Nu te grăbi… ia-ți puțin timp înainte de a răspunde. Dă-ți câteva exemple care să demonstreze că este așa…
Încă puțină analiză.
Există lucruri care apar pe ambele liste? De ce?
Ești tentat să schimbi locul vreunui lucru?
Ai dori să tai sau să adaugi ceva pe vreuna dintre liste?
Fă-o, dar nu înceta să te întrebi ce anume îți arată acest lucru în legătură cu cine ești și în legătură cu locul și situația în care te afli acum.
Nevoia lipsă
Seninătatea (sau un concept echivalent) se află pe vreuna dintre listele tale?
Sper sincer că da, deși bănuiesc că dacă ești asemenea celor 90% dintre cei care pot citi acum această carte, seninătatea nu figurează pe nici una dintre listele tale.
Dacă într-adevăr nu este pe listă, te rog să o incluzi.
Pe care dintre cele două? Tu alegi.
Buddha afirma că există doar două căi care ne pot conduce la mulţumirea deplină și la pacea interioară:
Satisfacerea fiecăreia dintre dorințele noastre.
Anularea tuturor dorințelor noastre.
După ce îi citești învăţătura, îți dai seama că, în mod cert, această ultimă
cale, cea care presupune să renunți la dorinţe, este foarte grea pentru noi, cei născuți și educați în Occident, dar în același timp îți dai seama că nici prima cale nu este fezabilă.
Și atunci, adaug eu: să fie inevitabil ca frustrarea ascunsă în unele dintre dorințele noastre să ne fure seninătatea?
Să pariem că nu și să vedem cum putem lucra în direcția evitării acestei capcane.
Într-o lume care oferă, așa cum am spus, aproape tot timpul, mult din aproape orice și rapid, seninătatea este o excepție. Se pare că nu avem timp să ne ocupăm de ea și posibil din acest motiv s-ar putea să ne fi abandonat pe noi înșine. Prea multă muncă, prea multă ambiție, prea multe probleme la care să ne gândim, prea multe lucruri de care să ne ocupăm, prea multe urgențe (inclusiv pentru a ne bucura de viață).
Stresul este o monedă curentă în marile orașe, dar nu foarte mulţi par să
facă într-adevăr ceva constructiv în acest sens. Locuim în spații de asfalt, smog și cu prea puține zone verzi, pe care oricum nici nu le vizităm.
Suntem obsedați mult mai mult de dietă decât de un stil alimentar sănătos.
Reacțiile individuale în fața stresului pot varia considerabil, în aceeași măsură în care variază gravitatea și conse cințele apariției acestuia.
În ziua de azi, anxietatea, neliniștea, o anumită instabilitate emoțională, incertitudinea și unele mici temeri cotidiene sunt considerate parte firească
a prețului de a trăi în lumea modernă, dar nu ar trebui să fie astfel.
Nu este o noutate că aceste probleme (aparent minore) conduc, puțin câte puțin, la instalarea unor simptome fizice și la apariția unor adevărate boli, a căror cauză este, în mod direct sau indirect, slăbirea sistemului de apărare natural al corpului, ca urmare a dispariției progresive a unui anumit tip de celule sangvine (limfocite), implicate în apărarea împotriva unor virusuri și împotriva multor tipuri de celule tumorale.
Disfuncții sexuale, dureri de cap, probleme digestive, boli de piele, infertilitate, insomnie, ulcer și bine-cunoscuta și periculoasa hipertensiune (cauză a două din trei infarcte miocardice) sunt pe lista celor mai probabile.
Ca să nu vorbim despre simptomele „psihologice“: pierdere a memoriei, diminuare a capacității cognitive și intelectuale, dificultate de concentrare și chiar depresie sau atacuri de panică.
Ni se spune și am învățat să căutăm siguranța pentru a putea, simțindu-ne siguri, să cucerim starea de seninătate. Și acesta nu ar fi un lucru atât de rău dacă nu am crede că modul de a ajunge la această siguranţă înseamnă să
îndeplinim toate obiectivele impuse fără excepţie de societate (putere, succes, bani și bunuri materiale). Pentru a completa înșelăciunea,
„confirmăm“ că ne aflăm pe calea cea bună când auzim aplauzele celorlalți, la fel de pierduți ca noi, care ne invidiază pentru că ne aflăm în locul pe care ar dori și ei să-l ocupe, uitând cu toții, și noi, și ei, că, pentru colectivul social, suntem mai curând potențiali consumatori decât persoane în căutarea fericirii personale.
Este mai mult decât rezonabilă bucuria de a fi atins obiectivul și plăcerea vanitoasă de a fi obținut ce doreai, odată cu ușurarea care apare automat când ajungi la țintă. Dar această stare de bine durează numai un moment, pentru că nici nu am ajuns bine „unde ne doream atât de mult să ajungem“, că suntem deja obligați să căutăm altă țintă, să proiectăm un nou obiectiv, să găsim un nou morcov, să facem o nouă promisiune pentru viitor, să
găsim ceva care să ne instaleze încă o vreme în lumea neliniștiților, aflați în căutarea a ceea ce ne va oferi (total neadevărat!) atât de dorita siguranță, care ne va permite să găsim liniștea sufletească.
Timp pentru a nu face
Trăim în mare măsură invadați de aceeași schemă, oarecum perversă: căutăm să ne încărcăm de lucruri care nu ne trebuie, de obiecte pe care nu le folosim.
O bibliotecă plină de cărți, pe care nu le-am citit; CD-uri pe care încă nu am ajuns să le despachetăm și care ne așteaptă în zadar lângă combina muzicală; economii de care nu știm dacă vom ajunge să ne bucurăm; un creier supraîncărcat de informații și cunoștințe, de multe ori inutile, pe care le înmagazinăm și le purtăm în rucsacul intelectului nostru, de colo până
colo; o agendă plină de nume și telefoane ale unor persoane cu care rareori ne vedem și vorbim prea puțin.
În cursa noastră de neoprit în care încercăm să fugim de anxietatea de a ne simți goi pe dinăuntru, paradoxal, ne umplem de teamă de fiecare dată când ne conectăm cu o stare de pace sau tăcere. Și atunci, în mare grabă, căutăm să umplem tăcerea cu cuvinte, și calmul cu mișcare, pentru că nu suportăm ideea de nimic și, mai puțin încă, ideea de a nu putea ajunge la „destinația“
de prosperitate pe care cineva ne-a impus-o ca dorință.
Îți propun ca, de azi înainte, să găsești cel puțin o oră pe săptămână în care să te așezi în tăcere și să nu faci nimic.
