proiectată pentru a ne conduce la esența noastră, poate acționa ca remediu și chiar ca profilaxie a acestor procese. Păstrarea sănătății este foarte dificilă când trăim fără autenticitate și, de vreme ce este imposibilă în plan spiritual, sufletul care se acceptă și se extinde, în timp ce avansează, se însănătoșește pe măsură ce abandonăm, una după alta, atitudinile fictive și rolurile mincinoase.
Par să o confirme sute de articole științifice, care arată importanța spiritualității pentru căutarea și menținerea sănătății. Această stare de bine existențială se caută fie prin intermediul unei religii, prin intermediul meditației, fie pe calea uneia dintre disciplinele orientale atât de răspândite în Occident, cum este yoga, respirația transcendentală sau tai chi.
O nouă medicină
Psihoneuroimunoendocrinologia, o știință aproape nouă, dedicată
investigării reacţiei și conduitei umane, asigură că aceste discipline ne permit să înfruntăm mai constructiv și mai eficient viața, atât în stare de sănătate, cât și de boală. Nu este vorba numai despre un antrenament strategic pentru a face față mai inteligent situațiilor sau doar despre o atitudine mai cooperantă și optimistă în fața tratamentelor pe care le
presupune o boală; este vorba și despre o opti mizare mai mult decât verificată a celei mai bune reacţii imune a pacientului.
Experimentele și descoperirile din ultimii 25 de ani își propun să confirme o relație intimă între viața spirituală și un pronostic mai bun, deși vechea și tradiționala medicină admite cu greu acest lucru.
Conceptul de „sănătate holistică“ capătă din ce în ce mai multă importanță, mai ales în cazul pacienților care suferă de boli cronice, dat fiind faptul că
aici se dovedesc determinante atitudinea pozitivă a pacientului și relația sa cu propria boală.
A antrena un pacient în tehnicile meditației, vizualizării sau relaxării; a-l învăța sau a-i induce să se conecteze cu natura, cu muzica sau cu activitatea care îi place cel mai mult; a-i sugera să revizuiască aspectele psihologice cu un terapeut sau să reia contactul cu religia, dacă a abandonat credința pot face diferența dintre o evoluție complicată și un răspuns mai bun și mai rapid la tratament.
În acest mod, în cazul pacienților dificili, spiritualitatea și religia se pot transforma într-un puternic stimul pozitiv, care îi permit bolnavului să
combine armonios două lucruri, care astfel ar fi compatibile: acceptarea bolii și decizia de a-i face față prin intermediul unei mai bune înțelegeri a scopului și a semnificației vieții.
Puterea rugăciunii
La Institutul Mind-Body, din cadrul Universității Harvard, se studiază de 30
de ani efectul vindecător pe care îl au rugăciunea și meditația asupra corpului uman. Conform statisticilor, simpla căutare personală a răspunsurilor la întrebările mai spirituale, cum sunt semnificația și relația omului cu sacrul și transcendentul, ajunge să aducă schimbări în cazul pacientului, care se traduc rapid într-o reconfigurare a pronosticului și a
tratamentului. Cu atât mai mult acest lucru se întâmplă în contextul practicării cre dinței într-un mediu religios, al cărui sistem organizat de credințe, practici, ritualuri și simboluri este, conform acestor studii, calea de aur pentru a lua contact cu aceste aspecte vindecătoare, mai profunde și spirituale.
Știința nu poate să nu se întrebe (și e bine să fie astfel) cum acționează
credința religioasă, spiritualitatea, medi tația sau rugăciunea pentru a produce acest efect pozitiv asupra sănătății.
Sunt întrebări pe care medicii și cercetătorii și le pun în fața îmbunătățirilor nesperate sau a vindecărilor miraculoase și, bineînțeles, propunându-și să
descopere mecanismul de acțiune al acestora.
Efectul are legătură cu restabilirea relației dintre om și Dumnezeu, cum asigură credincioșii? Sau cu întâlnirea dintre om și credința sa, cum spun misticii?
Sau poate este rezultatul schimbării atitudinii pacientului, ca urmare a contactului asumat cu credințele sale religioase, uneori uitate?
