— Ava Gardner, îl îngână Freddie și înaintea ochilor îi apăru imaginea ei în pulover.
— Ce n-am știut noi, adăugă Arthur, este că ea își ținea bijuteriile în camera cu valori de la Theresa. Toate chestiile pe care i le cumpărase el.
Domnișoara Lucinda Cole. Iar el s-a jurat c-o să-i belească în plină stradă, pe 125th Street, pe cioroii care i le-au furat. Pentru că s-au dat la investiția lui.
20 Fredericka Carolyn „Fredi“ Washington (1903- 1994), actriță de teatru și film, activistă, s-a numărat printre primii actori afro-americani care s-au bucurat de recunoașterea publicului larg american.
Carney oftă mai zgomotos decât credea.
— Nu mi-aș face griji pe tema asta, își dădu cu părerea Pepper. Trebuie să
fii un cioroi special ca să belești un cioroi, și nu-i Chink Montague cioroiul ăla.
Spusese asta cu atâta convingere, încât oricine l-ar fi crezut expert în chestiunile ce țin de jupuit și de evaluarea caracterului unui mafiot.
— Totuși, e pichirisit și e adevărat ce se spune despre el, le are cu briciul.
Și-s o grămadă de țipi care ar vrea să pună mâna pe recompensă. Sau să-l îndatoreze pe Chink.
Pepper îi filase toată ziua pe oamenii lui Chink, plecați să stoarcă
informații de la marile hogeacuri cu marfă furată până la gazdele mărunte și borfașii ocazionali, de teapa lui Carney. Era pe trotuarul de vizavi și sorbea dintr-o sticlă de cherry cola când Delroy și Yea Big – așa-i chema – au vizitat magazinul de mobilă al lui Carney.
— Au intrat ca doi bivoli.
Au intrat la Carney, apoi au trecut pe la Arabu’, pe la Lou Parks, și au urcat și în birourile de la etaj ale lui Saul Stein, cel care la radio se autoproclamase Regele Pietrelor Prețioase de pe Broadway. Alți membri ai bandei lui Chink Montague i-au vizitat pe cei mai cunoscuți spărgași și prăduitori.
— Pun pariu că vor veni și la mine, spuse Miami Joe. Poate chiar mâine, dacă or să mă găsească.
— Pe ăla-l cheamă Yea Big? întrebă Freddie.
— Da, că are slobozul mare.
— Tre’ să iasă cu fața curată din povestea asta, din cauza fetei, îi lămuri Pepper, și din cauză că a preluat afacerea lui Bumpy. Despre asta-i vorba.
— Ce ți-au zis? îl întrebă Miami Joe pe Carney.
— Să fiu cu ochii-n patru în legătură cu un colier.
— Dacă ar ști ce hram purtăm, am ști și noi că știu, spuse Arthur. Dacă-l legau pe domnul Carney de noi, nu s-ar fi rezumat doar la atâta.
Își trecu un picior peste picior și își îndreptă dunga pantalonului, să-i cadă
pe gleznă cum trebuie.
— Te poți aștepta la o vizită din partea gaborilor, îl preveni el pe Carney.
De la secție, din partea vreunuia pe care-l unge. Să adulmece, să vadă dacă te dai de gol.
Carney avea deja explicațiile pregătite pentru gabori, în legătură cu unele articole din magazin, însă n-ar fi ținut figura dacă ei chiar ar fi vrut să-l ia la trei-păzește. Dacă ar fi confruntat numărul și seria unui televizor Silverstone cu o listă de articole furate. Se uită urât la Freddie.
— Nici unul dintre voi n-a mâncat căcat? îi întrebă Miami Joe. Nici unul?
Liniște. Pepper își vârî o scobitoare în gură și o mână în buzunar.
— Am ști și noi că știu, repetă Arthur.
— Cui i-ai povestit treaba asta, Freddie? îl întrebă Miami Joe.
— N-am povestit nimănui nimic, Joe, răspunse Freddie. Dar tu? Fetei de la Theresa, care ți-a vândut pontul? Unde e?
— Am scos-o din oraș, s-o viziteze pe mă-sa. Locuiește-n blocul Burbank, cu cioroii ăia cărora toată ziua le merge clanța, așa că am făcut-o plecată.
Miami Joe își îndreptă atenția asupra lui Carney.
Acesta clătină din cap. Îi dădea dreptate lui Arthur – dacă unul dintre ei ar fi ciripit, nu s-ar mai afla aici, în biroul lui, comportându-se în mod civilizat.
Semicivilizat. Mai intra și el în gura lumii, dar el nu dădea din clanță, cel puțin așa vedea Carney lucrurile. Unul dintre șuții care i-a adus odată la magazin un ceas de aur sau un tranzistor Zenith i-a adăugat numele, într-un târziu, pe lista misiților clandestini. Trebuia să i se întâmple și asta mai devreme sau mai târziu.
Ultima dată când Carney a văzut atâta lume strânsă în biroul lui a fost în după-amiaza aceea bizară când s-a confruntat, de-a dreptul, cu legile fizicii: cum să scoată din subsol afurisita aia de canapea extensibilă? Gabe Newman a abandonat-o acolo când a șters-o din oraș. Evident că tipul băgase înăuntru canapeaua portocalie printre zăbrelele metalice dinspre trotuar sau o coborâse la subsol prin trapa din biroul lui. Doar dacă n-o fi recurs la o mașinărie de transportat materia, ca în filmul Musca21, sau la vreo vrăjitorie.
Nimeni n-a găsit soluția, nici Carney, nici cei patru italieni de la firma Argent, care aveau nevoie de spațiu, să-și termine livrarea de primăvară. O
săltau icnind, dar degeaba. Canapeaua supradimensionată nu se lăsa, nu se dădea bătută, refuza să parcurgă cele două șiruri de trepte, în pofida trucurilor, consacrate, vechi de când lumea, în materie de mutat mobila.
Înjurăturile s-au vădit a fi o slabă consolare. Văzând că după-amiaza trece și ei bat pasul pe loc, Carney a pus mâna pe toporul din echipamentul de pază
contra incendiilor și a tocat futelnița. Era un produs demodat, care nu se mai vindea deloc. Toată chestia a rămas învăluită în mister.
