Din punctul de vedere al lui Carney, Munson n-a fost singurul care a profitat la greu de raidul efectuat în piețele lui Biz Dixon.
Cu câteva săptămâni mai devreme, detectivul i-a spus lui Carney că nimeni din Secția 28 nu-i dispus să se atingă de Dixon, de făina pe care o plasa. Dată
fiind calitatea produsului, era clar că în spatele lui Dixon se ascunde un gentleman italian care se sustrage interzicerii narcoticelor comercializate de clanul său și care nu vrea să-și vadă numele în presă. Munson era însă de părere că săltarea lui Dixon ar da mult mai bine în altă parte. Pe Center Street, unde Wagner pusese presiune să se obțină rezultate, în urma inițiativei legislative antidrog a Guvernatorului Rockefeller. La însuși Biroul de Narcotice, care abia aștepta să aresteze un pungaș ce nu plătea tribut ori suficient tribut, sau care avea un rival dispus să pună banul jos ca să-l vadă
împușcat în rotulă. Ba chiar și la primar, care într-o lună trebuia să treacă
testul alegerilor primare. Ca să-l pedepsească pe Wagner fiindcă se rupsese de mașinărie, ștabii din Tammany și-au pus la bătaie toate mijloacele pentru omul lor, Arthur Levitt. Primarului i-ar fi prins bine niște titluri pe prima pagină.
Pe 31 august, cu o zi înaintea alegerilor primare, agenții antidrog au descins la Biz Dixon. S-a lăsat cu douăzeci și două de arestări pentru posesie de narcotice în scopul vânzării, vânzarea de droguri către polițiști și alte delicte legate de narcotice. S-au confiscat paisprezece mii de dolari bani gheață, plus cine știe câți parai au mai băgat la buzunar și gaborii de la fața locului. Așa că ce dacă, până la urmă, captura n-a reprezentat un record și dacă drogurilor de pe masă li s-au adăugat și altele, provenite din razii anterioare, ca să dea bine în fotografie? Știrea a ajuns în ziare și la telejurnalele serii. Pozele au ieșit trăsnet. Ar arăta mișto înrămate și atârnate pe un perete, pe fundalul verzui ca fierea dintr-un birou al municipalității.
Cu ce s-a ales Munson la afacerea asta? Carney nu putea decât să
presupună de ce i-a convenit, până la urmă, târgul detectivului. Poate și-a mai curățat reputația de șmecher. Sau i-a împăcat pe concurenții lui Dixon care-i dădeau plicul. În orice caz, le-a vândut celor de la Narcotice informațiile despre Dixon, aceștia au infiltrat agenți sub acoperire, să
cumpere marfă și să treacă la filaj, și totul a mers ca pe roate.
— Vor să afle cine este informatorul meu, îi spuse Munson. N-au decât să
ghicească. Săptămâna asta mă iubesc. Săptămâna viitoare? Dar săptămâna asta mă iubesc.
A promis c-o să-și onoreze aranjamentul și o să-l salte pe Cheap Brucie.
— Vrei să știi de ce?
Carney răspunse că da, e curios să afle de ce.
— Taie femeile. N-aș lua în veci bani de la un căcănar de bordelez, nu l-aș
proteja și nici nu-i respect pe tipii care-i protejează, i-a spus Munson lui Carney, ceea ce suna prea frumos să fie adevărat.
Nu era prima oară când sub pretențiile de moralitate se ascundea, de fapt, promovarea propriilor interese. Peste câțiva ani – când aveau să se schimbe și situația, și miza jocului, iar relația pe termen lung cu un ins pe care-l înțelegi era un bun neprețuit – Munson avea să-i mărturisească lui Carney că în secția de poliție exista un tip care-l proteja pe Cheap Brucie, iar el avea boală pe tipul ăla fiindcă, odată, îi furase prânzul din frigider. Un sendviș cu salată de ouă pe care abia așteptase să-l mănânce.
— Jigodia are tupeul să se considere gabor.
