Un tip sărac cu duhul zugrăvise exteriorul uneia dintre ele în gălbui-oranj, iar acum sărea în ochi, era fructul putred care strica tot ansamblul. Un singur proiect – finanțat de investitori, executat de echipe de constructori imigranți – avusese drept rezultat această pletoră divergentă.
Carney încercă să-și imagineze ce se află dincolo de fațade; căuta ceva anume. În interior rămăseseră apartamente întregi sau fuseseră convertite în garsoniere, iar camerele se distingeau prin opțiunile diferite în ceea ce privește mobilierul, culoarea zugrăvelii, lucrurile agățate pe pereți, funcționalitate. Apoi, mai erau și urmele invizibile lăsate de locatari, amintirile durabile. În această cameră, pe un pat denivelat, cu baldachin, de lângă fereastră s-a născut fiul cel mare; în acest salonaș a cerut-o bătrânul burlac în căsătorie pe mireasa din catalogul de oferte matrimoniale; iar aici, etajul trei a fost, în fel și chip, martorul divorțurilor la care s-a ajuns în timp și al planurilor și tentativelor de sinucidere. Nedetectabile rămâneau și urmele unor activități pământești: micul dejun îndestulător și secretele de la miezul nopții, visele țesute și hotărârile luate aici. Carney se imagină
înăuntru, deoarece căuta dovezi ale propriei sale persoane. Oare există
vreun fotoliu Argent sau vreun șifonier Heywood-Wakefield într-unul din apartamente, lângă fereastră, dovada unei vânzări efectuate de el? Era noul joc pe care-l juca în timp ce se plimba prin orașul necruțător: O fi marfa mea acolo?
Lucra la următoarea ecuație: X articole vândute unui număr de X clienți în X ani. Afacerea îi era destul de solidă, așa că, cel mai probabil, în fiecare zi trecea de câteva ori pe lângă locuința vreunuia dintre clienții săi. Poate că
nu pe strada asta, poate pe următoarea, de dincolo de semafor. Marfa din magazin trebuia s-o apuce încotrova; cumpărătorii n-o legau cu lanțuri de 45 În original, Mărul cel Mare, poreclă a New Yorkului ce datează din anul 1920.
nicovale, să arunce canapelele alea drăgălașe, cu brațe din lemn de fag, în râul Hudson. Într-o bună zi, dată fiind distribuția clienților săi de-a lungul și de-a latul Harlemului, s-ar putea să existe câte o piesă de-a lui pe fiecare stradă din cartier. Nu va ști când va atinge acest prag, dar poate că va simți o furnicătură, îl va încerca un sentiment de satisfacție în timp ce se va plimba pe străzi.
Într-o bună zi.
Bodega Big Apple se afla pe Convent Street, pe la jumătatea străzii, aproape de 141st Street. Carney se așezase la una dintre mesele de la fereastră. Îl aștepta pe Freddie. Văru-său întârzia și șansele să apară erau jumi-juma. Măcar de n-ar fi bătut drumul degeaba.
Bodega era o afacere ca vai de mama ei, cu crăpăturile din dușumea astupate de jeg, cu ferestrele soioase. Aerul mirosea a păr ars, dar nu era vorba de păr, ci de mâncarea servită. Probabil că aveau dever bunicel dimineața și la prânz, dar la ora trei bătea vântul pe-acolo. Chelnerița era ușor abțiguită, bombănea și abia se mai ținea pe picioare. Când nu ofta adânc la solicitările lui delicate, își scutura scrumul țigării într-o scrumieră
de tinichea de pe tejghea și alunga muștele. Muștele erau la putere în această parte a zilei, dar Carney se îndoia că pot acoperi cheltuielile localului.
Luă două ziare de pe masa din spate. Avea obiceiul să studieze reclamele la mobilă, să vadă ce promoții oferă concurența în săptămâna respectivă.
Magazinul Fischer de pe Coney Island vindea mobilă de patio. Era remarcabil faptul că firma își extinsese afacerile și producea și mobilă de exterior; afacerea mergea brici. El unul nu vindea produse Fischer, dar era bine să urmărească mișcările jucătorilor importanți. All-American avea o reclamă de un sfert de pagină, deloc ieftină, prin care anunța vânzarea produselor Argent. All-American era pe Lexington, așa că clienții lui n-or să
bată drumul până acolo. Bați atâta cale și te trezești că vânzătorul alb nu te bagă-n seamă sau te tratează ca pe un neică nimeni. Carney se simțea bine.
