Amândoi îl văzură deodată pe Pepper năpustindu-se din subsol, dar Miami Joe nu apucă să tragă. Primul glonț îl nimeri deasupra inimii, iar al doilea în burtă. Căzu pe spate pe canapea, încercă să se ridice, apoi se poticni și căzu cu fața la pământ. Pepper urcă ultimele trepte până-n birou și, cu piciorul, îndepărtă pistolul. Carney avea să-l găsească peste o săptămână, în timp ce dădea o mătură.
— Eram peste drum, îi povesti Pepper. Își făcu vânt, să risipească fumul de pistol, care îl deranja: Cineva avea să vină, îi explică. Dacă erai tu sau văru-tău, aveam un ajutor în plus la vânătoare. În schimbul de noapte. Dacă era el, îi făceam felul. Făcu semn cu capul spre stradă: Va trebui să pui un lacăt nou la intrarea aia laterală.
Sângele lui Miami Joe se prelinse încetișor spre birou.
— Dumnezeule, exclamă Carney și aduse un prosop din baie.
— Fă un baraj micuț, eu așa procedez, îl sfătui Pepper și își vârî o scobitoare în gură. Betty asta unde locuiește?
Carney înălță barajul.
— În blocul Burbank, zise el, pe 140th Street.
— Ce apartament?
— Nu știu.
— Văru-tău pare să fie OK, zise el ridicând din umeri.
— De obicei așa e.
Pepper intră în salonul cu exponate.
— Stai așa, făcu Carney. Ce mă fac cu el?
— Ai camionetă, nu? spuse Pepper căscând. Ești băiatul lui Mike Carney.
Găsești tu o soluție.
Carney se rezemă de tocul ușii de la birou când Pepper închise în urma lui ușa de la intrare. Se îndreptă spre râu. Doi tineri trecură din direcția opusă
prin fața vitrinei puși pe glume și urlete.
Noaptea își continuă implacabilă drumul. Chestie de fizică.
Camioneta lui taică-său îi prindea bine acum. Scăpă de cadavru, înainte de răsăritul soarelui, în Mount Morris Park, în conformitate cu obiceiul locului.
La ce scriau ziarele despre parc, credea că o să dea aici peste o coadă. S-a debarasat de cadavru mult mai ușor decât se aștepta, cel puțin așa i-a povestit lui Freddie când văru-său s-a întors din vacanța petrecută în Village. Pe Carney puțin a lipsit să-l surprindă doi bărbați care și-o puneau sub un mesteacăn, o beșleagă de coardă masculină în căutare de clienți la
orele mici ale nopții și un tip în țoale de preot, care blestema de zor luna și nu avea deloc comportamentul unui duhovnic. În plus, a pierdut și banii pe covorul Moroccan Luxury în care-l înfășurase pe pungaș – și totuși, a scăpat ușor. Dacă învățase ceva în ultimele zile, acel ceva era că bunul-simț și simțul practic îți prind bine în executarea unor planuri criminale. Și că
există orele nopții, când alții sunt mai puțin vizibili, atât de vii îți sunt propriile fantome. A curățat urmele de sânge din birou. S-a băgat în pat, lângă Elizabeth și May. În două secunde l-a și furat somnul.
Povestea acelei nopți l-a făcut pe Freddie să clatine din cap și să ofteze.
Avea o privire înfometată. Apoi l-a întrebat:
— Într-un covor?
Odată cu domolirea caniculei, a avut parte de o lună bună. Clienții au reapărut și, împreună cu Rusty, a avut parte de niște vânzări faine. Unii dintre ei nu erau la prima cumpărătură. Dacă vinzi marfă a-ntâia, oamenii revin. Cele două televizoare Silvertone își găsiră cumpărători, unul după
altul, într-o după-amiază de joi. Aronowitz i-a spus că mai are și altele.
Pe Elizabeth n-a mai apucat-o leșinul, iar dacă maică-sa îi povestise scandalul din seara aceea, n-a lăsat să se vadă acest lucru. O să dea ea socoteală la momentul potrivit.
După o lună, Carney primi un pachet. Îl încercă un sentiment ciudat la vederea lui și se închise în birou, trăgând jos jaluzelele ferestrei ce dădea spre magazin. În cutie, ambalat în hârtie de ziar, aidoma unui pește, era colierul domnișoarei Lucinda Cole. Rubinul strălucea orbitor, ca ochii mârșavi ai unei șopârle. Scrisul de mână al lui Pepper aducea cu cel al unui copil. Scrisese „îl poți împărți cu văru-tău.“ Nu l-a împărțit. A așteptat un an, să se aștearnă uitarea peste el. Buxbaum i l-a plătit și Carney a pus banii deoparte pentru apartament. „Oi fi eu uneori lefter, dar nu-s un ticălos”, și-a zis în sinea lui. Deși, trebui să recunoască, poate că e.
DORVAY
1961
„Plicu-i plic. Lipsa
de respect pentru
ordine duce la
prăbușirea întregului
sistem.”
UNU
Cinci sute de dolari, toți banii deodată. Cât privește mita și șpaga, prin însăși natura lor se cereau plătite într-o singură tranșă. Detectivul Munson îi bătea la ușă săptămânal, să-și ridice plicul, Delroy și Yea Big veneau la magazin în fiecare vineri, să salte dreptul lui Chink Montague – pe Carney nu-l răbda inima să calculeze cât le plătise acestor pungași în ultimii doi ani.
Erau cheltuieli indirecte. Prețul plătit pentru a-și vedea de afacerea lui, la fel ca și chiria, asigurarea și telefoanele. Dacă stai să te gândești mai bine, cinci sute plătite lui Duke chiar erau o investiție.
— Se vor amortiza în timp.
