înțelegem aceste distorsiuni.
Doi analiști ai predispoziţiilor celor dependenți de spa țiul virtual, Gonzbuk și Nielsen, arată că utilizatorii internetului sunt din ce în ce mai lipsiți de răbdare.
Pentru a da un exemplu, aceștia susțin că plictiseala, și uneori furia pe care le produc în cazul cibernauților timpul de așteptare dintre aprinderea calculatorului și posibilitatea de a naviga (între unu și trei minute) i-au făcut să evite această rutină, așa că aproape toți preferă să lase permanent calculatorul aprins și conectat la rețea.
Și asta nu e totul. Ei ne asigură că, dacă o pagină web întârzie prea mult să
se deschidă, în două din zece cazuri utilizatorul va închide fereastra și va căuta în altă parte. Cât înseamnă „prea mult“? ar putea întreba cineva…
Analiștii știu. Prea mult este orice spațiu de timp care depășește 12 secunde.
12 secunde!
Dă-mi voie să formulez altfel.
Dacă vreodată aș face o descoperire importantă pentru viitorul umanității (nu e probabil, este doar o presupunere) și aș decide să o fac cunoscută
folosind tehnologia, în acest scop ar trebui să utilizez internetul. Dacă
lumea ar putea să afle această informație numai de pe un site web și, dintr-
un motiv sau altul, pagina respectivă s-ar deschide cu 13 secunde sau mai mult întârziere, cel mai probabil nimeni nu va afla vreodată de descoperirea mea.
Profilul celor lipsiți de răbdare, cu toleranța lor redusă la frustrare, cu gusturile lor efemere și impulsivitatea lor aproape bolnăvicioasă, condiționează oferta aproape oricărui produs din lumea societății de consum. „Rapid și fără efort“ este cel mai bun argument pentru a vinde aproape orice. Mâncare rapidă, lectură rapidă, sex rapid.
Există orez care se gătește în două minute, credite pe loc, cafea instant, supe la plic și sisteme de plată expres.
Rezultatul imediat, promis de reclame, garantează că nu e nevoie de răbdare, nu trebuie să așteptăm:
Vorbește engleza într-o săptămână!
Pictează un tablou în zece minute!
Poți deveni expert în operă în câteva ore (și fără să fie nevoie să asculți ceva)!
Cum să cunoști Europa în 12 zile!
O glumă de când lumea, pe care am auzit-o prima dată de la acidul umorist argentinian Enrique Pinti, face haz de acele călătorii în care îți programezi să cunoști multe locuri în puțin timp:
Într-un autobuz care face turul Europei, fiica întreabă:
– Ce se vede pe geam, tati?
Tatăl întreabă:
– Ce zi e azi?
– Miercuri, tati…
– Aaa…, răspunde tatăl, atunci e Bruxelles.
Neliniștea, graba, aviditatea și nevoia urgentă sunt unele dintre „atributele“
celor fără răbdare.
Ești lipsit de răbdare?
În mod sigur ești, dacă atunci când nu reușești să rezolvi un puzzle din prima, îl abandonezi, criticându-i pe producători.
Ești lipsit de răbdare, dacă atunci când citești cu interes un roman polițist și nu-ți dai seama din primele 50 de pagini încotro se îndreaptă intriga, sari paginile până când îți dai seama cine este asasinul.
Și ești la fel dacă, de fiecare dată în care nu obții „satis facție imediată“ într-o relație afectivă, începi să te gândești că ar trebui să schimbi partenerul.
Dacă ești plin de nerăbdare, în timp vei ajunge la poziția absurdă care susține că singura răbdare care există este resemnarea.
Și, evident, nimic din ceea ce discutăm nu încurajează această resemnare.
Poate ar trebui să începem prin a alege pe deplin con știenţi ce anume dorim în realitate. De exemplu, când căutăm plenitudinea în posesia de bunuri, apare necesitatea de a consuma mai mult (ceea ce implică să ai din ce în ce mai mulți bani) pentru a susține naiva fantezie că atunci când vom avea tot, va apărea satisfacția…
Aviz naivilor (dacă mai există): nu funcționează niciodată.
Mișcarea slow
În toate culturile vechi sau milenare, așteptarea răbdătoare este una dintre condițiile obligatorii pentru a ajunge la înțelepciune. Dacă admitem că au cât de cât dreptate, ar trebui să admitem că ne copleșește o oarecare prostie.
Nu e adevărat?
Putem să facem lucrurile repede? Bineînțeles că da.
