pahare de whisky în mână, vârându-i câte un cot în coaste. Erau o adunătură
de tontălăi, dar va avea nevoie de acești tontălăi din Dumas pentru câte un permis, un împrumut, să nu intre în gura autorităților. Ca să primească, într-o bună zi, undă verde sau ca să strângă blătescu pentru inspectori, pentru niște țipi din departamente situate în centru, de care nici n-a auzit.
Departamentul de Uns Osia sau Biroul Jumulitului Ocazional.
John n-a împlinit încă nici doi ani. Până ce-o să crească fiu-său destul de mare să-l ajute la afacerea familiei – la modul serios, nu ca magazioner, așa cum începuse Carney – semințele plantate la Clubul Dumas vor da roade.
Asta însemna trădarea unor principii, desigur, o filozofie a succesului obținut în pofida – și în ciuda – unor astfel de indivizi. Tipul condescendentului Leland, al lui Alexander Oakes și al amicilor lor răzgâiați.
Dar veneau timpuri noi. Orașul este într-o necontenită schimbare, toți și toate ori țin pasul, ori rămân în urmă. Clubul Dumas trebuia să se adapteze; la fel și Carney.
*
Când îi povesti lui Elizabeth despre invitația lui Pierce, ea răspunse cu un
„Hmm“. Clubul Dumas nu se potrivea deloc cu felul ei de-a fi, fapt atestat, la o adică, de înseși comentariile făcute de el, de-a lungul anilor, la adresa clubului. O parte din el credea că ea va fi încântată. De bună seamă, renunțarea, în numele pragmatismului, la vechile animozități era un semn de maturitate. Însemna să lase la o parte prejudecățile. Dinaintea lui nu se întindea nici o Nouă Frontieră, generoasă și nemărginită – aia era rezervată
albilor – dar această țară nouă se situa la cel puțin câteva străzi mai încolo, iar în Harlem câteva străzi erau totul. Câteva străzi făceau diferența dintre aspiranți și borfași, dintre oportunitate și munca de jos.
Ea mai avu să-i spună una, alta când se întoarse de la bar și-i povesti că va încerca să obțină inelul de membru.
— De ce Dumnezeu să faci asta? Oamenii ăia-s îngrozitori.
— Păi tu mi-ai spus să-mi sporesc popularitatea, răspunse el desfăcându-și cravata. Poftim, mi-o sporesc.
— Dar nu așa. Sunt printre ei câțiva ticăloși de groază, îi știu de-o viață.
— Ca unchiul Willie?
— El e cel mai rău dintre toți căcănarii ăia, îl preveni ea.
În ultimul timp, vocabularul lui Elizabeth devenise mai obscen. Se întorsese la Black Star Travel la șase luni după ce l-a născut pe John, iar în absența ei se produseseră schimbări în activitatea agenției. Își continua colaborarea cu clienții vechi, dar de-acum se ocupa și de rezervările făcute
grupurilor de activiști pentru drepturi civile, Comitetul Studențesc de Coordonare a Nonviolenței și Congresul Egalității Rasiale, pilotându-le călătoriile și cazarea în condiții de siguranță cu ocazia excursiilor întreprinse în locuri dintre cele mai ostile și retrograde. Miza era alta acum.
Unul dintre principalele lor hoteluri din Mississippi fusese atacat cu bombe incendiare. A fost doar un avertisment – nimeni n-a fost rănit. Însă ar fi putut exista răniți. Chiar luna trecută, Ku Klux Klanul a blocat un autocar al grupului Freedom Riders43 în Anniston, Alabama, încercând să-i ardă de vii pe pasageri. Un polițist sub acoperire aflat în autocar i-a amenințat pe bandiți cu pistolul și aceștia și-au luat tălpășița până să apuce să explodeze canistrele cu benzină. Au apărut fotografii în ziare, dovedeau pura nebunie albă în care își trimitea ea clienții. Excursia la Anniston nu fusese aranjată de Black Star, dar agenția organizase numeroase alte excursii ca asta. Da, limbajul ei era acum mai obscen. I se potrivea ca mănușa.
— Mi-ar prinde bine ajutorul câtorva dintre ei, spuse Carney.
