Nu suntem singurii care explorează acest plan.
Toți ceilalți, apropiați sau nu, mai mult sau mai puțin plăcuți, cei care merg în spate și cei care merg înainte, toți sunt tovarăși de drum.
Ne sunt tovarăși cei cu care ne intersectăm drumurile o dată sau de două
ori, cei care merg alături de noi o mare parte a călătoriei și, de asemenea, aceia, mult mai mulți, cu care nu ne-am întâlnit niciodată, dar despre care știm că împărtășesc experiența căutării cu noi, în timp și în spațiu.
Și, atenție, spun că împărtășesc cu noi experiența căutării, și nu doar că se întâmplă să fie împreună cu noi într-un grup de meditație sau într-o călătorie în India.
Spun că împărtășesc experiența, și nu doar că se intersectează cu tine la un colț de stradă, fără să știe unde se află și nici de ce.
Odată, doi călători s-au întâlnit la cotitura unui drum. Pre ț de o clipă, s-au aflat unul lângă celălalt, ca ș i cum ar fi avut aceea ș i destina ț ie existen ț ială…
Dintr-odată, unul dintre ei a spus:
– Sunt atât de obosit… Cât mai e până ajungem?
– Vreo douăzeci de kilometri, a răspuns celălalt, în ț ele gând că vorbea despre ora ș ul cel mai apropiat.
– Am o idee genială, a spus primul: să mergem câte zece kilometri fiecare…
Cineva care crede că poate merge pentru tine sau care te roagă să mergi pentru el nu este un tovarăș de drum, este un prost, chiar dacă te întâlnești cu el în fiecare zi.
Ar trebui să le atragi atenția proștilor asupra prostiei lor?
Bernard Shaw spune că nu… cu excepția cazului în care îți taie calea și vor să te copleșească cu prostia lor.
Un bărbat care călătore ș te cu trenul încearcă să lege o conversa ț ie cu Shaw, vecinul său ocazional din compartiment, timp de câteva ore, fără nici un succes.
În cele din urmă, dându- ș i seama că faimosul său vecin nu are chef de vorbă, î ș i face curaj ș i spune cu voce tare:
– Sper ca în rai să am mai mult noroc ș i să nu fie nevoie să stau o eternitate lângă un idiot ca dumneata!
Bernard Shaw, pe de altă pare, î ș i aprinde pipa ș i, aproape fără să-l privească, îi răspunde:
– Pute ț i fi lini ș tit, domnule. Sunt aproape sigur că ace ș tia pe care îi numi ț i
„idio ț i ca dumneata“ nici nu vor ajunge în rai.
Una este să mergi cu cineva, și alta să te agăți de cineva.
Una este să ceri ajutor, și alta să depinzi.
Una este să mergi împreună cu cineva, și alta să-l urmezi.
Un tovarăș de drum nu este neapărat un ajutor (nu ar avea de ce să fie), deși va trebui să încercăm să nu fie un obstacol.
Și nici nu este vreun semn că ne aflăm în direcția corectă; și, cu atât mai puțin, cineva care poate determina ritmul sau viteza cu care te deplasezi.
Spiritualitatea este o experiență interioară și cât se poate de personală, astfel încât să nu te grăbești niciodată să-i ajungi din urmă pe alții și nici să
nu te oprești ca să te ajungă din urmă.
Îți pot vedea rana și îți pot atinge zona afectată, dar niciodată nu pot simți în locul tău durerea și usturimea.
Una e să dai o mână de ajutor, și alta să ai grijă de cineva.
Una e să împărtășești o idee, și alta să încerci să o impui.
Una e să fii în dezacord, și alta să îți judeci aproapele.
Trucul întrebărilor inutile
Îndată ce am început să merg, la prima cotitură a drumului au început să
apară întrebările.
Primele par să fie întotdeauna aceleași:
De ce sunt aici și depun acest efort?
Ce face unul ca mine pe un drum ca acesta?
Și, începând de aici, vreo sută de întrebări, mai mult sau mai puțin înrudite cu primele, care dintr-odată, neavând răspuns, devin copleșitoare: Ar trebui să merg înainte sau să mă întorc, pentru a rămâne cum eram?
Oare îmi complic viața inutil? Până la urmă, atâta lume își trăiește viața, absolut fericită, fără să se fi gândit vreodată la aceste lucruri…
Oricând poți abandona o cale (nu voi fi eu cel care susține sus și tare că
