— N-o să scăpăm o vorbuliță despre lovitura de la Theresa. Nici măcar n-o să admitem că ne-am cunoscut. Vom fi un vânzător și un client de pe piață.
Dar: va fi mobila confortabilă? O să reziste în timp? și a ridicat paharul să
toasteze în cinstea acestei idei.
Acu’ își ia pământ la țară și acu’ o mierlește aici, la etaj. Dacă și-a cumpărat ferma, se cheamă c-a cumpărat-o. O altă dovadă a filosofiei lui Pepper față
30 Sărbătoare anuală celebrată în SUA în fiecare primă zi de luni a lunii septembrie; a nu se confunda cu 1 Mai, Ziua internațională a oamenilor muncii.
de planuri. Unde s-a mai auzit ca un șmenar să crească găini? Parcă l-ai implora pe Dumnezeu să-ți zvânte în bătaie curul ăla înfumurat. Să ne gândim, de pildă, la drumul ăla. Le-a luat trei ani să-l construiască, au pierit sute de oameni și, după o lună, japonezii au capitulat. Era util doar pe timp de război, iar după război l-a înghițit jungla. Ce s-a ales de el? O fâșie de moloz înecată în noroi.
Când Pepper s-a trezit a doua zi dimineață, era o arșiță criminală, deși era abia ora șapte. O zi perfectă pentru vânătoare. Vânarea unui papagal coclit, prinderea unui binbangiu – trecuse ceva timp de la ultima lui ispravă de-acest gen. Lui Pepper îi plăcea zăduful, îi scotea din vizuină pe turnători, în pridvoare, la umbră. În plus, azi avea să se deplaseze pe roți. Așteptă în fața magazinului de mobilă, să apară Carney, iar apoi știa cam care ar fi ascunzătorile, paravanele și hogeacurile și futodromurile acestei vânători.
*
Canicula transforma Harlemul într-o forjă. Pepper ședea pe scaunul de lângă șofer.
Îl prinse pe Carney în timp ce acesta descuia ușa de la intrarea în magazin, salutându-l cu „domnule afacerist”. Carney tresări, îngrijorat după vizita lui Freddie din seara anterioară. Cheile din mână erau talismanul lumii normale, pierdute. Toată lumea știa cum să dea de Carney – era unul dintre dezavantajele numelui trecut cu litere înalte de șaizeci de centimetri pe firma de pe 125th Street. Și oamenii lui Chink Montague, și pungașul ăsta.
Freddie avea toate adresele lui și, de fiecare dată când a apărut în ultimele trei zile, i-a adus numai vești proaste. Până acum Carney nu se mai gândise niciodată la cât de ușor se poate ajunge la el, dar acum își dădea seama că e și ăsta unul dintre riscurile meseriei de criminal.
Miami Joe pricepea treaba asta. Parcă îl înghițise pământul.
— Vreau să discut cu ciocoiul ăla, îi spuse Pepper lui Carney după ce l-a salutat. Treci tu la volan.
— Nu pot.
— Păi ai o camionetă, nu?
Carney arătă cu degetul mare spre magazin.
— De-aia ai vânzător, nu? îl întrebă Pepper. Tu ești șeful.
Pepper știa să comunice și să se ocupe de o problemă. Peste două minute, Carney și Pepper erau la bordul camionetei Ford.
— Ia-o în sus, zise Pepper.
Își așeză caserola cu prânzul pe locul de lângă el. Era și asta o zi de lucru ca
oricare alta.
— Văru-tău ți-a spus ce-a pățit amicul nostru, zise el sec.
— În sus, încotro? întrebă Carney, de parcă, făcând abstracție de asasinarea lui Arthur, și-ar fi prelungit viața nițel.
— Lasă-mă puțin, spuse Pepper. Deocamdată ține-o înainte.
Coborî fereastra și un val de aer fierbinte îl izbi în față. Îi povesti despre Donegal’s și scena din fața hogeacului lui Arthur, curmată de o sticlă cu sifon ce-a explodat pe-o mașină a poliției, când spectatorii au tulit-o să se pună la adăpost. Puștimea de pe acoperișul clădirii de peste drum făcea mișto de caralii.
— Pe vremuri ziceam că le tragem un bliț, zise Pepper.
— Știu, răspunse Carney.
Avea treisprezece ani la data violențelor din ’43. Un curcan alb a împușcat un soldat negru care luase apărarea unei cucoane arestate pentru că se machise. Harlemul a dat în clocot două nopți la rând. Taică-său a ieșit la
„cumpărături” și s-a întors cu țoale noi pentru amândoi. Genul de cumpărături unde treci prin vitrina spartă și n-ai nevoie de ajutorul vânzătorului. A purtat pălăria plată ă la Buster Keaton până la moarte, era ciocolatie, cu o pană verde înfiptă în bor, pe care și-o îndrepta ori de câte ori ieșea din acasă. Pe Carney nu l-au ținut la fel de mult pantalonii și puloverul.
Se întreba până-n ziua de azi, când trecea pe lângă T.P. Fox ori Nelson’s, dacă taică-său luase hainele direct de pe manechine.
— Ce vremuri! spuse Pepper.
Îi bombardai pe gabori de sus. Chicoti și privi lung, visător, amintindu-și vreo poznă. Carney văzuse privirea asta și la taică-su.
— Pe urmă a apărut văru-tău, Freddie, continuă Pepper. Să fi fost mâna lui Chink? Ne-a luat urma sau și-a luat-o de la vreun amic vechi? I-am spus lui Freddie să dea de tine și eu m-am dus să-l caut pe Miami Joe, dar cioara aia încearcă să facă pe Houdini.
De-aici se trage vâjâiala asta de sâmbătă dimineața. Probabil că Freddie încă le soilea după ce trăsese un clei în Village. Apăruse la Carney acasă, agitat ca naiba, iar apoi o tăiase spre metrou după ce-i dăduse vestea despre Arthur. Era prea speriat ca să meargă acasă la maică-sa – dacă-l pândește careva? Freddie avea o gagicuță blondă pe Bank Street, studentă la Fordham, pe care o agățase într-o seară la Vanguard. Când au ieșit împreună
prima oară, ea l-a întrebat dacă are coadă. Tăticu-său îi povestise că negrii au coadă ca maimuțele.
— Te-asigur că i-am arătat altceva.
Freddie era și nu era în siguranță în centru, într-un alt cartier, cu ale lui primejdii. Carney se întorsese la etaj, în apartament – oare să ia fetele și să
plece din oraș? Călătorise de două ori până la New Haven, la un talcioc, și acolo a văzut motelul ăla mititel pe marginea șoselei. Cu firma luminoasă.
Ori de câte ori o vedea, își spunea în glumă că, dacă vreodată o să fie nevoit să dea cu sasu’, acolo o să se ducă. TV COLOR PISCINĂ PATURI CU MASAJ.
Gluma era mai puțin nostimă acum, când presupunea că trebuie să-i explice totul lui Elizabeth.
