din piatră. Pe ea dormea un bărbat acoperit cu o pătură în ciuda arșiței.
Pepper îl trezi cu o scatoalcă:
— Julius.
Bărbatul se clinti deloc surprins de deranj. Carney îl recunoscu – era băiatul lui Lacey, adolescentul care debarasa paharele goale și aprindea țigările doamnelor. Pe vremuri era voios și săritor, asemenea fraților mai mici ai clienților, care stăteau acasă și exclamau „Doamne!“ când auzeau poveștile de la oraș. În lumina dimineții târzii părea mai bătrân decât Carney.
— Trezește-te, Julius, spuse Pepper. Îl caut pe omul tău, pe Miami Joe.
Julius se săltă în capul oaselor și își pipăi buzunarele, căută ceva. Se uită cu ochii întredeschiși de jur-împrejurul grădinii.
— Cu tine vorbesc, insistă Pepper.
Julius își trase pătura pe umeri și se uită șucărit.
— Cică nu-s „de încredere”, spuse Julius și cuvintele astea îi lăsară un gust amar, așa că-și trecu limba peste dinți, să le șteargă gustul. Nu mă mai lasă
să ies cu el.
— Știam asta, răspunse Pepper. Vreau să știu unde doarme cioara aia.
— Miami Joe e mult prea ocupat ca să mai și doarmă… iar palma lui Pepper răsună până-n curțile din spate de pe 145th Street, între Eighth și Seventh Avenue.
O fereastră se deschise la o distanță de câteva clădiri, un gură-cască.
Pepper nici nu catadicsi să se uite într-acolo. Fereastra se închise la loc.
Carney își aminti băiatul așa cum fusese nu cu mult timp în urmă: zâmbitor și cu strungăreață.
— Chiar trebuie?
Pepper îi aruncă o privire rece ca oțelul și se întoarse la odrasla bună de nimic a lui Mam Lacey.
— Maică-ta a avut un local fain, zise el.
— Ar fi trebuit să intru în marina militară, răspunse Julius.
Maică-sa moare, își zise Carney, Julius îi ia locul și, în loc să asculte poveștile criminale ale clienților săi, se hotărăște să participe la ele. Și, uite-așa, dintr-una într-alta. Ce s-o fi întâmplat cu încăperile de la etaj, cu fetele
care lucrau acolo? Cine ocupă camerele acum?
— Unde doarme? întrebă Pepper.
— L-am întrebat pe Joe dacă mai coace ceva și mi-a zis că nu mă mai ia cu el dacă-s în halul ăsta. Ehe, ce vremuri am prins… glasul i se frânse. Apoi, dosul de palmă al lui Pepper îl readuse cu picioarele pe pământ: E în adăpostul ăla dărăpănat de pe 136th Street colț cu Eighth, ăla cu firma aia cu bătrânul doctor. La etajul trei…
După care îndoi de mai multe ori un capăt al păturii, făcându-și din el pernă. Carney întoarse capul în timp ce se întorcea cu Pepper înapoi în clădire. Julius căzuse din nou în nesimțire, cuibărit în ascunzișul lui narcotic.
Din nou pe stradă, Carney porni motorul.
— A avut o copilărie fericită.
— De ăștia trebuie să te ferești, spuse Pepper. Când își încep viața târziu, au mult de recuperat.
Vechea camionetă se poticni, ca de obicei, dar apoi porni pe stradă. Julius moștenise o clădire și un bar ilicit, iar Carney această camionetă Ford. După
ce și-a terminat studiile la Queens College, nu și-a mai prea întâlnit tatăl.
Mike Carney se combinase cu Gladys în Bed-Stuy31, ieșea la cujbeală în Brooklyn. Carney lucra la raionul de mobilă al magazinului universal Blumstein’s și strângea banii la ciorap, într-un bocanc de sub pat. Nu știa exact pentru ce anume îi strânge.
A urmat după-amiaza când Gladys a venit la magazin să-i spună că taică-său a fost omorât de gabori:
— Vrea să te vadă cineva.
Taică-său spărsese o farmacie, să fure o cutie cu sticluțe cu sirop de tuse plin de substanțe narcotice.
— Tot aici lucrezi, a remarcat Gladys.
— Încerc să răzbesc, i-a spus Carney.
Iama trecută primise costumul de Moș Crăciun în tura lui, în semn că este apreciat de șefi. Moșul de cursă lungă o dăduse pe ulei și voiau să-i dea o lecție, să se învețe minte. N-ai voie să duhnești a poșircă în nasul copiilor.
— „Încerci să răzbești“ – așa mi-a zis.
Gladys era o jamaicană cu fața rotundă, cu un accent puternic, onctuos. Lui taică-său i-au plăcut dintotdeauna femeile din Indiile de Vest.
— Mi-nchipui că și Manhattan e tot o insulă, așa că avem multe în comun.
Chiar dacă pricep doar jumătate din ce zice.
