Meditația, spun adesea, este modul cel mai bun (sau unicul) de a te depărta de tot și a redeveni centrul tuturor lucrurilor. Un mod de a înceta să te învârți în jurul lucrurilor materiale, de a le îndepărta de centrul atenției tale și de a ocupa tu, și nimeni altcineva, locul respectiv.
Și, deși îmi dau seama că paragraful anterior ți se poate părea disonant, pentru că îți sună a egocentrism, a atitudine arogantă și a orice altceva, în afară de o parte a căutării spirituale… fă-ți timp să te gândești la asta.
Ce s-ar întâmpla dacă lumea în care trăiești (nu cea a altora, ci a ta) și-ar avea centrul în altă parte, în altceva, în altă persoană, care nu ai fi tu?
Dacă îți dai seama despre ce vorbim, concluzia este evidentă; având un centru, nu există altă posibilitate decât să te învârți în jurul acestuia. Îți place sau nu, mai departe sau mai aproape, dacă ceva se transformă în centrul vieții tale, te vei învârti în jurul lui. I-ai da târcoale și ai depinde de acel lucru, de acel loc, de acea idee, de acea persoană.
Singurul mod de a nu trăi descentrat, de a nu te învârti în jurul altora, este să-ți asumi răspunderea de a fi tu centrul, adică de a te centra asupra propriei persoane.
Este adevărat, pericolul egocentrismului pândește din toate părţile. Nu confunda decizia de a fi centrul lumii tale și de a nu te învârti în jurul nimănui cu pretenția vanitoasă și bolnăvicioasă de a fi centrul lumii altora sau cu deliranta și stupida aspirație ca toți să se învârtă în jurul tău.
În prima mea carte, cu singura intenție de a arăta importanța de a te transforma în centrul propriei vieți și pornind de la rugăciunea gestaltistă a lui Fritz Perls, scriam:
Când tu ș i eu ne vom întâlni,
Am fi două universuri în contact.
Tu, un univers cu centrul în tine,
Iar eu, un univers cu centrul în mine.
Va fi minunat când tu ș i eu ne vom întâlni
Ș i vom fi… două lumi care se întâlnesc…!
Să te centrezi asupra propriei persoane nu înseamnă să te declari autosuficient. Am nevoie de tine și de privirea ta, de exemplu, pentru a vedea în mine lucruri ascunse în locuri pe care nu le văd deloc și, de asemenea, pentru a împărtăși cu tine ce am învățat și ce am.
În plan spiritual, presupun cu claritate că această altă persoană de care am nevoie azi și mâine ai putea fi tu, poate chiar presupun că doresc să fii tu și că mi-ar plăcea să fii tu, dar s-ar putea la fel de bine să nu fii tu… pentru că
nu există nici un motiv să „trebuiască“ să fii tu, pentru că nu este indispensabil să fii tu și în special pentru că știu că nu este obligația ta să te pui astfel la dispoziția mea. Dacă tu nu ești acolo, indiferent din ce motiv, poate altă persoană ar putea primi ce am de dat, poate chiar are nevoie în aceeași măsură sau mai mult decât tine și este important să-mi amintesc acest lucru.
Chiar dacă ești în epicentrul celei mai mari și celei mai agitate furtuni, dacă
ai pace în interiorul tău, poți trăi în pace și o poți transmite celor din jur.
Chiar dacă nu ai studii superioare, chiar dacă nu ești prea educat, chiar dacă
nu ai idee cine a câștigat ultimul Nobel pentru literatură, dacă trăiești crescând spiritual, vei crește și în relația ta cu restul lumii. Chiar dacă îți închipui că nu ai nimic de dat, dacă ești decis să te deschizi fără rezerve, celălalt va primi de la tine cel mai frumos dintre daruri.
Cum spunea bunica mea: „Dacă nu este al cui sper eu, nici nu e cu cine vreau eu, nu e același… dar același este“.
Dacă trăiești aplecat asupra propriei fiinţe, alegând, selecționând, discriminând, ajutându-i pe unii și uitându-i pe ceilalți, mai devreme sau mai târziu te vei transforma într-un organ sterp, într-o ființă condamnată la sarcina frustrantă de a pregăti cea mai rafinată dintre mâncăruri pentru unii care nu au nici măcar gură. Dar dacă uiți de tine, mai devreme sau mai
târziu ceilalți, urmându-ți exemplul, te vor uita și ei și poate vor deduce că
nu exiști.
Dacă eu nu mă gândesc la mine… cine să o facă? Dacă mă gândesc numai la mine… cine sunt? Și dacă nu acum… atunci când?
Talmudul
Tehnica
În primele rânduri ale acestui capitol, spuneam că spiritualitatea se poate dezvolta pe străzile zgomotoase ale orașelor noastre, în autobuzele și vagoanele de metrou aglomerate sau în zgomotul piețelor; așa este, cu certitudine, deși la fel de adevărat este că acea căutare a spiritualității trebuie să se facă în cel mai bun mod posibil.
Există multe tehnici de meditație, care urmează mai mult sau mai puțin același tipar. Pentru aproape toți maeștrii, a căuta tehnica, metoda sau modul învățării este deja o parte a meditației.
Puțină tehnică și puțin antrenament, la care se adaugă câteva definiții, ne vor ajuta fără îndoială să învățăm cum să ne privim, dat fiind că educația noastră formală nu numai că nu ne-a învățat, dar în plus ne-a îndepărtat de aceasta (doar ni s-a spus că a ne concentra atenția cu bună știinţă asupra propriei persoane pare să fie apanajul celui mai diabolic dintre egoisme).
A medita înseamnă să fii martorul propriei vieți (iar cuvântul „martor“ este ales deliberat, pentru a desemna nein tervenția celui care vede și înregistrează procesul observat); înseamnă să permiți ca aspectele tale cele mai esențiale și mai legate de spiritualitatea ta să observe ce face corpul tău
și ce simte sufletul tău, cu scopul de a cuceri (sau a ne permite) starea de congruență despre care am vorbit.
Așa cum am spus, există sute de tehnici, unele se vor potrivi mai bine, și altele mai puţin bine, și chiar este posibil ca, ulterior, să nu avem nevoie de cea care ni se potrivește cel mai bine la un moment dat, dar toate încep printr-un triunghi indispensabil: Conștiință, Constanță și Răbdare.
Va trebui să ne ocupăm de ceea ce nimeni nu poate face pentru noi, să
căutăm cea mai potrivită tehnică, deși aceasta ne condamnă să le analizăm pe toate care ajung la îndemâna noastră și să decidem cu care să începem.
Evident că alegerea nu se termină aici (nu putem cădea în excesiva și perpetua încredere în alegerile noastre); trebuie să rămânem alerți deoarece s-ar putea ca teoria să nu se potrivească în practică; s-ar putea ca acea tehnică pe care am decis să o alegem deoarece era cea mai rapidă să nu se potrivească modului nostru de a fi și de a ne comporta, s-ar putea ca azi să
avem nevoie de ceva, și mâine de altceva.
Următoarea poveste a ajuns la mine din mai multe surse (atât de multe, încât m-am gândit întotdeauna că nu e o simplă întâmplare).
Cinci prostănaci mergeau printr-un ora ș , purtând pe cap o barcă grea din lemn.
Lumea îi întreba:
