Lipsa de somn îi încețoșă privirea la volan.
— Sala de Biliard Grady de pe 145th Street, îi spuse Pepper și-i prezentă
situația. Una e dacă Chink Montague le-a luat urma; dar dacă ne dă țeapă
Miami Joe, se împute treaba, urmă Pepper. La cine-i prada?
De-o fi una, de-o fi alta, Carney face de-acum parte din echipaj și trebuie să
pună osul la treabă, așa vedea Pepper lucrurile.
Carney apucă strâns volanul, îi dădu drumul, îl strânse mai tare. De-a lungul anilor, acest ritual îi domolise tremurai când îl apuca bâțul.
— A dracu’ camionetă, e bântuită, zise el.
— Cum așa?
— 145th Street, spuse Carney.
Dacă voiau să afle unde-și face veacul Miami Joe, trebuia să stea de vorbă
cu câteva persoane. Pepper nu-l cunoștea prea bine pe Miami Joe, făcuse cunoștință cu el când l-a vizitat la Baby’s Best și i-a spus că are o propunere pe care Pepper n-o să vrea s-o rateze.
— Baby’s… ai petrecut ceva timp acolo? Orice afacere pornită acolo sfârșește prin a ajunge o cocină.
Pepper zise că ar fi trebuit să-și dea seama că o să facă o laie. Bătu cu degetele în caserola cu prânzul.
Începură cu o sală de biliard de pe Amsterdam. Carney se plimbase în zonă
de multe ori și era imposibil să nu fi văzut localul până atunci și, totuși, iată-l acolo, cu ferestrele lui murdare și cu firma veche de când lumea: Sala de Biliard Grady. Mai bătrână decât el. Pepper îl puse să-l aștepte în mașină. Lui Carney i se păru că aude un pocnet zdravăn, dar vacarmul claxoanelor – un automobil verde rămăsese blocat la semafoare – acoperi zgomotul. Pepper ieși ștergându-se de sânge pe blugii lui bleumarin. Se așeză pe locul de lângă
șofer și își deschise caserola cu prânzul. În ea avea un sendviș cu ouă, un termos decolorat și un pistol. Rămase tăcut în timp ce mâncă jumătate din sendviș și dădu pe gât o parte din cafea.
— La trei străzi mai încolo e un alt gagiu, zise el în cele din urmă.
Următorul popas fu la una dintre băcăniile portoricanilor. Carney reuși să
parcheze într-un loc de unde putea urmări ce se întâmplă înăuntru. Pepper îl ignoră pe tipul de la casa de marcat și dispăru pe ușa cu Accesul Permis Doar Personalului, din spate. Reapăru dând din cap după un minut. Nici el,
nici tipul de la casă nu dădură vreun semn că s-ar vedea unul pe celălalt.
Au urmat o frizerie pe care, din unghiul în care parcase, Carney nu o vedea, însă tot zări cinci clienți care o zbughiră afară după intrarea lui Pepper, și o altă sală de biliard, pe care până atunci n-o observase. Locuri din orașul lui Pepper absente pe harta lui.
— Mergem la localul de noapte al lui Mam Lacey, spuse Pepper. Știi unde e?
Carney fusese acolo de multe ori; era unul dintre locurile preferate ale lui Freddie. Și al lui Carney, datorită patroanei comunicative, Lacey, o cucoană
solidă, veselă, mereu la curent cu băuturile și preferințele clienților ei.
Postul ei era în spatele barului improvizat din lăzi vechi de făină de ovăz, de unde își făcea în șoaptă ofertele prea încărcate de eufemisme spre a fi descifrate de către un om onest precum Carney. Fetele din camerele de la etaj, narcoticele. El declina oferta cu „Nu, mulțumesc, doamnă”, iar ea îi făcea cu ochiul: într-o zi, tinere… Localul fusese închis cu ani în urmă, după un schimb de focuri. Sau o încăierare cu șuriele. Întotdeauna apăreau noi și noi stabilimente de-astea.
Boala a apărut la Mam Lacey’s și de acolo s-a tot extins. Pe vremuri, cvartalul rezidențial fusese îmbietor, îngrijit, se juca baseball stradal și era străjuit de arbori. Acum, ferestrele de la Lacey’s erau sparte, cele două
clădiri între care se afla aveau parte de aceeași năpastă, iar cele două aflate în continuarea acestora arătau dubios. Carney se încruntă. „Paragina urbană”, bine zis; sărea dintr-un loc în altul aidoma ploșnițelor.
— Vii și tu, spuse Pepper și-i făcu semn lui Carney în timp ce examina ferestrele întunecoase ale apartamentului de la demisol.
Dă-i blană și ușcheală. Ia fetele și ușcheală de-aici!
Pepper l-ar vâna și dacă ar merge cu optzeci de kilometri pe oră.
Carney scoase cheia din contact.
În vremurile de glorie, camera din față avea un miros stătut de la fumul de țigară și trabuc, și de la berea ieftină și poșirca prelinsă între scândurile dușumelei, dar duhoarea de acum se înscria într-un alt registru de putoare.
Canapeaua spațioasă pe care ședea odinioară Carney cu paharul de băutură
și clătina din cap la giumbușlucurile patroanei avea tapițeria despicată și acoperită de straturi-straturi de pete, oglinzile întunecate montate pe pereți erau sparte, iar tăblia barului din lăzi cu ovăz ajunsese altarul unde se închinau drogații. Linguri înnegrite, cocoloașe de hârtie, tuburi golite. Doi țipi costelivi, soioși, zdrențăroși dormeau pe jos. Nu se treziră când Pepper îi întoarse să-i vadă la față.
— Pe vremuri veneam aici, spuse Carney.
— Era mișto, zise Pepper.
Pepper îl conduse în grădină pe lângă o cămăruță plină de gunoi și bucătăria unde Mam Lacey prăjea pui toată noaptea. În ziua de azi aici se gătea doar mizeria. Carney își vârî mâinile în buzunare, să nu atingă nimic.
Respiră pe gură și răsuflă bucuros când ieșiră din nou la lumină, în spate.
Grădina era năpădită de buruieni, sinistră. Statuia înaltă a unui înger era ruptă în două. Picioarele i se ițeau dintre bălăriile încâlcite, iar aripile albe erau îndreptate în direcții diferite. De-a lungul zidului din spate era o bancă
