Până când, într-o zi, la palat a sosit un bătrân care pretindea că îl putea vindeca pe principe. Era îmbrăcat ca un cer ș etor ș i, în circumstan ț e normale, gărzile l-ar fi gonit de acolo fără prea multe discu ț ii, dar situa ț ia era disperată, ș i regele a acceptat să-l vadă.
– Numai eu îl pot vindeca pe fiul tău, a spus bătrânul, ajuns în fa ț a regelui.
Pentru a vindeca un nebun, ai nevoie de cineva mai nebun decât el… ș i acesta sunt eu. Am călătorit prin ț ara nebuniei, numai eu cunosc drumul de întoarcere.
Regele nu ș tia ce să mai încerce, astfel încât a acceptat propunerea bătrânului ș i a dat ordin să fie escortat până la locuin ț a principelui. Odată
ajuns acolo, bătrânul ș i-a scos hainele, a îngenuncheat ș i, agitând bra ț ele ș i croncănind, s-a vârât sub masă.
– Cine e ș ti? l-a întrebat principele când l-a văzut intrând în locuin ț a sa.
– Sunt un coco ș mai experimentat decât tine. Tu e ș ti abia un coco ș el, un învă ț ăcel. Nu ș tii ce înseamnă să fii coco ș .
Principele părea oarecum dezorientat.
– Atunci… ș i tu e ș ti coco ș ? i-a spus. Dar pari bărbat…
– Să nu te încrezi în felul cum arăt, i-a răspuns bătrânul, prive ș te-mi spiritul ș i vei vedea că sunt un coco ș ca ș i tine.
Astfel, principele a acceptat ca bătrânul să locuiască împre ună cu el sub masă ș i, în pu ț in timp, s-au împrietenit. Cântau cucurigu împreună la răsăritul soarelui ș i î ș i petreceau ziua plimbându-se ț an ț o ș prin încăpere.
Până când, într-o zi, în mod nea ș teptat, bătrânul ș i-a pus o căma ș ă.
– Ce faci?! a spus principele. Coco ș ii nu se îmbracă precum oamenii!
– Indiferent cum m-a ș îmbrăca, voi continua să fiu coco ș . Îi voi păcăli pe oamenii ă ș tia, care vor crede că sunt unul de-al lor. Dar tu nu trebuie să fii atât de credul. Spiritul meu de coco ș nu se schimbă.
Principele a trebuit să accepte că avea dreptate, ș i astfel, când a început să
se facă frig, bătrânul a reu ș it să-l convingă să- ș i pună ș i el o căma ș ă. Au trecut câteva zile ș i, într-o seară, bătrânul a cerut de mâncare servitorilor din palat. Principele s-a revoltat din nou:
– Dar ce faci? Ai de gând să mănânci ca ei?
– Faptul că sunt coco ș nu se va schimba din cauza a ceea ce mănânc. Po ț i savura orice fel de mâncare. Po ț i face tot ce vrei ș i tot să fii în continuare coco ș .
În seara aceea, cei doi au împărţit o friptură delicioasă.
În acest mod, bătrânul l-a convins pe principe, pas cu pas, să revină la via ț a sa printre oameni. Principele ajunsese să se comporte perfect normal, iar bătrânul a fost primit la curte, în semn de recuno ș tin ț ă.
Până când, într-o zi, în mijlocul unei cine fastuoase, la care principele asista cu întregul protocol cerut, unul dintre curteni i-a spus:
– Ș i când te gânde ș ti că numai acum câteva săptămâni Alte ț a Voastră se credea coco ș !
Principele s-a apropiat de curtean ș i i-a ș optit la ureche:
– Să nu spui nimănui, dar chiar sunt coco ș . Doar că mă port ca un om, ș i astfel i-am păcălit pe to ț i.
Omul a fugit să-i povestească regelui, iar acesta, furios, s-a dus să-l mustre pe bătrân, cu suita după el:
– Fiul meu este în continuare nebun! i-a spus.
– Bineîn ț eles, a fost răspunsul bătrânului. Este la fel de nebun ca voi. El se crede coco ș , tu te crezi rege, voi vă crede ț i nobili curteni… care e diferen ț a?
Regele a dat să răspundă, dar nu i-a venit nici un argument valabil în minte, astfel încât a rămas cu gura căscată.
Bătrânul a continuat:
– Diferen ț a este că el a învă ț at să facă distinc ț ia între esen ț ă ș i comportament. Dintre a fi ș i imagine. El poate fi coco ș azi ș i bărbat mâine, ș i apoi chiar un leu sau chiar o piatră… Poate fi o femeie, un copil, un pirat, dar esen ț a sa va rămâne neschimbată. Tu, în schimb, e ș ti legat, crezi că e ș ti rege ș i nu po ț i ac ț iona altfel decât precum un rege. Tu e ș ti nebunul! Complet nebun. Ca ș i to ț i cei care cred că nebunia ta face parte dintr-o realitate indiscutabilă… E posibil ca ș i fiul tău să fie pu ț in nebun, dar cel pu ț in el ș tie că este a ș a. El sigur este mai sănătos decât voi!
Iar când a terminat de vorbit, bătrânul i-a zâmbit, a luat tacâmurile ș i a continuat să mănânce în lini ș te.
Când nu reușim să ne desprindem de ego-ul nostru nici o clipă, imaginea pe care o avem despre noi înșine devine o închisoare.
Iar dacă acest lucru se întâmplă, vom exclude probabil o infinitate de posibilități și vom anula oportunităţi importante numai pentru că acestea contrazic ideea pe care o avem despre „ceea ce suntem“.
Dacă, în schimb, ne mobilizăm ca să anulăm această struc tură, modelată în mare măsură de educația noastră, dar susținută și crescută în timp, de fiecare dată cu complicitatea noastră, vom putea, întocmai ca principele din poveste, să alegem până la un punct cine vrem să fim, în ce mod dorim să
acționăm și ce aspecte ale vieții noastre dorim să dezvoltăm sau să
explorăm mai profund.
Două drumuri total diferite
Spre deosebire de ghizii spirituali occidentali, care par să ne ceară un efort pentru a ne spori virtuțile și a ne controla defectele, deducându-le atât pe unele, cât și pe altele dintr-o listă prefabricată de „cum ar trebui să fim“, ghizii spirituali ai Orientului par să facă semn, iar și iar, în direcția opusă, care presupune să încetezi să faci efortul de a semăna tatălui, mamei, profesorului sau fratelui mai mare și, mai ales, să abandonezi total Eul care își stabilește obiective, care dorește, care are ambiții…
Ani la rând, am crezut că această ultimă postură nu numai că mergea în direcția contrară celei căreia i-am destinat toate eforturile de dezvoltare personală, ci și că, în plus, părea în mod net opusă și incompatibilă cu toate propunerile psihologiei occidentale.
Astăzi nu mai văd lucrurile astfel, probabil deoarece sunt mai bătrân, iar asta m-a făcut să fiu mult mai înțelegător.
