pe Riverside Drive? Vii acasă de la magazin, deschizi ușa de la intrare și simți mireasma de pui Co-Co din bucătărie. Radioul merge, cântă o orchestră
de jazz, May îi îmbrățișează un picior, iar nou-sositul – în visurile lui, un băiețel – i-l îmbrățișează pe celălalt. Lumina amurgului se revarsă dinspre vest, chiar dacă trebuie să privești și New Jersey-ul. Un loc încântător, nu seamănă cu nici unul dintre cele în care a locuit la viața lui. Îl făcuse cioroi boschetar.
O femeie înaltă, într-o rochie verde, țâșni afară pe ușa de la intrare, tocurile înalte scoteau clinchete pe beton. Se uită în poșetă după ruj sau țigări și își văzu de drum. Carney se poziționă în diagonală în raport cu unul dintre garguiele de pe cornișa de la 528 – privirile li se încrucișară. Nici un semn de apreciere din partea bestiei. Ce-ar face, oare, taică-său? Big Mike Carney. Nu s-ar duce la birou, nu că ar avea așa ceva, nu s-ar duce nici acasă, categoric.
N-ar pune capul pe pernă până când nu l-ar găbji pe cel care i-a dat țeapă. Ca și Pepper, ar răscoli tot orașul până când ar scoate vânatul din vizuină.
Cui nu i-ar plăcea să locuiască pe Riverside Drive? La câteva străzi spre nord era clădirea Burbank, unde stătea în chirie pontagioaica – antena lui Miami Joe de la Theresa. Nu era mult până acolo.
Holul blocului de garsoniere era aglomerat, ca de fiecare dată sâmbătă
seara – locatarii o tăiau de-acasă spre localurile preferate sau goneau spre casă, să se înclifteze pentru mânăriile serii. Administratorul neîngrijit ședea cocoțat în dosul tejghelei pline de zgârieturi, păzind șirul de cutii poștale. Un ventilator minuscul îi primenea mutra mizerabilă, cele două palete fluturând în carcasă ca niște tentacule. Carney îi spuse că o caută pe prietena lui, Betty, dar nu-și mai amintește numărul garsonierei.
— Betty și mai cum?
— Lucrez cu ea la Theresa. Și-a uitat portofelul… Administratorul coborî
privirea spre registru.
— N-a mai dat pe-aici.
— Aș putea să i-l dau lui Joe?
Administratorul își împinse ochelarii spre rădăcina nasului. Așteptă să
vadă cum până și vizitatorul său pricepe că ceva nu se leagă în povestea lui.
— Unde-i portofelul?
— În camioneta mea, răspunse Carney, arătând cu mâna spre stradă.
Ușa liftului se deschise și din el apărură două cucoane cu părul înfoiat, levitând în hol ca niște regine, cu rochiile de seară ce licăreau în ape.
— Nu-l cunosc pe nici un Joe, spuse administratorul.
Carney dădu colțul și se opri să chibzuiască. Freddie pomenise de Baby’s Best în relatarea lui despre jaf. Era pe 136th sau 137th Street, perpendicular pe Eighth Avenue. N-o să se pună el cu tipul – de asta o să se ocupe Pepper.
Dar tot mai bine e să dea o mână de ajutor la vânătoare înainte să cheme smardoiul, decât să facă treișpe-paișpe în camera lui de zi. Alma rareori rămânea mai târziu de ora zece. În curând în apartament se va lăsa liniștea.
Alese drumul spre Baby’s Best.