Poate că nu plicurile guvernau orașul, ci râca și răfuiala.
Carney termină discuția telefonică cu detectivul. Se făcuse trei și jumătate după-amiază. Dacă Cheap Brucie va fi ejectat mâine, au o noapte la dispoziție să-și facă treaba. Era miercuri, nu marți sau joi, zilele când mergea Duke pe Convent Avenue la nr. 288.
Carney știa că domnișoara Laura e hotărâtă. Că se va da peste cap să scape de povara asta, de-ar fi s-o care în cârcă dintr-un capăt al Manhattanului până în celălalt.
*
Carney îi înștiință pe Rusty și Marie că va lipsi restul zilei.
— OK, boss, zise Rusty. Azi arată mai bine.
— Îhî, așa-i, îi întări spusele Marie.
Își pipăi umflătura de sub ochiul drept. Avusese parte de o zi atât de agitată, încât uitase cu totul de ochiul învinețit.
Vinerea trecută, de cum a ieșit din holul blocului, vânzătorul de mobilă s-a trezit doborât. S-a izbit de ușa de la intrare și s-a prelins la pământ. Pepper i-a cardit un vast magnific. Nu era deloc entuziasmat de scopul în care-l pusese Carney la treabă.
— M-ai pus să fac muncă de teren pentru curcani? îl întrebă el.
Carney era năuc. Doi puștani care jucau baschet se opriră să caște gura la ei. Carney își înălță privirea spre pungaș și încercă să se ridice în capul oaselor. Ultima oară când încasase un vast, cel care i-l cardise fusese taică-său. Nu mai ținea minte cu ce greșise atunci.
— Dacă n-ai fi băiatul lui Mike Carney, te-aș stâlci în bătaie, i-a spus Pepper.
Pe urmă dus a fost. Carney își simțea obrazul drept zvâcnind de
fierbințeală. Urcă înapoi împleticindu-se. Elizabeth era plecată cu micuții.
Zona din jurul ochiului era lividă, decolorată. Ce-o să-i zică? Cu tot rahatul ăsta legat de droguri, alese să dea vina pe negoțul de droguri. Un drogangiu i-a tras un pumn în față din mers, a răcnit ceva și și-a văzut de drum, fără să
încerce măcar să-i ia portofelul. Cineva ar trebui să facă ceva cu vânzătorii ăștia de droguri. O să joace rolul unui tip decent al zilelor noastre: lucrurile au scăpat de sub control, umbra a pus stăpânire pe lume.
În prima zi a stat cu ochiul închis, l-a apărut o gâlmă purpurie cu nuanțe pestrițe. Nu putu să deschidă ochiul timp de douăzeci și patru de ore. Arăta deplorabil; Rusty a fost cel care s-a ocupat de clienți cu ocazia promoției speciale de Ziua Muncii. Două zile mai târziu, presării l-au priponit pe Cheap Brucie și așa a intrat în criză de timp în operațiunea anti-Duke, chit că era gata sau nu.
Până să pornească spre Convent Avenue, Carney zăbovi cât să-și dea jos firma. MAGAZINUL DE MOBILĂ CARNEY. Dacă ar fi arestat, i s-ar pune, oare, poprire pe magazin? Petrecuse atât de mult timp să-și separe o jumătate de eu de cealaltă jumătate, iar acum urmau să se confrunte. Însă… cele două
jumătăți împărțeau deja un birou, păi nu? Se ducea cu preșul pe sine.
Domnișoara Laura l-a întâlnit la bodega Big Apple. Acceptase să-l întâlnească în bomba aia unsuroasă – de aici și-a dat seama că mânăria e aproape gata. Chelnerița de astăzi era a treia Matrioșka, avea trăsături identice cu celelalte două, dar de dimensiuni tot mai reduse. Lui Carney îi inspiră însă același dispreț ca și suratele ei. Când se așeză, chelnerița o întrebă pe domnișoara Laura:
— Îl cunoști pe gagiu’?
— Nu tocmai, răspunse ea și amândouă pufniră în râs.
