Putem să le facem bine și repede? Și asta se poate, dar probabil nu vor fi ca atunci când le-am face cum trebuie.
Doar un exemplu: unul dintre secretele unei fripturi argentiniene este un grătar cu lemne sau cărbune natural, care să ardă bine, o coacere la temperatură ridicată, menți nută o perioadă suficientă (câteva ore). Ten tația rapidității și graba prost înțeleasă îi fac pe unii, care știu multe despre orare și economie, dar poate nu la fel de mult despre rafinamentele culinare, să
suprime unii pași sau să-i înlocuiască cu binecuvântarea tehnologiei, cumpă rându-și Super Grătarul Ultra Expres (fără fum, fără miros și gata în 14 minute). Rezultatul este o friptură, bineînțeles, dar gustul nu este același.
Despre ce este vorba, prin urmare: să faci lucrurile bine sau să le faci repede?¹⁸
– Eulogio, răspunde repede: cât fac trei ori patru?
– Unsprezece, răspunde Eulogio.
– Nu, frate… 12!
– Scuză-mă. Tu ce vrei, viteză sau precizie?
O nouă filosofie a lentorii propune să încetinim ritmul vieții noastre cotidiene. Și deși a început ca opoziție faţă de popularitatea mâncării rapide
sau junk-food, s-a extins rapid și la alte domenii, arborând un principiu foarte simplu: trebuie să acorzi fiecărui lucru, fiecărei situații, fiecărei întâlniri și fiecărei sarcini timpul și concentrarea de care au nevoie și pe care le merită.
Originile
Se pare că mișcarea slow s-a născut la Roma, în 1986.
Un grup de bucătari italieni, condus de Carlo Petrini, a reacționat faţă de deschiderea unui fast food (mai precis, un McDonald’s) în emblematica și tradiționala Piazza di Spagna.
Răniți în orgoliul lor, acești bucătari au încurajat deschiderea unui număr de circa o sută de restaurante, pe care le-au numit „Slow Food“ sau
„mâncare lentă“, în care se propunea să aștepți să se prepare mâncarea, să
mănânci într-un ritm normal și să savurezi cina alături de un vin bun, fără
grabă, împreună cu prietenii.
Filosofia slow caută să creeze o lume în care oamenii, în loc să fie mereu fugăriţi, să trăiască cu calm și, astfel, să se bucure mai mult.
Noi, cei care iubim lectura și știm că o carte bună este aceea pe care vrei să
o recitești chiar dacă îți amintești exact cum se termină, simțim lipsa acelor descrieri lungi, prolixe și atât de frumoase din romanele secolului al XIX-lea. Tablouri literare ale unor locuri, haine și ambianţe au dispărut din text, transformând aventura de a citi într-o expe riență asemănătoare celei de a vedea un film la cinema (poate și pentru că multe romane au fost scrise de la bun început în ideea de a fi ecranizate).
Să încetinești puțin ritmul nu înseamnă să te miști mai lent și cu atât mai puțin să amâni la nesfârșit luarea deciziilor. Înseamnă, mai ales, să dăm mai
puțină importanță faptului de a ajunge imediat la țintă sau, cel puțin, să nu te centrezi exclusiv asupra acestui lucru.
Este important să semnalăm că, în societatea noastră, sexul este la fel de contagiat de boala grabei cum este tot restul, deși, în acest caz, tuturor ne este clar de la început că pierdem mult mai mult decât câștigăm.
Să te bucuri de o bună relație intimă înseamnă mai mult decât să ai un orgasm perfect. Înseamnă să dai un alt nivel de profunzime comunicării cu o altă persoană, împărtășind cu aceasta corpul și spiritul. Sexul, „cea mai bună distracție pe care o poți avea fără să râzi“, cum spune Woody Allen, are nevoie de timp înainte, în cursul și după.
Ar trebui să ne propunem, deși e ușor de spus, să acționăm rapid când trebuie și lent când e nevoie; să facem lucrurile mai puțin frenetic, să fim chiar noi cei care își controlează propriile ritmuri.
Îmi amintesc de anunțul pe care într-o zi l-am văzut agă țat în vitrina unui magazin de optică medicală:
Vă facem lentilele.
Serviciu bun, ieftin și rapid.
(Garantăm două din trei).
Mi s-a părut edificator.
Dacă ceva e bun și ieftin, aproape întotdeauna durează până este gata.
Dacă e rapid și ieftin, nu va fi de calitate.
Și totuși, așa cum știm cu toții, dacă intenționezi ca un lucru să fie bine făcut și să fie gata la timp, niciodată nu este ieftin.
E posibil să înveți să nu faci?
Graba obișnuiește să se prezinte ca regina marilor orașe, deși singurul spațiu în care este cu adevărat regină este înăuntrul nostru. Noi suntem cei care fug; străzile și bulevardele sunt mereu acolo; clădirile și piețele nu se mișcă; ascensoarele și scările rulante urcă și coboară cu aceeași viteză, străine de graba noastră. Și, deși sună banal, în continuare ne este foarte greu să acceptăm că viața noastră nu se termină dacă încetăm să mai fugim; și mai greu este să ne gândim măcar că e posibil să trăim mai bine făcând mai puțin.
Pentru a fi coerenți, am putea elabora un plan lent, de la mai puțin la mai mult, pentru a ajunge la această situație.
Să începem, de exemplu, tăind pur și simplu din agenda noastră trei sau patru lucruri dintre cele mai puțin importante și să rezistăm tentației de a ocupa acest spațiu recent eliberat cu alte trei sau patru lucruri (dintre cele nerezolvate, pe care nu știai unde să le pui).
Pentru a continua într-o direcție, am putea selecta programele de televiziune care ne interesează cu adevărat și să deschidem televizorul numai pentru aceste programe, și nu din obicei.
În timpul care îți rămâne liber pentru că te uiți la televizor numai la ceea ce te interesează, ai putea să încerci să faci exercițiul foarte dificil (și o spun fără ironie) de a învăța Să Nu Faci.
Să vedem dacă te hotărăști:
