— Colțar, îl îngână pleșuvul.
Miji ochii și se uită pe fereastra biroului, realizând abia acum în ce fel de magazin se află.
— Nu, urmă el, tamponându-și fruntea cu o batistă albastră. Lucrăm pentru un om pe care îl cunoști. De care ai auzit. Îți spune ceva numele de Montague?
— Chink Montague, îi veni în ajutor tipul cu cicatrice.
— Cu ce vă pot fi de folos? îi întrebă Carney.
Să fie ceva legat de Freddie – o fi având văru-său datorii? Va trebui să-i plătească el sau o să-l ia la poceală? Se gândi la Elizabeth și la May, la faptul că oamenii ăștia știu unde locuiește.
— Știm că din când în când mai faci câte-o mânărie cu mărfuri – bijuterii, pietre prețioase?
Carney era prea răvășit să mai facă pe prostu’. Privi în jur – Rusty stătea neliniștit, cu brațele încrucișate, lângă ușa de la intrare. Dădu din cap a încuviințare.
— Jaful de ieri, de la hotelul Theresa, zise Chelie. Domnul Montague vrea să
se ducă vorba că există o chestie care vrea să-i fie înapoiată. Un colier cu un rubin mare – am zis mare. Ține tare mult să-i fie înapoiat, de-aia umblăm de colo-colo și stăm de vorbă cu ăi de pricep care-i maracu’. Spune că, dacă
cineva dă peste el, ar dori să afle imediat, ca să-l evalueze.
Nu era termenul adecvat, dar aici îl nimerise bine.
— Eu unul vând mobilă, domnule…?
Bărbatul clătină din cap. Celălalt îi urmă exemplul.
— Dacă o să-mi iasă-n cale, o să vă anunț, spuse Carney. Puteți fi sigur de
asta.
— Sigur, îl îngână Chelie.
Carney îi ceru un număr de telefon. Ca și cum i-ar fi cerut unui client o informație oarecare.
— Locuiești în zonă, știi cum să iei legătura cu noi. Și ți-aș recomanda să
procedezi întocmai.
În drum spre ieșire, tipul cu cicatrice zăbovi lângă una dintre măsuțele-bumerang, un model scund, cu o explozie stelară multicoloră pe tăblia de sticlă. Cicatrice verifică eticheta cu prețul și dădu să-l întrebe ceva, dar apoi se răzgândi. Era o măsuță de cafea drăgălașă, iar Carney își storsese creierii gândindu-se unde s-o plaseze ca să fie cât mai vizibilă.
Rusty intră în magazin.
— Cine erau ăia?
Se șucărise când fusese îmbrâncit, iar acum trecuse la faza când făcea pe husănul de baltă care se rupe-n figuri la oraș.
— Vând polițe de asigurare contra inundațiilor, îi spuse Carney. Le-am spus că am deja una.
Îi spuse băiatului din Georgia să ia o pauză de prânz. O sună din nou pe mătușa Millie și o rugă să-i spună lui Freddie să-l caute. În noaptea aceea o să bage capul la Nightbirds, o să treacă pe la Cherry’s și Clermont Lounge, toate localurile frecventate de văru-său, până când o să-i dea de urmă.
Freddie dăduse de belea și Carney îl hăituia la fel ca în adolescență. „Faci câte o mânărie cu mărfuri“… nimeni nu știa de ocupația lui secundară în afară de văru-său. Văru-său și alți câțiva țipi care mai apăreau aici câteodată
cu chestii care răsăriseră în zonă, cu marfă mișto, pe care-i făcea plăcere s-o vândă clienților săi. Și nu doar că-i făcea plăcere, dar era și mândru de ea.
Însă doar acei câțiva tipi. Plus omul lui, Buxbaum, de pe Canal. Carney rămăsese tot timpul în umbră, iar văru-său îi dăduse numele pe goarnă.
La ora șase încuie ușa pe dinăuntru și aproape că terminase frunzăritul registrelor contabile când se trezi cu văru-său bătând la ușă. Doar Freddie bătea așa încă de pe vremea când erau copii, la fel bătea și pe rama patului suprapus, Hei, mai ești treaz, mai ești treaz? Mă gândeam să…
— Mi-ai adus pe cap huliganii ăia, îi reproșă Carney, huliganii fiind termenul folosit de mătușa Millie pentru baubau.
Huliganii vandalizau intrarea de la metrou, huliganii îi suflau ultima sticlă
de lapte de la băcănie, erau niște invadatori.
— Au venit aici? Isuse Cristoase! croncăni Freddie.
Carney îl conduse în birou. Freddie se tolăni pe canapeaua Argent și răsuflă adânc.
— Trebuie să-ți mărturisesc că am fost pe cont propriu.
— Tu ai fost la Theresa? Tu, da?
Freddie își arcui sprâncenele. Carney se blestemă în sinea lui. Ar fi trebuit să fie foc și pară pe văru-său, nu îngrijorat de sănătatea cioroiului. Și totuși, se bucura văzându-l viu și nevătămat, după cum îi era dat să constate. Văru-său avea mutra pe care o afișa când și-o punea sau încasa bani. Freddie se ridică.
— Rusty a terminat ziua de lucru?
— Spune-mi ce s-a întâmplat.
