— Fă-mi rost de un tanc, poate așa o să mă rostogolesc până acolo, răspunse Pepper.
— Am urmat un curs de corespondență, spuse Tommy Lipps. Ar fi trebuit să fac asta cu ani în urmă. M-aș fi putut ridica, să scap de-aici.
— Nu mai spune!
Urmărindu-și țintele fără pauză, pe bancher și pe negustorul de droguri, Pepper se simțea obligat să spună că amândoi au același gen de afacere.
Erau vărzuiții vădiți din Harlem, care abia se țineau pe picioare, care țineau ritmul unui refren lăuntric, și erau cetățenii despre care n-ai fi ghicit în veci că-s drogangii. Lume normală, cu slujbe oneste, care-i aborda pe ciracii lui Dixon, cumpăra marfa și se pierdea în labirintul străzilor. Și-apoi, mai era Duke. Se ținea de șmenuri zi de zi, își făcea mânăriile în restaurante și cluburi, vânzând ponturi: pile, informații, putere. N-aveai cum ști cine la ce recurge în zilele noastre, cine ce drog preferă, dar, dacă ești cu luare aminte, vezi că jumătate din oraș consumă ceva.
Întors la biroul lui Carney, Pepper îi citi vânzătorului de mobilă raportul consemnat în notesul său minuscul. Pomeni și întâlnirea cu Freddie, de la restaurantul cu preparate din carne de pui.
— Nu lucra pentru el, spuse Carney pe un ton declarativ.
— Nu l-am văzut lucrând.
Carney dădu din cap a încuviințare.
— Au crescut împreună.
Pepper nu avu nimic de adăugat.
— Și-acum ce urmează?
Scăricica era făcută.
— Asta-i tot, răspunse Carney. Nimic altceva, și îi dădu lui Pepper banii cuveniți pentru Dixon.
Peste două-trei zile, un vechi pretenar al lui Pepper îl recrută pentru o lovitură la Baltimore. Rămase în sud mai multe săptămâni. Se răsfăță cu raci prinși pe malul râului Delaware. Nu știa dacă Rose mai locuiește pe-aici, dar a găsit-o. Douăzeci de ani nu-s de colea. Amândoi erau mai bătrâni, mai grași, mai triști – „conform traiectoriei generale” – și frumoase au fost și acele câteva zile petrecute împreună.
În prima seară de la întoarcere, e la Donegal’s și, să vezi și să nu crezi, la știri, la rubrica Raportul New Yorkului, se prezintă dubirea lui Biz Dixon.
Primarul Wagner, reprezentantul brigăzii antidrog și o liotă de gabori se fotografiază în fața unei mese care geme de maldăre de pungi cu heroină.
Alb-negru, cu bliț. Sunt fericiți ca porcii în noroi.
Muncă de teren pentru curcani.
Pepper i-a cerut barmanului afurisitul ăla de telefon.
Bulangiul ăsta l-a pus să facă muncă de teren pentru caralii.
ȘAPTE
La începutul lunii septembrie, ziarele newyorkeze au scris despre două
chestiuni aparent disparate, una mai măruntă, iar cealaltă importantă, prezentată pe larg.
Chestiunea măruntă consta în arestarea unui pește din Harlem, pe nume Thomas Andrew Bruce zis Cheap Brucie. „Bine cunoscut oamenilor legii“, Thomas Bruce a fost arestat în urma unui flagrant la un club de noapte local și a fost acuzat de promovarea prostituției. Relatarea s-a întins pe trei paragrafe în Amsterdam News, singurul ziar care a menționat evenimentul.
Chestiunea mai importantă, consumată câteva zile mai târziu, a constat în dispariția remarcabilului bancher Wilfred Duke, în ultimul timp angajat la Economiile Federale Carver.
— O vorbă nu mi-a spus, i-a declarat doamna Myrna Duke, soția celui dispărut, unui reporter. Nici una.
Domnul Duke era un bine-cunoscut om de afaceri negru, iar dispariția lui a fost relatată și de ziarele albe din centru.
Puțini au fost cei care au înțeles legătura dintre cele două întâmplări. Trei dintre ei – Ray Carney, domnișoara Laura și Zippo – erau în sau lângă
clădirea de la nr. 288 de pe Convent Avenue în ziua de miercuri, 6
septembrie, la ora nouă treizeci seara, întâlnirea fusese aranjată în pripă.
Detectivul Munson îi spusese lui Carney că-l anunță din timp când o să-l umfle pe Cheap Brucie. Târgul pe care i-l propusese Carney la el în birou cu câteva săptămâni în urmă – negustorul de droguri în schimbul peștelui – se apropia de finalizare.
Și totuși, Munson nu l-a mai sunat din timp. Garidul a fost arestat marți seara târziu, iar Munson l-a sunat pe Carney abia a doua zi la trei și un pic după-amiază.
— Am fost ocupat, ce să-ți spun?
Carney își frecă tâmplele și se învârti prin birou. Acum trebuia să ia viteză.
— Când iese?
— Cel mai devreme mâine dacă primește cauțiunea. Nu știu.
Dincolo de geamul biroului, Marie făcea turul salonului de exponate, notându-și numărul de fabricație al produselor Argent. Îi făcu semn cu mâna și Carney îi făcu și el semn.
Detectivul răsuflă zgomotos în telefon.
— Nu pari recunoscător. M-ai ajutat și ți-am întors ajutorul.
