— Nu-i de colea să-i dai sas și să-ți pornești propria afacere, spuse Carney.
Trebuia să-mi dau seama. Probabil că s-au exercitat multe presiuni asupra lui.
În seara aceea de pomină, în apartamentul domnișoarei Laura, executarea planului său l-a scârbit. Nu mai aducea a răzbunare, ci a înjosire; se coborâse până la nivelul canalului colector și devenise și el un actor nemernic în teatrul sordid al orașului. Pornografii, meseriașele, garizii, traficanții, ucigașii – toți aceștia erau colegii de branșă ai noii sale trupe. Și ar mai fi de adăugat: delapidatorii.
Acum însă simțea răzbunarea. Consolarea, fără greș. Lua forma soarelui ce-ți dezmierda chipul într-o sâmbătă după-amiază, a lumii ce-ți zâmbea în treacăt. Nu se așteptase ca Duke să spele putina, dar nici nu-l dezamăgea această întorsătură. Lovise nu într-un om, ci într-o mulțime, acolo unde-i durea mai tare. Păcat că bancherul n-o să știe în veci că el a fost cel care i-a făcut înscenarea, dar asta fusese înțelegerea de la bun început. O fi investit și Pierce niscai bani? Ar trebui să-l sune, să vadă dacă-i disponibil la prânz. O
să aibă acces la informații care n-au apărut în presă. Cine a suferit cea mai grea lovitură, cine-i pe drojdie. N-au mai luat de mult masa împreună.
Se întrebă încotro o fi apucat-o domnișoara Laura, în seara aia, la cererea ei, o lăsase la intersecția dintre 36th Street și Eighth Avenue. Autogara Port Authority și Gara Penn. Oare există autobuze și trenuri care circulă așa de târziu sau avea de gând să petreacă o noapte la hotel? Dacă ar fi vrut să-i știe intenția, i-ar fi spus și lui.
— N-aș fi putut să plec cu valiza dacă-l știam în libertate, gata să sară la mine și să-mi taie beregata, i-a spus ea. Te pune să privești ce le face altor fete, să te prevină de ce-i în stare să-ți facă. Și-a aprins o țigară cu o brichetă
de alamă: Are prea multe pe cap ca să-mi ia mie urma. Și n-o să fiu singura care se ușchește când or să afle că-i la mititica.
Nu i se adresa lui Carney; era neclar cui anume îi vorbește. Își studie chipul în oglinda retrovizoare și coborî să-și ia valiza. El i se alătură.
Poftim: ultimul plic. Îi dădu cei cinci sute de parai și ea și-i îndesă în sutien.
— Să știi că te-am verificat, îi spuse ea.
Erau singuri la un colț de stradă, într-unul din acele momente newyorkeze de reflux, când scena se golește timp de-o clipă.
— După prima noastră întâlnire. M-am întrebat: de ce-o fi având un om ca el un dinte împotriva lui Duke? Pe urmă, mi-am zis că te-a jecmănit, așa cum a făcut și cu toți ceilalți. Că de-aia ai boală pe el.
— M-a jecmănit.
— M-am întrebat: mie ce-mi pică la afacerea asta? Cu ce vreau să mă aleg?
Făcu un semn spre orașul murdar, îngrămădit în jurul lor în beton și oțel.
— Nu pot rămâne aici și nu mă pot întoarce acasă. Așa că-mi rămâne restul lumii. Pleacă, îi spuse ea privindu-l drept în ochi.
El se conformă.
Domnișoara Laura a avut dreptate să spună că Cheap Brucie e ocupat până
peste cap. După ce-a ieșit pe cauțiune, bordelezului i s-a pus pata pe una dintre fete, că cică ea ar fi dat jet. Încurajată de arestarea lui anterioară, ea s-a dus la gabori și ăia l-au săltat din nou, de data asta pentru acte de violență.
De data asta prin grija lui Munson. Brucie n-avea să iasă prea curând.
Carney îl săltă pe John pe umeri. Băiatul îi acoperi ochii, iar el se prefăcu că
abia se mai ține pe picioare, Vai, nu! Îi era recunoscător lui Elizabeth pentru ideea acestei ieșiri. Nu ajungea în fiecare seară acasă la cină, dar luau masa toți patru mai des decât înainte. Era plăcut. În seara operațiunii, a rămas treaz la ora primei reprize de somn, făcându-și treaba, iar odată ajuns acasă, după ce se despărțise de domnișoara Laura, era prea agitat ca să mai poată
dormi. A ațipit abia spre zori și, când s-a trezit, și-a reluat programul normal, în ton cu lumea onestă. Exilat de pe tărâmul uitat al dorvey-ului, de parcă n-ar fi fost niciodată acolo. Ce-or fi însemnat acele ceasuri întunecate?
Poate o cale de-a separa cele două euri ale lui, eul de la miezul nopții și eul diurn, iar acum nu mai avea nevoie de ea. În caz că o fi avut vreodată. Poate că inventase o separare inexistentă în realitate când, de fapt, așa era și fusese el dintotdeauna.
Când trecură pe lângă Nightbirds, verifică dacă Freddie nu cumva șade la bar și face bășcălie de careva. Nu-l zări.
În timp ce băiețelul lui îl trăgea de urechi, Carney socoti în gând cât îl costase înscenarea. Cei cinci sute de parai dați lui Duke la început, care au intrat la cheltuieli curente alături de restul plicurilor. Îi plătise pe Pepper, domnișoara Laura, Zippo. Pe Tommy Lipps și mașina lui. Plus comisioanele date lui Rusty, pe care n-ar fi trebuit să i le plătească dacă n-ar fi lipsit atâta de la birou. După socoteala din mintea lui Carney – dacă nu și cea din registrele contabile – avea, oare, cum să justifice banii dedicați operațiuni drept cheltuieli de regie?
Până și un audit făcut la vrăjeală i-ar da în vileag păcatele. În afara ștampilei de la ochi, plăcerea a fost de partea lui.
ȘEZI BLÂND, SCUMPI
1964
„… poate să nu joci
mereu același număr.
Joacă altul, vezi ce
se întâmplă.
Poate că tot timpul ai
jucat
ce nu trebuia.“
UNU
Riverside Drive nr. 547 era orientat cu fața spre parc, într-o zonă cel mai adesea liniștită. Până să se mute aici, familia Carney nici nu-și dăduse seama cât de anemic îi era somnul din cauza trenului aerian. Asemenea multor alte lucruri din oraș – zgomotul traficului stradal de sub ei, vecinii scandalagii de deasupra lor, drumul parcurs prin beznă de la colțul străzii până la ușa apartamentului tău – efectul lui a fost incomensurabil până să dispară.
Trenul era ca un gând rău sau ca o amintire rea, un ghiont neîntrerupt, un murmur necontenit. Primăvara, pe acoperișul clădirii de la nr. 547, puii de porumbel ieșeau din găoace și gânguritul lor gălăgios îi trezea în cele mai multe dimineți, însă cine n-ar prefera așa ceva trenului aerian, viața proaspăt zămislită scrâșnetului metalic.
