— Chelnerițele… bâigui Carney.
— Sunt surori, îl lămuri domnișoara Laura. Ce-ai pățit? îl întrebă ea văzându-i ochiul.
— Am încasat un pumn în ochi.
Ea își țuguie buzele cu un aer disprețuitor. Apoi își frecă arătătorul de degetul mare, hai, pici cu paraii. El îi dădu un pol.
Până să apuce să discute chichițele acțiunii, domnișoara Laura îl luă în șuturi pentru timpul pierdut. Carney dădu vina pe Munson și o lăsă să se răcorească. Enervarea ei ascundea, de fapt, teamă. Se temea de foarte multă
vreme. Tipul putea să iasă mâine și o să-și verse mânia pe fete. Ea o să-și încerce norocul cu Duke, dar numai dacă, întâi, Carney o să aibă grijă de Cheap Brucie – aceasta a fost prima ei cerere în ziua aceea de iulie când au căzut la învoială. Scoate-l pe Cheap Brucie din peisaj și-o fac.
În copilărie, când sărea în undele Hudsonului, se trezea uneori cu gura
plină de apă jegoasă.
La Big Apple aceasta era servită sub denumirea de cafea.
— Cum reușim să-l aducem aici miercurea? Seara, zise Carney.
— Aici e buba.
— Îi spui că ai necazuri? Că-l pârăști neveste-sii?
— Nu-i pasă dacă am necazuri sau am nevoie de bani, răspunse ea dând din umeri. Și-l doare în cur de nevastă-sa, zise ea scuturându-și țigara în scrumieră. N-are rost să-l ameninți, că se ațâță și mai rău.
El își înălță privirea spre locuința ei. Dacă le iese mișcarea, acolo o să se-ntâmple.
— O să-i spun să vină fiindcă îl doresc.
— Doar atât?
— Atât.
Și cu Zippo era o problemă. Carney trebuia să-i dea de urmă și să-l anunțe că se face mișcarea.
— Știi pe unde-o fi cioroiul ăla? îl întrebă domnișoara Laura.
Bună întrebare. Fotograful era într-o mișcare continuă.
Carney l-a adus pe Zippo la urmă de tot în operațiunea Duke. Îi era limpede că are nevoie de cineva care să facă fotografii. Cumpărase Pathfinder-ul fiindcă reclama Polaroid susținea că-i ușor de folosit. Un detaliu și mai important: filmul nu trebuie dus la developat. Plănuia să arunce o privire fotografiilor și apoi să cheme brigada de moravuri.
Exercițiile repetate cu Polaroidul i-au demonstrat că nu le are cu fotografiatul.
— Unii sunt buni la anumite chestii, iar alții nu, îi spusese Elizabeth.
Fără intenția de a-l jigni. Ea și țâncii i-au răbdat toate tentativele de-a fi un tată capabil ca ăia de la televizor și din reclamele publicate în reviste, cu momente majore și minore din viață. Dădu chix în fața magazinului de mobilă, cu numele familiei proslăvit pe firmă; în Riverside Park, cu Hudsonul curgând șopotitor pe lângă ei; în fața vechiului foișor de foc din Mount Morris Park, după ce și-a condus familia pe lângă locul unde se descotorosise de cadavrul lui Miami Joe înfășurat într-un covor Moroccan Luxury.
Avea nevoie de un olac.
Zippo va fi acela.
Zippo – cu jumătate de normă emițător de cecuri fără acoperire și cu normă întreagă furnizor de fotografii de budoar și filme porno – îl cunoștea pe Freddie din cartier, dar Freddie nu prea era de găsit. Linus îl scosese de la pârnaie pe cauțiune când fusese săltat odată cu Biz Dixon pentru că îi porcăise pe gabori. Freddie nu i-a cerut ajutorul lui Carney sau maică-sii, ci
l-a sunat pe băiatul alb. Când s-a eliberat, a trecut pe la mătușa Millie, să-i spună că-i OK, și s-a dat iarăși la fund.
Elizabeth s-a îngrozit când a aflat că petrecuse o noapte în Morminte62.
Închisoarea orășenească era rău-famată.
— Vai, dar e un loc teribil!
Carney spera că n-avusese de tras prea mult. Ultimul lucru pe care și-l dorea Carney când a pus la cale totul era să-și vadă vărul suferind. De unde să știe că Freddie o să dea și el de belea? A fost o chestie de ghinion și-atâta tot – deși ar fi nașpa dacă Freddie a luat-o ca pe-o invitație să se îndrepte și să-și bage mințile-n cap. Oricât ar fi de căpos, poate că o să iasă și ceva bun din toată povestea.
Unul dintre clienții constanți ai lui Carney – se pare că tipul avea o sursă
fermecată de televizoare portabile Sony – era amic cu pozarul și le aranjă o întâlnire la Nightbirds. De câte ori, oare, s-o fi întâlnit aici și taică-său cu pretenarii lui? Să pună la cale ori să serbeze o lovitură.
Zippo apăru cu moaca lui de zdreanță bleagă, deșirat și ușchit, cu mânecile prea scurte la cămașa albastră cu nasturi la guler. Carney nu-l mai întâlnise de câțiva ani. Pășea cu aceeași energie provocatoare și enervantă
dintotdeauna, ca o ștoarfă din Bronx.
— Ai un aparat disponibil zilele astea? l-a întrebat Carney.
Ultimul lucru pe care-l auzise despre Zippo era că iubitul furios al unui model i-a făcut praf afacerea.
— Am avut un impediment temporar, mărturisi Zippo. Dacă ai prilejul să-ți reevaluezi situația și să te gândești serios cum poți să-ți faci viața mai bună, se cheamă c-a fost „impediment”.
Carney nu mai auzise în viața lui o asemenea descriere a noțiunii de închisoare. Își aminti că Zippo slalomează prin viață ca un șofer beat, care demarează în trombă la ora trei dimineața. Acu-i o persoană și în secunda următoare e alta. Deranjament comportamental, așa avea să-l eticheteze Carney.