— Hmm, făcu Elizabeth. Să-l rog pe tata să-ți pună o vorbă bună? I-ai spus?
— Mi-a zis că se bucură să mă vadă acolo.
Îi spuse că nu-i cazul să-și bată capul cu el. Pe urmă, unul dintre mormoloci se puse pe bâzâit și cu asta, basta.
În timpul următorului lor prânz la Chock Full o’ Nuts, Pierce îi spuse că, până atunci, nu mai auzise să fi dat cineva plicul.
— Cred că te-a pus la încercare, să vadă dacă te bagi sau nu, dar știu că
cioroiului ăluia îi plac banii, nu glumă, zise el ridicând din umeri. Am mai văzut circul ăsta de prea multe ori ca să nu știm cum sunt oamenii – până și
„domnul Comunitate“ Dukes.
Pierce nu-l sfătui să-i dea dreptul. Dar nici să nu i-l dea. Îi făcură semn Sandrei să le mai aducă o cafea.
Carney strângea bănuț cu bănuț. Acum se alegea cu o gaură în banii de apartament, pe lângă recentele cheltuieli cu extinderea, dar o să-i pună la loc. Contul de economii dedicat noului apartament – terminase cu banii ascunși în bocancii de sub pat – ba se umfla, ba se subția. Dărâmarea zidului dintre magazinul lui și patiserie l-a costat mai mult decât estimase. Îl durea fiecare dolar în plus plătit lui Gray. Ca și salariul lui Marie, plătit în fiecare a doua zi de vineri. Când era gravidă, Elizabeth nu-și punea problema mutării, apoi, apariția lui John a complicat situația și au apărut noi și noi probleme.
43 Grupare de activiști pentru drepturi civile, albi și negri, care, începând cu anul 1961, au călătorit împreună la bordul autocarelor interstatale în semn de protest față de neaplicarea în statele din Sud a unei decizii a Curții Constituționale a SUA potrivit căreia segregarea rasială în autobuze este neconstituțională.
Poate așteptăm până își reia Elizabeth lucrul. Poate-i mai bine să stăm pe locpână-i gata extinderea. De fiecare dată când se subția contul de economii, se micșora și apartamentul lor. Simțea că-l sufocă antreul, că-l strânge camera de zi. Lui Elizabeth camera celor mici i se părea destul de spațioasă, însă
Carney abia putea să se strecoare între pătuțurile gemene ale lui May și John, călcând la tot pasul pe afurisitele alea de jucărele. Iar la baie se simțea ca un drug de fiecare dată când mergea să facă pipi.
Și totuși, banii din tăinuirea de furăciuni îi picau la fix când avea nevoie de ei. Afacerile mergeau bine pe partea aia, cu noua lui relație. Mai pungaș într-o direcție, mai legal în alta – bagă de seamă, Carney, să nu te rupi în două.
Vârî cele cinci bancnote într-un plic mare, maroniu, petrecu elasticul în jurul lui și îl îndoi de trei ori.
*
Carney vizită Mill Building de două ori într-o lună. Prima oară ca să lase plicul, iar a doua oară ca să și-l ceară înapoi.
Mill, pe Madison colț cu 125th Street, era, în aceste zile, locul unde își lansau cariera gentlemenii negri respectabili. Cu numele inscripționate în litere aurii pe geamuri jivrate. Doctorii își aveau etajul lor, dentiștii, la fel, cât despre Duke, el se instalase în biroul din colț al coridorului ocupat de avocați. Carney trebui să apeleze la imaginație, fiindcă nu trecu dincolo de cămăruța de primire. Secretara Candace era o fătucă infatuată, într-o rochie ecosez alb-roșu și cu părul înfoiat, de-ai fi zis că e și ea o componentă a trupei Supremes44. Duke era însurat – nevastă-sa era mare și tare în societatea de culoare, convocând de fiecare dată aceleași figuri la evenimente filantropice despre care se scria în paginile de mondenități –
dar avea reputația de mare crai. Carney își închipui cum stau lucrurile.
Candace băgă capul în biroul șefului. Carney nu auzi discuția dintre ei.
— Domnul Duke spune că-l poți lăsa la mine, zise ea după ce închise ușa încetișor, ca și cum s-ar fi strecurat din cameră după ce a adormit un bebeluș.
