Veți găsi osemintele. Săpați sub locurile de joacă, sub poieni și sub crângurile tăcute, își zicea Carney, și veți găsi osemintele.
El unul admira această poveste. Mai puțin mulțumirea de sine și aroganța celor care o întrețineau. Alma avea o ascendență pe măsură: profesori și doctori vreme de mai multe generații, un unchi care a fost Primul Negru absolvent al unui colegiu din Ivy League28, un văr care a fost Primul Negru absolvent al unei facultăți de medicină. Primul ici, Primul colea. Avea conștiință de rasă și orgoliu, până la un punct – avea pielea destul de deschisă la culoare ca să fie luată drept albă, dar era nițel prea dornică să-i aducă aminte că ar putea fi considerați albi. Carney îi dădea lui May hrană
Gerber pentru bebeluși, își văzu mâna lângă obrazul ei. Ea era la fel de tuciurie ca el. Se întrebă dacă pe Alma încă o apucă sila când vedea pielea nepoată-sii, dacă încă e disperată că n-a ieșit mai deschisă la culoare, asemenea lui Elizabeth. A văzut-o cum a tresărit în camera de spital după
naștere. După toată truda investită, ia te uită cu cine se mărită fata ei. Oare se holbează la burta fiică-sii întrebându-se a cui culoare o să iasă
învingătoare de data asta?
— Ray, zise Elizabeth.
Observase că mintea îi e dusă departe. Își arcui sprâncenele și-i zâmbi, readucându-l cu picioarele pe pământ. Elizabeth făcuse totală abstracție de prezența lui în anii de școală, chiar și când ședea lângă ea sau când a condus-o acasă în ploaie, dar îi era recunoscător că acum are ochi pentru el.
În seara aceea, la petrecerea dată de Stacey Miller ca să-și scoată banii de chirie, ea s-a scuzat sfioasă că nu-și amintește de el când i-a spus că au fost colegi de școală. Terminase colegiul și cea mai mare parte a timpului și-o petrecea lucrând la rafturile din raionul de mobilă de la Blumstein’s. Era prima petrecere la care participa după mult timp. Freddie încerca să-l scoată
28 Grupul universităților și colegiilor de elită din nord-estul SUA (Brown, Cornell, Columbia, Dartmouth, Harvard, Princeton, Yale, Pennsylvania).
ba la un local de noapte, ba la o beută, dar el era prea prins cu studiul –
Liceul Carver nu-l pregătise pentru rigorile Colegiului Queens – iar după ce a început să muncească la magazinul universal era prea istovit să mai iasă.
Serile adormea pe canalul de știri în timp ce pe fereastră se strecurau strigătele și chicotele de la periferie.
Seara petrecerii o rezervase însă pentru un costum nou – unul cu dungi fine, care-i venea ca turnat.
Freddie l-a luat la petrecere și l-a prezentat celorlalți. Acum, că ieșise în lume, totul îi părea diferit. Discuțiile și interacțiunea nu-i mai păreau o povară: terminarea studiilor și sârguința i-au oferit mai multă încredere în sine. S-a trezit târât până lângă Elizabeth, în coada din fața băii lui Stacey Miller, înăuntru, cineva fuma un cui. Freddie îi propusese să se pișe de pe acoperiș. Cel mai înțelept lucru era să ignore sfaturile lui văru-său; ignorarea lor îl plasase alături de viitoarea lui soție. El nu se numărase printre băieții din clasă care se aprinseseră pentru ea. Acei Alexanderi Oakes, cu manevrele lor. Nu era de nasul lui, așa că nu-și bătuse capul cu ea.
„Desigur!“ i-a spus Elizabeth în seara aceea, în fața ușii de la baie, ca și cum și-ar fi amintit brusc de el. Mintea. Au petrecut două ceasuri așezați pe canapeaua denivelată de lângă scara de incendiu – apartamentul era ticsit, cu banii de chirie strânși – iar el a invitat-o să ia cina cu el.
Ea lucra de două luni la Black Star Travel. Lui i-a plăcut seriozitatea din tonul ei când aducea vorba despre munca ei, despre importanța misiunii ei.
Black Star organiza călătoriile turistice și de afaceri ale persoanelor de culoare, făcându-le rezervări în hotelurile deținute de negri sau desegregate din America și de peste hotare, mai ales din Caraibe, Cuba și Puerto Rico.
