– Am cumpărat această goarnă. Vezi?
– Da… ș i?
– De fiecare dată când se anun ț ă un incendiu, paznicul sună din goarnă ș i totul se rezolvă mai repede ș i mai bine… Nu am mai avut un dezastru total în ultimii doi ani, a spus ș eful cu mândrie.
Micul pompier le-a cerut bani părin ț ilor ș i, înainte de a se întoarce în sat, a cumpărat o goarnă exact ca aceea pe care i-o arătase ș eful deta ș amentului.
Când a ajuns, a ascuns-o în camera sa.
Ce surpriză vor avea cu to ț ii la următorul incendiu!
După câteva săptămâni, don Aparicio a sosit călare până la sec ț ie ca să
ceară ajutor: grajdurile sale ardeau.
Juanito ș i-a luat goarna ș i, fără să anun ț e pe nimeni, s-a dus la locul incendiului.
S-a dat jos de pe bicicletă ș i a început să sufle în goarnă, sperând cu naivitate că astfel focul avea să se stingă de la sine…
Mărginindu-se să sufle în goarnă, confundând sunetul acesteia cu acțiunea pertinentă, pentru a-și ascunde sărăcia spirituală, bărbații și femeile din SIPVSM sunt con damnați la o căutare inutilă, în locuri nepotrivite.
Spiritualitate și religie
Spiritualitatea este scânteia lui Dumnezeu în om.
Propria spiritualitate
Îți amintesc ce spunea părintele Clemente (cel cu cântările gregoriene): nu există o cale spirituală unică, nici măcar una care să fie mai bună decât cealaltă. Spiritualitatea noastră va fi, din acest motiv, întotdeauna unică și personală; deși, e mai probabil că, explorând-o, chiar fără să știm, ne vom apropia destul de o cale deja trasată de alții.
Majoritatea curentelor filosofice și teologice au acordat timp și spațiu analizei spiritualității ca entitate și trăire, scoțând în evidență diferențele și particularitățile, dar lăsând să se vadă și punctele comune. Cu toții pun în contrast esența spirituală a omului cu contextul legat de acțiuni, strategii, posesii și ambiții lumești, clasificându-le sub două aspecte diferite ale persoanei: unul tangibil (numit de unii material sau fizic), și altul intangibil (numit spiritual sau metafizic).
Lumea traversează o situație nemaiîntâlnită în istoria umanității: totul, binele și răul, ce este rafinat și ce este vulgar, problema și soluția, boala și tratamentul, totul, într-o formă sau alta, s-a globalizat.
Prima consecință evidentă este că totul are sau poate avea o dimensiune planetară.
A doua este că exact această posibilitate generează o teamă și o incertitudine enormă, cea mai mare din toate timpurile și care, în plus, se
sprijină pe semnale mai mult decât evidente care o confirmă. Niciodată
până acum mijloacele de comunicare, literatura și cinematograful nu au făcut populația să se gândească la posibilitatea unei megacatastrofe sau la un război nuclear, la un dezastru ecologic, o pandemie sau la un crah financiar internațional definitiv.
Cert este că, drept compensație, și de aceea fac aici acest comentariu, suntem mai aproape ca niciodată de a înțelege că toate popoarele de pe Pământ împart un destin comun. Niciodată până acum rețeaua de comunicații nu a fost atât de rapidă și nici atât de eficientă, și niciodată atât de mulți oameni nu au devenit mai conștienți ca acum de necesitatea de a privi în interiorul lor.
Pentru mine și pentru mulți alții, aceasta pare să confirme faptul că, deși esența spirituală sau religioasă a fiecărei persoane probabil nu s-a schimbat, modificarea brutală a lumii în care trăim a transformat căutarea noastră
interioară, lăsând să se nască în atâția oameni dacă nu o nouă atitudine religioasă, cel puțin un nou mod de a se conecta cu credința, prin intermediul unei spiritualități foarte diferite.
În ultima perioadă percepem, de exemplu, în societatea occidentală o mai mare sensibilitate și un interes crescut pentru dimensiunile sau disciplinele mistice ale Orientului, ca de exemplu yoga, meditația transcendentală sau zen. Și, deși această întâlnire nu e nouă, pentru că a început acum patru sute de ani⁹, ea adaugă azi Occidentului o nouă viziune asupra relației omului cu sine însuși și cu Dumnezeu, un model spiritual mai liber și creativ, mai individual și variabil, mai legat de lumea interioară și personală, mai dependent de ce simte acesta decât de ceea ce gândește, mai legat de ceea ce este decât de ceea ce face.
În ziua de azi, spiritualitatea este foarte departe de a se mulțumi să se gândească la sacru. Noua cheie este să simți acest lucru ca și cum ar fi ceea ce este: o legătură care ne traversează pe toți, legându-ne unii de alții, completân du-ne și unindu-ne în armonie cu cosmosul (și, pentru cei credincioși, stabilind comuniunea cu Dumnezeu).
O definiție care ne face mai conștienți de necesitatea de a avea grijă de legătura care ne conectează și ne reconectează cu toate lucrurile.
Marii filosofi, credincioși și gânditori, influenți formatori de opinie, ne-au propus, pe bună dreptate, concepțiile lor, foarte diferite și uneori opuse, referitoare la calea religioasă și spirituală și la prezența lui Dumnezeu în viața omului contemporan: Dumnezeul „ascuns“ al lui Josef Sudbrack; Dumnezeul „eclipsat“ al lui Martin Buber; Dumnezeul „găsit“ al lui André Frossard; Dumnezeul „distant“ al lui Karl Rahner; Dumnezeul „absent“ al lui Martin Heidegger, până la Dumnezeul „mort“ al lui Thomas J.J. Altizer sau al lui Nietzsche.
Religiozitate și istorie
Istoria religiilor este plină de multe momente de glorie și de multe altele de suferință, deși aceste momente întunecate nu au fost responsabilitatea nici unei religii, ci mai curând a bărbaților și femeilor, falșilor cucernici, care s-au prezentat ca „păzitori ai adevărului“, când, de fapt, ceea ce pretindeau în realitate era să fie „stăpâni și creatori ai adevărului“, evident pentru a-l adapta și deforma după bunul plac.
Se poveste ș te că, la un moment dat, Buddha a ajuns într-un sat de lângă o mănăstire ș i că multă lume l-a întrebat de ce nu îi plăceau nici călugării ș i nici religiile. Se spune că Buddha a răspuns că nu în ț elege nici osteneala ș i nici sensul acestora.
Într-o zi, s-au dus să-l viziteze ni ș te călugări; ace ș tia aduseseră un co ș
plin cu fructe, o ghirlandă din flori ș i erau purtătorii mesajului de salut respectuos al marelui preot al mănăstirii.
– Am auzit cuvintele tale, au spus ei, ș i am venit să te lămurim că noi abia dacă suntem un fel de intermediari între Dumnezeu ș i oameni… ș i suntem con ș tien ț i de asta.
Auzind acest comentariu, Buddha a întrebat:
– Dumnezeu are nevoie de intermediari? Nu e oare prezent în to ț i oamenii ș i în toate locurile?
Călugărul i-a explicat:
– Nu, Dumnezeu nu are nevoie de ei, însă oamenii trebuie să-l descopere.
Maestrul nostru spune că noi nu facem decât să vindem apă la malul râului, cu speran ț a că, într-o bună zi, oamenii î ș i vor da seama că pot lua apă ș i singuri.
Buddha râdea în hohote…
