— Dacă vă aduceți aminte de povestea Contelui de Monte Cristo – și-mi dau seama cât de mult timp a trecut de când unii dintre voi ați fost școlari –
fu întrerupt de câteva chicote înfundate –, a fost omul care a realizat tot ce și-a propus. Acesta-i spiritul spre care tindem și în breasla noastră. Spiritul inițiativei, care i-a eliberat pe strămoșii noștri din sclavie, iar acum ne inspiră pe noi toți să creăm un Harlem mai bun.
I-auzi, i-auzi. Duke le spuse să bea ceva și se strecură prin încăpere să-i treacă în revistă pe solicitând. Carney fu unul dintre ultimii inspectați.
Pierce îi făcu cu ochiul și se topi.
Stăteau lângă fereastră, așa că se puteau bucura de un pic de curent.
— Raymond! exclamă Duke. Nu-mi vine să cred că nu ne-am mai întâlnit.
Avea mâna jilavă, iar colonia îi mirosea a-ntâia.
— Ce mai face Elizabeth… și ai doi copii?
— Super.
— Transmite-i domniței tale salutări din partea unchiului Willie.
Apoi strada îi captă atenția.
— Groaznic, zise el dând din cap spre un tânăr în haine jerpelite, care abia se ținea pe picioare și își pipăia buzunarele într-o pantomimă grotescă, Bâțâiala Drogangiului, ultimul răcnet în materie de dans. E o năpastă, spuse Duke. Sunt o mulțime de locuri unde băteam mingea când eram puști, iar acum mi-ar fi frică să trec pe lângă ele seara.
— Wagner41 vorbește despre înființarea unei brigăzi anti-drog, zise Carney, care nu credea în acest proiect, dar măcar spunea și el ceva.
— Prostănacul ăla vrea să fie reales. Se pune cu jigodiile de la Tammany42?
Ar spune orice.
— E o harababură, comentă Carney și își aminti că trebuie să-l sune pe Freddie.
40 P.T. Barnum (1810-1891), personalitate controversată a istoriei americane, a fost politician, impresar și, nu în ultimul rând, proprietarul unui celebru circ de „ciudățenii” cu care a întreprins turnee de mare succes în America și Europa.
41 Robert F. Wagner Jr., primar al New Yorkului în intervalul 1954-1965.
42 Organizație new-yorkeză ce a controlat timp de două secole politica locală a Partidului Democrat.
Duke întoarse spatele străzii și se interesă de magazinul de mobilă. Carney presupunea că bancherul știe deja tot ce trebuie să știe despre el, dar îi povesti despre cum s-a extins, de curând, în vechea patiserie de alături.
Noua lui secretară se descurca de minune, deși lui îi venise greu să renunțe la sarcinile pe care le îndeplinise atâta amar de vreme.
— Scapi de vechile provocări, hopa, apar altele noi.
— Asta-i viața de întreprinzător.
— Sper că-i faci viața grea bătrânului jidan, lui Blumstein.
Duke avusese de-a face nu o dată cu magazinul universal, începând cu 1931, data protestelor iscate de lipsa funcționarilor și casierilor de culoare.
Era tânăr pe vremea boicotului Fă-ți Cumpărăturile Unde Poți Munci, dar încă de atunci a conștientizat importanța strategiei pe termen lung.
— Blumstein n-avea unde să plece și nici noi n-aveam! îi spuse lui Carney; părea să fi rostit replica asta de nenumărate ori.
Duke aruncă o privire peste umărul lui și adoptă un ton confidențial.
— Mă bucur că ești aici, Raymond. Încercăm să ne lărgim rândurile – nu mai e cum a fost. Nu putem primi decât câțiva membri noi în fiecare an; de aici și dificultatea…
Carney se prinse de mișcare.
— La cât de selectiv e accesul, uneori, dacă vrea să răzbească, omul trebuie să pice cu o șpagă. Ca să nu fie omis.
— Cam cât?
— Depinde de om și de cât sus vrea să răzbească. Anul trecut am avut un tip – n-o să-i spun numele, păstrez discreția, așa e în sistemul bancar – care a ajuns la numărul cinci.
După ce fusese jumulit de criminali de bună-credință – gabori corupți, ciumeți care crestează moacele oamenilor – maniera delicată de extorcare a lui Duke mai că-l făcu să izbucnească în râs. Ca săptămâna trecută, când May se înfuriase că n-o lăsa să țopăie pe canapea și îi trăsese un pumn în braț –
trebuia oare să-l doară? Există durere și durere. De diferite intensități, suportabile sau nu. A lua la bord și a lua la bord.
Carney îi ceru lui Duke cartea de vizită. Bancherul luase în chirie un birou în Mill Building de pe Madison după ce demisionase de la Carver ca să
fondeze banca destinată comunității. Vectorul forțelor din încăpere se schimbă și Duke fu târât într-o altă parte a salonului. Să treacă la jumulirea altcuiva. Sau se ia șpagă doar de la copiii pungașilor?
Cinci sute de dolari. Și-n lumea interlopă, și-n cea corectă acționează
aceleași reguli – fiecare întinde mâna după plic. O investiție de cinci sute de dolari pentru viitorul lui Carney’s Furniture, dacă afacerile vor continua să
meargă ca până acum. Membrii Clubului Dumas circulau în jurul lui cu
