe scurt, ar suna aproape paradoxal:
O persoană care să aibă nevoie de ajutor
pentru a primi ajutor.
În termeni ceva mai tehnici, identificarea și rezolvarea conflictelor de separare, care interferează cu încheierea procesului de doliu.
Terapia doliului poate fi individuală sau de grup, dar în ambele cazuri este necesar, ca în orice terapie (sau poate astfel de cazuri sunt indispensabile), pe de o parte să se elimine orice patologii organice supraadăugate (mai ales dacă există simptome fizice), și pe de alta, să se încheie un „contract“
terapeutic clar, care să definească timpul prevăzut de tratament (care se va putea modifica, dacă este necesar), costul, așteptările și abordările.
Terapia doliului presupune purtarea unor discuții mai ales în legătură cu persoana decedată și despre relația pacientului cu aceasta. Terapeutul va trebui să stabilească dacă există emoții minime sau exagerate referitoare la pierdere. Adesea, o descriere persistentă și idealizată a persoanei decedate poate indica prezența unor sentimente ambivalente de iubire-ură. O bună
relație terapeutică îl poate ajuta pe cel îndoliat să vadă că vinovăția, furia sau alte sentimente „negative“ nu le împiedică și nici nu le înlocuiesc pe altele pozitive, și nici invers.
În majoritatea cazurilor, complicațiile în cadrul procesului apar din cauza unui doliu anterior incomplet gestionat. Conflictele asociate cu pierderi anterioare trebuie tratate cu abilitate și experiență pentru a putea rezolva satisfăcător doliul prezent.
Terapia doliului include și lupta cu rezistența pacientului față de procesul de doliu, identificarea situațiilor neclarificate cu persoana defunctă și, de asemenea, recunoașterea și rezolvarea pierderilor și câștigurilor secundare, ca rezultat al decesului.
În cele din urmă, cel care suferă trebuie să fie ajutat să accepte caracterul ireversibil al pierderii și să vizualizeze cum va fi viața sa după parcurgerea până la capăt a căii triste a lacrimilor.
Uneori tratamentul psihoterapeutic de specialitate este indispensabil, iar alteori nu este suficient.
Dacă, după o vreme, pacientul continuă să fie blocat în doliul patologic și nu pare să dorească să facă nimic pentru a ieși din acest blocaj, s-ar putea să aibă nevoie de ajutor medicamentos.
Deși, încă o dată, nu sunt de acord ca această afirmație să fie luată drept normă și cu atât mai puțin să fie prima alegere, atunci când un pacient nici măcar nu poate, bietul de el, să îi asculte pe cei care ar dori să-l ajute,
precizez că medicația terapeutică poate deschide o ușă pe care aceștia să
intre pentru a-l ajuta.
Dar atenție: medicația este o soluție provizorie, nu rezolvă nimic.
Nimic!
Nimeni nu se vindecă de doliu luând antidepresive.
Nimeni!
Singurul lucru pe care îl poate face medicația este să deschidă ușa.
Și uneori este necesar.
Uneori…
Cel mai bun medicament este, fără îndoială, prezența susținută a celor care, cu afecțiune, decid să fie alături de cei care suferă; de ei depinde să-l îngrijească pe pacient.
Va trebui să îl încurajeze și să-i fie alături, până când îi va întâlni în mediul său pe cei care pot să-i ofere:
