— Încearcă? Sau vine, sau nu vine.
— Asta e situația. Cică are o ședință.
Când se întoarse la camionetă, îl puse la curent pe Zippo cu situația.
— Aștept, oftă Zippo, tot timpul aștept. Câteodată lucrez pentru avocatul ăla alb specializat în divorțuri, Milton O’Neil, îl știi? Ăla de-și face reclamă pe cutiile de chibrituri? Treaba mea-i să-i prind în flagrant. Asta presupune multă așteptare.
— Zippo…
— Da?
— Te mai joci cu focul?
Cel mai celebru incendiu provocat de Zippo a fost cel ce a mistuit maidanul de pe St. Nicholas Avenue. Niște cârpe din gunoi au luat foc, vâlvătaia s-a extins și tot cartierul a ieșit să-i privească pe pompieri cum își fac treaba.
Văpaia primitivă a focului și lumina hipnotică a girofarurilor de pe mașinile pompierilor dansau în aer, peste drum de clădirile abandonate și chipurile zăpăcite, făcându-le să pară frumoase. Zippo să tot fi avut vreo paisprezece-cincisprezece ani. Unchiul maică-sii locuia în Riverdale65 și avea bani de când brevetase suportul de periuțe de dinți fixat pe faianța din toate băile, deasupra chiuvetei. O adevărată poveste despre reușita unui imigrant. El a plătit tratamentul prin care a trecut Zippo.
— Provocam incendii pentru că, la vremea aia, nu știam că mi-e de ajuns să
le văd cu ochii minții, răspunse Zippo. Nu era nevoie să le provoc. De-aia îmi sunt apreciate pozele de budoar. Privitul poate fi totuna cu acțiunea în sine.
— Cu învățătura asta te-ai ales?
Tonul condescendent păstrat, de regulă, pentru Freddie sugera că, în ochii lui, Zippo e un suflet pierdut, căruia nu i-ar strica să-și bage mințile-n cap.
— N-aveam de gând să aduc în discuție treaba asta, nu mă privește, spuse Zippo, dar, dacă tot îmi pui întrebări despre rahaturi care nu te privesc: ce-ai pățit la ochi? Văd că e futut rău de tot. Arăți ca dracu’.
— Mi-am luat un pumn în moacă, răspunse Carney.
— Ah, asta mereu mi se-ntâmplă și mie, îl consolă Zippo.
*
La opt și un sfert, Wilfred Duke, îmbrăcat într-un costum maro-deschis cu dungi, fluierând fericit, sună la interfonul apartamentului de la etajul doi din Convent nr. 288. Mâinile ei delicate traseră perdelele.
Vânzătorul de mobilă și fotograful rămaseră în așteptare. Era prima noapte din iunie încoace când Carney sărea peste prima repriză de somn. În zilele ce au urmat a încercat să-și dea seama când s-a pornit, de fapt, operațiunea anti-Duke. Manevra de final o fi început odată cu arestarea traficantului de droguri? La revenirea dorvay-ului și a mânăriilor lui nocturne din toate nopțile de vară sau în ziua când bancherul i-a adus o ofensă ce se cerea răzbunată? Sau a decurs din însăși firea lor, din felul lor de-a fi? Din 65 Zonă rezidențială din Bronx, New York.
depravarea lui Duke. Din cultul clanului Carney pentru râcă. Dacă ai crede în sfânta circulație a plicurilor, totul s-a întâmplat din cauză că un om a luat un plic și nu și-a făcut treaba. Plicu-i plic. Lipsa de respect pentru ordine duce la prăbușirea întregului sistem.
— Să mergem, spuse Carney înghiontindu-l pe Zippo, care adormise.
Zippo își ridică privirea spre fereastra ei, cu perdelele date la o parte.
— Am visat că șed într-o camionetă, zise el.
Domnișoara Laura le deschise la interfon. Când traversă palierul de la etajul întâi, Carney își zise: L-a ucis. Îl și văzu pe Duke zăcând pe patul cu baldachin, cu creierii împrăștiați, iar acum el și Zippo trebuiau să șteargă
urmele. Dacă nu cumva i-a și chemat pe gabori și a întins-o prin spate, să
pice ei de fraieri. O fi fost manevra ei, nu a lui, de la bun început.
Răsuflă ușurat când îl zări pe Wilfred Duke pe cearșaful roșu-lucios, cu brațele desfăcute, cu gura deschisă, cu pieptul înălțându-i-se și coborând liniștit. Era tot în costumul lui cu dungi, cu pantofii cu vârf ascuțit în picioare, cu nodul cravatei desfăcut, ca și cum ar fi avut un laț în jurul gâtului. Ziceai că zâmbește. Domnișoara Laura stătea cu brațele încrucișate, privindu-l lung pe bancher. Rase o dușcă din cutia ei de bere Rheingold.
— OK, spuse Zippo frecându-și palmele. E o scenă de cimitir? Văd că n-are costum de înmormântare.
— Mai termină cu cimitirul, îl repezi Carney. Ți-am zis clar ce vreau.
Trebuie să-i facem, totuși, niște poze.
— Jegul ăsta… spuse domnișoara Laura, care știa că efectul picăturilor de somnifer o să țină câteva ceasuri. I-am turnat o doză dublă, adăugă ea, să fiu sigură.
— Nu-i nevoie să-l otrăvești.
— Respiră, da?
— Ați auzit de Weegee66? îi întrebă Zippo. I-ați văzut marfa chiar dacă nu-l cunoașteți după nume. Făcea poze de la locul crimei…
— Zippo, ajută-mă să-i mut piciorul ăsta.
Domnișoara Laura se rezemă de șemineu și își scutură scrumul țigării pe covorul Heriz.
Cu câteva săptămâni în urmă, Carney sugerase să se limiteze la câteva poze cu Duke în pat, îmbrățișând-o pe domnișoara Laura într-o ținută sugestivă.
Câteva fotografii scandaloase erau de-ajuns. Suficiente ca să-l facă de rușine și să cadă în dizgrație, să fie excomunicat dintr-un segment al societății din Harlem. Să-și mai piardă din afaceri. Fără chestii dezgustătoare. Ea a fost de 66 Pseudonimul fotografului și fotoreporterului american de origine ucraineană Arthur Fellig (1899- 1968).
acord. Apoi s-a mai gândit.
— Nu-i omul ăla, i-a spus ea lui Carney la următoarea lor întâlnire. Cred că