*
Miami Joe, de felul lui, nici nu respecta legea și nici nu murea de dragul pisarilor: al șerifilor și al ajutoarelor lor de acasă, al gaborilor și al detectivilor de aici. Dacă aveau ghinionul să-i ațină calea când avea pistolul în buzunar, le făcea felul. Disprețul față de cei pe care-i jefuia era de cu totul altă natură, aducea cu cel al unui copil care stârcește un gândac de bucătărie cu talpa pantofului. Erau neînsemnați, neajutorați, și-i dădea uitării de-ndată
ce-și isprăvea treaba cu ei, fie că-i tâlhărea sau îi făcea îngerași. De pildă, în mintea lui exista un gol până de curând ocupat de Arthur. În cele din urmă, locul vacant va fi umplut de-o viitoare lovitură. Miami Joe gonise nebunește pe scara de incendiu după ce Gibbs, administratorul din tura de noapte, a sunat la Betty. După ce și-a prins pistolul de picior. Poate-i destul de rapid.
Fu surprins să-l zărească, pe 140th Street, pe vânzătorul de mobilă. Pepper l-ar fi simțit imediat. Chink ar fi trimis doi oameni. Avea baftă. Se apropie cât de mult putu, îngenunche, rezemă țeava de antebraț, să ochească, și apăsă
pe trăgaci.
NOUĂ
Ziua i se termină așa cum a începuse: cu niște bărbați duri punându-i sula-n coaste sub numele lui scris cu litere înalte de șaizeci de centimetri.
Ca și majoritatea locuitorilor din Harlem, Carney a crescut cu cioburi de sticlă pe terenul de joacă, cu spectacolul cruzimii de pe trotuar ori de câte ori ieșea afară din casă, cu pocnetul împușcăturilor. Recunoscu pe dată
sunetul. Se ghemui și alergă în zigzag spre pubele. Când întoarse capul, îl zări pe Miami Joe și auzi țiuitul celei de-a doua împușcături, care nimeri capacul pubelei de lângă el. Colțul străzii nu era prea departe – o rupse la fugă.
Așa-i New Yorkul uneori, dai colțul și, ca prin farmec, te trezești într-un cu totul alt oraș. 140th Street era cufundat în beznă și tăcere, iar Hamilton era tot o petrecere. În fața barului situat cu două clădiri mai jos, lumea stătea la coadă, să intre – unul din locurile unde se cântă bebop32, după cum îi suna –, iar lângă bar niște țipi hispanici pileau vin și jucau domino la lumina ce răzbătea dintr-o frizerie. Jucătorii de domino lucrau acolo; acolo își câștigau peste zi banii de chirie, iar seara își găseau un refugiu din calea familiei.
Carney își croi drum cu coatele prin lumea așezată la coadă și o zbughi mai departe. O mașină de patrulare a poliției înainta pe cealaltă parte a străzii.
Se uită peste umăr. Nici urmă de Miami Joe. Dacă i-a văzut pe polițiști, înseamnă că i-a zărit și Miami Joe. O luă iar la fugă când polițiștii ajunseră
destul de departe.
Porni spre sud pe un traseu bizar, mergând înainte și înapoi pe bulevarde și pe străzi. Înainte să se despartă de Pepper în după-amiaza aceea, tipul îi spusese să-i lase, la nevoie, orice mesaj la Donegal’s.
— Nu contează cine-i în tură, ei îmi preiau toate apelurile.
Era, în mod clar, domeniul lui Pepper, cu schimburi de focuri și naiba mai știe ce. Omul era expert când era vorba de paradirea cuiva. Carney nu-și putea permite să meargă acasă și să-l conducă pe Miami Joe la ai lui. Dacă
Miami Joe ajungea, totuși, acolo… Barurile erau ticsite de omenire; s-ar putea ascunde într-unul dintre ele. Până la ora închiderii, iar apoi? Porni spre magazin, într-acolo îl purtară, oricum, pașii. O să-l sune pe Pepper de la birou și o să aștepte.
Pe Morningside și pe 125th Street era liniște când, după zece minute, 32 Stil de jazz lansat la jumătatea anilor 1940, asociat cu numele lui Charlie Parker, Thelonious Monk și Dizzy Gillespie.
ajunse la magazin. Toată agitația se mutase cu câteva străzi mai încolo, lângă
