— Am zis că suna marfă.
— L-ai cunoscut?
— Pe Big Mike Carney? Dacă trăgeai tunuri în Harlem, n-aveai cum să nu-l cunoști pe Mike Carney. Am ieșit de multe ori împreună la paradeală. Era bun.
— Bun?
— Văd că i-ai păstrat camioneta.
— El mi-a lăsat-o.
— Încă merge, zise Pepper izbind cu palma în bordul mașinii.
Poate că, altă dată, o să-l mai întrebe una-alta despre taică-său. Astăzi încercă să și-l imagineze pe Pepper tânăr, în vechiul apartament, și se întrebă dacă s-o fi numărat și el printre cei care îi aduceau jucării ieftine și dacă jucăria se sfărâmase în mâinile lui după cinci sau zece minute.
OPT
Rusty, de felul lui, respecta legea, dar nu-i iubea câtuși de puțin pe reprezentanții ei muritori: pe șerifii și ajutoarele lor de la el de-acasă, pe gaborii și pe detectivii de aici. Când Klanul a dat foc băcăniei lui taică-său –
care atrăgea o clientelă mixtă, având, așadar, și relații cu albii de la supermarketul Myrtle’s de pe Strada Mare –, șeriful le-a sugerat să se gândească
bine înainte de-a redeschide magazinul. Și-a scuipat, cu un aer plictisit, zeama tutunului molfăit în cenușă. Probabil chiar el turnase benzina din canistră. Părinții și sora lui Rusty s-au mutat la Decatur, iar Rusty și-a luat catrafusele și a plecat la New York. Maică-sa îl poreclise „Grozavul” încă de când era bebeluș și, când l-a văzut urcând în autocarul Greyhound, cu destinația Nord, i-a zis „Vezi, ți-am spus eu”. Polițaii de-aici nu erau cu nimic mai breji, dar Harlemul era așa de întins și de turbulent, încât n-aveau timp să hărțuiască lumea așa cum și-ar fi dorit. Trebuiau să-și exercite hărțuiala pe o arie mai mare, chestie care lui Rusty îi convenea. Detectivul care a poposit la magazin în după-amiaza aceea nici n-a avut timp să-l ghidoneze ca lumea. Când Rusty l-a informat că șefu’ lipsește, și-a luat tălpășița.
*
— Ce-a vrut? îl întrebă Carney. Tocmai se întorsese la birou după ce se despărțise de Pepper, și nu se simțea deloc în apele lui.
Rusty îi dădu cartea de vizită a detectivului. Detectiv William Munson, Secția 28. Arthur îl prevenise pe Carney că o să primească vizita unui gabor mituit de Chink. Să-l tragă de limbă în legătură cu Theresa, dar putea fi vorba și de vânzarea vreunui produs. Își forțase norocul și acum îi ieșea pe nas.
— Freddie a dat vreun semn de viață?
— Nu.
Rusty adăugă că, în după-amiaza aia, avusese o vânzare de zile mari, dar Carney nu-l auzi. Trase ușa biroului și, până la ora închiderii, despică firu-n patru, cu gândul la după-amiaza petrecută alături de Pepper și la celelalte belele adunate pe capul lui.
Găsi lanțul de siguranță pus pe ușa apartamentului – doar Alma îl folosea în absența sa – și trebui să bată la ușă ca să poată intra la el în casă.
Dimineața un escroc, iar seara cucoana asta. Cuplul de ciudați din apartamentul de alături lăsase lângă ușă o pungă rău mirositoare, iar petele și mizeria de pe coridoare săreau în ochi mai tare decât de obicei. Câteodată
huruitul trenului răzbea prin structura de rezistență și betoane, pătrundea în clădire și-l simțea sub picioare, ca acum. Cum de își obligase soția și copilul să stea atâta amar de vreme într-un loc ca ăsta?
Alma îl privi prin ușa întredeschisă mai mult decât ar fi trebuit – asta fu prima picătură.
— May a adormit la tine-n pat, îl anunță ea.
Elizabeth aștepta clipa când se poate furișa afară în siguranță, dacă nu cumva adormise și ea.
— Tocmai făceam un pic de ordine.
Carney încercă să-și alunge indispoziția. I se alătură în bucătărie și se puse pe treabă. La cină aveau friptură de vacă înăbușită, cu mazăre. Carney și soacră-sa își ocupară fiecare locșorul în bucătăria minusculă, înghesuindu-se și exagerând cu scuzele când se apropiau prea mult unul de altul.
Judecând după tăcerea ei, îi era clar că pe Alma o frământă ceva și că e neobișnuit de reținută, neîmpărtășindu-i grijile ei. A doua picătură.
— S-a răcit, comentă Carney.
— E așa de cald, spuse Alma.
Frecă platoul alb, uriaș, cu șervetul în carouri alb-rosii. Platoul era unul dintre cadourile ei de nuntă.
De-acum era plesnit și ciobit, cu firicele negre ce indicau crăpăturile.
Carney așteptă, procedând ca atunci când avea de-a face cu un client ușchit. Căruia toate produsele din magazin îi par prea scumpe sau care a intrat mânat de un capriciu și acum caută o scuză să poată pleca.
— Elizabeth a leșinat deunăzi, zise Alma. M-a speriat.
Asta se întâmplase cu o zi în urmă. De ce nu i-a zis ieri?
— Mai are de tras câteva săptămâni, spuse Carney, așezând tacâmurile în chiuvetă cu grijă, să nu clinchetească.
— Mă gândeam, cu Leland, urmă soacră-sa, ce-ar fi ca Elizabeth să stea la noi până îl naște pe ăla micu’? Îi e tare greu, de când cu ordinul doctorului, să stea culcată. Căldura asta.
Remarcă tonul ei binevoitor și blajin. Până acum nu mai încercase să-i vândă nimic și era nesigură pe ea.
— Are tot confortul acolo, iar tu și așa ești tot timpul la magazin. Pot să mă
ocup de ea și să te scutesc de-o grijă.
— E frumos din partea ta că vrei să ne ajuți, dar, deocamdată, ne descurcăm.