Petrecea tot mai mult timp în afara magazinului, lăsa pe umerii lui Rusty tot mai multă treabă, dar Rusty era descurcăreț. Acum, că era logodit și urma să
se însoare, își dorea să aibă cât mai mult de lucru. Iar Marie îl făcuse să
priceapă rapid că ar fi trebuit să angajeze de mult o secretară.
Pagina Al a revistei Times îi dedica mai multe coloane Primarului Wagner, care își anunța candidatura la al treilea mandat și ruperea relațiilor cu Tammany Hall. Pe Carney îl depășeau intrigile de la primărie. Era ca și cum ți-ai face cumpărăturile într-un magazin de albi – altele erau regulile în centru. La periferie, omul promovat de mecanism era pe buletinul de vot și cu asta, basta. N-avea o părere prea clară despre Wagner. Îi plac primarului
negrii? Important e că nu ne vânează. Rostul recentei inițiative anti-drog era să-i salveze pe albi, dar beneficiarii ei imediați erau oamenii cumsecade cărora le era frică să se plimbe prin cartierele lor, care își făceau griji pentru copiii lor când îi vedeau dispărând din fața casei. Dacă cineva te ajută cu totul întâmplător, tot ajutor se cheamă.
Carney își terminase șunca și cașcavalul când, în sfârșit, a apărut și Freddie.
— Nu trebuia să fii la muncă?
— Am luat prânzul mai târziu. De ce nu comanzi ceva?
Freddie clătină din cap. Trecea printr-una din perioadele de jigăreală, câștigase câteva găuri la curea. Carney se obișnuise cu aceste schimbări suferite de văru-său. Noutatea consta în indiferența lui Freddie față de cum arată. Tricoul gri șifonat era împrumutat și ar fi trebuit să se ducă duluță la frizer. Poate că abia se dăduse jos din pat.
— Elizabeth mi-a spus că nu ești în apele tale, zise Freddie, sesizând încruntătura lui Carney.
— Poftim?
— Am întâlnit-o pe stradă. Cică ți-au venit toanele.
— Tragi din greu zi de zi, e normal să-ți mai vină și toanele, răspunse întrebându-se în sinea lui la ce s-o fi gândit ea – la toane sau la noul lui program de lucru.
— N-aveam de un’ să știu, se scuză Freddie.
Pufniră în râs. Chelnerița se apropie mormăind ceva. Freddie îi făcu cu ochiul, înșfăcă o coajă de sendviș de pe farfuria lui Carney și o înfulecă. Când ea bătu în retragere, întrebă:
— Ce se mai întâmplă prin oraș?
În jargonul lui, asta însemna care-i maracu’? Referindu-se la pungașii pe care-i cunoșteau amândoi, Carney îi povesti că Lester și Birdy au fost luați în jbilț și duși la răcoare în Rikers. Lester își pierdea capul din cauza fetelor încă din copilărie. De data asta nu ieșise la agățat, ci o înjunghiase pe sora iubitei lui la o petrecere de Ziua Eroilor46, în Gravesend, fiindcă făcuse mișto de nădragii lui.
— După ce a luat-o ambulanța, și-au văzut de puiul lor fript.
Cât despre Birdy, acesta a căzut de pe scara de incendiu în timp ce se furișa afară dintr-un apartament de la etajul doi, își informă Carney vărul. Gagiul era chiaun pe trotuar când l-a găsit poliția cu portofelul altcuiva ițindu-i-se 46 Zi închinată memoriei militarilor americani căzuți la datorie, celebrată în ultima zi de luni a lunii mai.
din buzunar.
— Pe Zippo l-au săltat pentru completarea de cecuri fără acoperire, spuse Freddie. L-au arestat acasă la maică-sa.
Verii oftară și strâmbară din nas.
Până să ajungă la ananghie și să se apuce de chestia cu cecurile fără
acoperire, Zippo făcea fotografii de budoar sau, zicea el, „poze stilate”, iar, în plus, vindea pe sub mână filmulețe porno celor interesați. În primăvară o angajase pe-o coniță tânără dornică să câștige un ban în plus, dar gagiul ei a prins de veste și s-a lăsat cu mare tămbălău. A făcut zob și moaca, și aparatura lui Zippo. Asta s-a întâmplat acum trei luni și Zippo încă încearcă
să se pună pe picioare.
— Ție cum îți merge afacerea? se interesă Freddie.
