sugestie și îți însușești voluntar obiceiul de a vedea pădurea și nu numai copacii, de a vedea filmul și nu numai fotografia, de a vedea tufa de trandafiri și nu numai spinii și de a mulțumi pentru tot.
Tipuri de recunoștință
Bineînțeles, orice tip de atitudine recunoscătoare este mai bun decât nerecunoștinţa, și totuși există unele forme de recunoștință mai bune și mai salutare decât altele.
Am putea spune că există cel puțin trei tipuri de comportament recunoscător: recunoștința infantilă sau culpabilă, recunoștința imatură sau speculativă și recunoștința adultă sau adevărată.
Recunoștința culpabilă
Așa cum am repetat de atâtea ori în acești ani de profesie și de profesorat, una dintre caracteristicile ființei umane este cea de a se naște complet neajutorată. Aproape toți cei care studiază comportamentul sunt de acord azi că există un fel de percepție și memorie „celulară“ cu care corpul înregistrează și reține unele experiențe timpurii care, chiar dacă nu pot fi înțelese din punct de vedere intelectual, își lasă amprenta asupra vieții adulte. Nu mă îndoiesc că, prin acest mijloc, corpul nostru percepe faptul că, în primele ore de la naștere, depinde de îngrijirea celorlalți pentru a supraviețui.
Această vulnerabilitate, adăugată conștiinței a ceea ce alții au făcut efectiv pentru a ne ajuta să trăim, va fi motorul primei noastre trăiri culpabile și subconștiente, dar și motivul pentru care eu sper să întorc la un moment dat aceste îngrijiri – indiferent dacă au fost multe sau puține, bune sau rele, iubitoare sau toxice – prin recunoștința mea.
Nu e nevoie să spun că acest tip de recunoștință este foarte bine văzut și chiar promovat în unele societăți și medii (mai ales familiale), mai mult generatoare de vină decât benefice, care îi manipulează pe copii și pe cei nu tocmai copii cu ordinele condiționante ale unei presupuse recunoștințe, care ar trebui să fie eternă, pentru că „nimic din ce ai face nu poate compensa ce am făcut noi pentru tine“.
Recunoștința speculativă (lanț de favoruri)
În acest caz, recunoștința face parte dintr-o schemă de conveniență
personală, care se bazează pe ideea de a rămâne cu sold creditor față de ceilalți. În majoritatea cazurilor se justifică sub paravanul: „Azi pentru tine, mâine pentru mine“, care mă supără atât de rău.
Aici nu se aplică premisa că îl invit pe Pepito pentru că Pepito m-a invitat pe mine. Nu e vorba să întorci o invitație drept mulțumire, ci de a face acest lucru pentru a condi ționa o invitație viitoare.
Dacă îi observăm pe cei care apără această poziție lăudându-se că sunt recunoscători, vom vedea că întrețin cu lumea o relație utilitară și oarecum meschină. Trăiesc plângându-se cât sunt toți de nerecunoscători, că nimeni nu face nimic pentru nimeni și că aproape toată lumea face mult pentru sine și nimic pentru ceilalți. Nu există adevărata recunoștință, ci mai curând o speculație aproape comer cială, o investiție pe care sper să o încasez cu dobândă atunci când va sosi momentul. Victimele lor preferate sunt, evident, recunoscătorii din grupul anterior, cărora intenționează mereu să le facă favoruri pentru a putea conta pe recunoștința lor atunci când vor avea nevoie de ea.
Fiecare dintre aceste personaje are la el o agendă (uneori, la propriu!), în care îi înregistrează pe toți cei care le datorează ceva și domeniul în care ar putea fi în măsură să le întoarcă favoarea. Un fel de registru contabil, cu ieșiri și intrări, controlate cu suficientă „abilitate“, astfel încât clienții să
nu-și stingă niciodată datoriile.
Recunoștința adevărată
Este, bineînțeles, cea despre care am spus că se poate descoperi în acest plan. O recunoștință congruentă cu certitudinea că nu numai că nu se generează nici o datorie, deoarece se face din propria dorință și sentiment, ci și cu certitudinea că primirea vreunui lucru nu ne dă nici un drept de a
pretinde celuilalt să ne dea în continuare. A fi recunoscători azi pentru ceea ce viața ne dă, iar mâine, când nu ne mai dă, a fi recunoscători pentru tot ceea ce ne-a dat.
Și, în același mod în care mișcarea se demonstrează mergând, iar dragostea, iubind, recunoștința se demonstrează fiind recunoscători, compensând universul (și pe ceilalți, evident) pentru tot ce am primit în viața noastră de la toți.
Recunoștința adevărată se poate exprima și prin decizia de a da ceva din ce am celui care astăzi are nevoie, așa cum am primit și eu la rândul meu la un moment dat (cine nu recunoaște că ceea ce are a primit de la alții nu se cunoaște pe sine).
Nu e vorba aici de a da înapoi ce ai primit, nici de a face astfel încât cineva să-mi returneze favoarea, ci de a mă sincroniza cu natura mea iubitoare, solidară și serviabilă.
Societatea actuală nu are, după cum văd eu lucrurile, o normă educativă
care să aprecieze la justa valoare impor tanța și necesitatea de a fi recunoscători. Dimpotrivă, s-ar părea că toată povestea aceasta este o aiureală pentru cei slabi și temători. Sunt convins că ar trebui să acordăm mai multă atenție încurajării și predării recu noștinței ca normă.¹⁹
Mi se întâmplă foarte des ca, după ce petrec câteva săptămâni în Mexic, în Mexicul meu drag, să mă întorc la Buenos Aires sau la Madrid, și în ambele orașe să fiu privit ciudat câteva săptămâni.
„De ce tot timpul ceri permisiunea?“
„De ce îți ceri scuze când nu a fost vina ta?“
„De ce mulțumești pentru tot?“
Este evident că și cultura popoarelor determină, prin intermediul obiceiurilor sau al emulației, atitudini și reacţii sociale cotidiene.
Îmi veţi spune că poporul mexican are, după cum spun mulți, o problemă
globală cu stima de sine, că nu se apreciază, că nu este asertiv; voi fi acuzat de generalizări sau exagerări. Tot ce se poate, dar în ceea ce privește acest aspect al cordialității, al atitudinii recunoscătoare și al respectului faţă de cele mai mărunte nevoi ale aproapelui, avem multe de învățat de la ei.
Se spune că dintre toate sentimentele umane, recunoș tința este cel mai efemer. Și e adevărat în parte, dar din fericire există o recunoștință, cea mai bună, care se naște din bucuria de a trăi ceea ce trăim, de a simți ceea ce simțim și de a ne bucura de ceea ce ne bucurăm.
Transcriu aici o parte a poemului lui Oliverio Girondo, numită Gratitud
[Recunoștinţă] și care face parte din minunata sa carte Persuasión de los días [Convingerea zilelor].²⁰
Mul ț umesc, aromă albastră,
Foc de sărbătoare jucău ș .
Mul ț umesc păr, cal, mandarin.
[…]
Mul ț umesc ciorchinilor, serii,
setei, fervorii
ridurilor, sânilor