Agenția oferea și opțiuni de divertisment, precum și sugestii legate de bănci, croitorii și restaurante primitoare, plus pliante cu teatrele din New Orleans sau de la alte destinații care oferă locuri celor de culoare sau care nu te lasă
să le treci pragul.
America era mare și era măcinată de regiuni vătămate de intoleranta rasială și de violență. Vrei să-ți vizitezi rudele din Georgia? Iată traseele sigure, ce ocolesc orașele segregaționiste și teritoriile populate de țopârlani albi de unde s-ar putea să nu scapi viu, orășelele și districtele de evitat dacă
ții la viață. Cel mai bine-i să stai la Hanson Motor Lodge, la optzeci de kilometri de oraș, și s-o iei din loc până-n cinci după-amiaza ca să te-ntorci acasă teafăr. Nu practica medicina sau dreptul, așa cum își doriseră părinții ei, dar era prestatoare de servicii practice, ce-și aveau rostul.
— Vreau să-i știu în siguranță, i-a spus Elizabeth.
Carney s-a întins peste masă și a luat-o de mână, în seara următoare au mers la cinema, la fel și peste două seri.
Carney a făcut cunoștință cu părinții ei. Aveau prejudecăți legate de tinerii proveniți din familiile dezorganizate.
— Cu ce se ocupa tatăl tău? l-a întrebat Leland, deși cunoștea răspunsul, dar era curios să audă ce-o să spună el.
— Cu de toate, a fost răspunsul lui.
La o privire retrospectivă, trebuia să admită că aveau și ei dreptate. La urma urmei, iată că și el e hăituit de mafioți în aceste zile.
— Cine lichidează ce-a mai rămas? îi întrebă Alma.
Jambonul o să reziste mai multe zile, că de aia-i jambon, iar în rest mâncaseră aproape totul. Rămăseseră doar câteva bucățele de cartofi dulci caramelizați.
— Știu că-ți plac cartofii dulci, îi spuse Leland lui Carney. Nu-i așa?
Carney luă castronul și-i mulțumi.
— N-aveai tu o povestioară pe tema asta, Carney? îl întrebă Leland, uitându-se pe furiș la Alma.
— Poftim?
— Ceva cu Crăciunul. Cu tatăl tău, într-o dimineață de Crăciun?
De-a lungul anilor, Carney le împărtășise mai multe anecdote despre educația lui. Despre maică-sa, care murise când el avea nouă ani, despre disparițiile lui taică-său, despre mătușa Millie, care l-a ținut în gazdă vreme de mai mulți ani. Despre întoarcerile lui taică-său și momentele dureroase pricinuite de el. Despre cum fusese mușcat de șobolani, despăducheat de sora medicală de la școală, despre iernile fără căldură, despre cum s-a trezit la Spitalul Harlem bolnav de pneumonie, fără să aibă habar cum a ajuns acolo. Le spunea aceste povești fără nici o jenă; de ce i-ar fi rușine că s-a descurcat atâta amar de vreme de unul singur?
I-a fost greu. Altora le era și mai greu.
De-a lungul anilor, în seri ca aceasta, Carney le-a povestit despre acele vremuri fiindcă așa a fost să fie, erau o parte din el, iar oamenii ăștia erau acum familia lui. Și-a dat seama mult prea târziu că, destăinuindu-le prea multe detalii, le oferea tot atâtea locuri vulnerabile, în care să-i înfigă câte o sabie bine ascuțită. Povestirile lui îi distrau pe socri, pentru ei erau un număr de vodevil. Da, le-a spus povestea când s-a trezit că, într-o zi de Crăciun, el și cu taică-său n-aveau de mâncare decât un cartof dulce, l-au tăiat pe din două și l-au pus în două farfurii, iar el își vedea răsuflarea albă, deoarece iar era frig în casă în dimineața aceea geroasă, iar taică-său a șters-o la amiază și a reapărut abia după o săptămână. Ei bine, poate că, privită
retrospectiv, povestea și-o fi avut măreția ei plină de culoare, însă poate că
nici el n-ar mai trebui să fie așa de slobod la gură în legătură cu acea perioadă. Domnul și doamna Jones mustăceau și, uneori, izbucneau în râs
când le spunea poveștile alea și, de ce nu, chiar erau nostime, cu toată