Poate că toate aceste căi acționează pur și simplu diminuând nivelurile înalte de stres pe care le au întotdeauna pacienții și care complică în mod iremediabil boala care se tratează.
Care este adevărul?
Unele descoperiri
După excelentele lucrări ale doctorului Benson, de la Har vard, nimeni nu se mai îndoiește de impactul fizic pozitiv de care beneficiază cei care se roagă
sau meditează.
Studiind creierul cu o tehnică avansată de mapare, se poate înregistra, în timpul rugăciunii, o deplasare a acti vității centrale de la lobii frontali către cei laterali, care conțin, după cum știm până acum, centrii ce controlează
localizarea temporo-spațială și diferențierea între înăuntru și afară. Într-un al doilea moment, activitatea scoarței cerebrale se reduce, și activitatea se transferă nucleilor de la baza creierului care, coordonaţi de sistemul limbic, înregistrează și controlează emoțiile și trăirile noastre, inclusiv pe cele spirituale. Între timp, ritmul cerebral se modifică până trece la un ritm alfa, legat de ani buni de percepție, creativitate și așa-numitele fenomene parapsihice.
În cadrul unei investigații realizate acum 20 de ani în Statele Unite, medicii de la spitalul Municipal din San Francisco au demonstrat cu înregistrări evidente nu numai că pacienții care se rugau (în afara urmării tratamentului convențional) evoluau mai bine decât cei care nu o făceau, ci și că un răspuns la fel de favorabil îl aveau acei pacienți internați care beneficiau de rugăciunile unor terți din exterior, chiar dacă ei nu se rugau (ceea ce dădea de înţeles că efectele „vindecătoare“ ale rugăciunii s-ar putea să nu fie legate – sau cel puțin nu exclusiv – de credința pacientului).
Zeci de rezultate similare au confirmat de atunci aceste descoperiri în aproape toate domeniile medicinei, îmbună tățind succesele terapeutice atunci când combinau, spontan sau în urma unei indicații, tratamentul convențional cu rugăciunea.
S-au înregistrat un număr mai mare de sarcini datorită fertilizării in vitro, scurtarea timpului general de internare a pacienților cu patologii clinice, perioade postoperatorii mai scurte și cu mai puține complicații în operațiile pe cord deschis, evoluții mai bune ale pacienților cu forme de cancer presupus terminale.
În acest sens, trebuie menționată activitatea doctorului Larry Dossey, medic oncolog și ateu declarat.
Surprins de descoperirile de la San Francisco și nu numai, Dossey s-a decis să facă o cercetare, urmând în mod riguros metoda științifică, pentru a ști
dacă această îmbunătățire nu era cumva rodul exclusiv al autosugestiei (pacientului și/sau a cercetătorului).
Experimentul lui Dossey poate părea inovator, provocator și poate îndoielnic, dar rezultatele obținute mi se par surprinzătoare și concludente.
Dossey și-a împărțit pacienții din secţia lui de oncologie în patru grupe.
Prima primea doar tratamentul conven țional. A doua se ruga cu credință, din convingere personală. A treia grupă beneficia de rugăciuni din exterior de la rude sau prieteni, fie că pacientul se ruga, fie că nu. Și a patra grupă de pacienţi, pentru care se rugau persoane necunoscute, din afară.
Într-o primă fază, experimentul a demonstrat categoric efectele benefice ale rugăciunii, fie personală, fie a altora. Trebuie ținut cont că starea pacienţilor era evaluată de profesioniști care nu știau din ce grupă face parte pacientul respectiv și nici nu aveau voie să întrebe.
Dar Dossey dorea alte certitudini. Și atunci a realizat unul dintre acele teste care în medicină se cheamă dublu sau triplu orb. De data aceasta, a lucrat cu două grupe de pacienți: pentru una dintre grupe a organizat lanțuri de rugăciune, și pentru cealaltă nu. Pacienții nu știau în care grupă se aflau, și nici medicii care îi evaluau. La sfârșitul experimentului, 80% dintre pacienții care se aflau în lanțul de rugăciune își îmbunătățiseră starea într-o mai mare măsură decât ceilalți.
