Discutară despre ce le mai fac nevestele și copiii. Soției lui Pierce, Verna, i se pusese pata pe Lenox Terrace – două dintre prietenele ei se mutaseră
acolo și o ținea una și bună că vrea și ea acolo. Confortul, celebritățile din ascensor.
— Ce nu-i plac ei sunt oamenii care își dau aere, urmă Pierce. Cum te-a primit Riverside Drive?
— Lasă-mă să te întreb ceva, spuse Carney. Ai auzit vreodată de familia Van Wyck?
— Van Wick? Vrei să zici Wike?
— Scris ca autostrada.
— Se pronunță Wike, însă da, am auzit. Se numără printre granzii orașului, ăhă, de pe vremuri. E vorba de niște ticăloși duri de tot, de origine olandeză.
Ăia care-s băgați în câte-o halima ca aia cu chiria pe care trebuie s-o plătească indienii Lenape83 pentru propriul lor pământ.
— Aoleu.
— Îhî, făcu Pierce. Robert Van Wyck84 a fost primul primar în New York City pe la o mie opt sute și ceva. Și încă-s cu nasul pe sus pe chestia asta – ca o casă regală. Ultima oară când am fost la meciul lui Yankees, l-au adus pe bătrânul Van Wyck la locurile din spatele bazei patru, l-au cărat, practic, într-o litieră, ca pe un maharajah. Pierce își scoase tabachera și continuă: E
băgat în toate – în politică, bănci – dar principala sursă de venit o constituie afacerile imobiliare. Imobiliare Van Wyck, asta înseamnă IVW pe plăcuțele de pe-o jumătate dintre clădirile dinspre zona centrală. Privi în jur și se aplecă mai aproape: Care-i treaba?
— Mi-a venit așa…
— Au intrat să se uite la niște canapele? Eu aș fi zis că ăștia-și fac cumpărăturile în centru.
Pierce nu mai insistă. Scoase un Chesterfield King și îl aprinse. Se știe că
IVW fac bani din mișcările altora, îi spuse Pierce. Vorbește lumea că 34th Street era o zonă moartă când s-au apucat de lucru la Empire State Building, dar Van Wyck a intuit ce va urma și și-a construit propria clădire de birouri peste drum.
— Uită-te și tu ce bine-i merge.
Au ratat contractele principale de la Lincoln Center, dar au înălțat un uriaș
complex rezidențial pe Amsterdam Avenue, numai bun când s-a terminat construcția centrului de arte.
— Sunt unși cu toate alifiile.
— De-aia ești plătit pe-aici, spuse el, uitându-se insinuant la colegii de club de la Dumas. Nu era cazul meu – abia începusem lucrul la Shepard dar țin minte că ne-am ocupat de procesul ăla cu accidentul de muncă. Era limpede ca lumina zilei, un caz de neglijență criminală. Condiții de lucru periculoase pe șantierul unui bloc în construcție – macaraua se răstoarnă și omoară doi oameni. Era afacerea IVW, lângă sediul ONU. Îi păștea o înțelegere 83 Populație amerindiană care, la sosirea coloniștilor europeni, locuia pe teritoriul de azi al statelor New York, New Jersey, Delaware și Pennsylvania.
84 Robert Van Wyck (1849-1918) a fost primarul New Yorkului în intervalul 1898-1901.
chinuitoare. La IVW era un angajat dispus să depună mărturie că șeful lui i-a ordonat să-l mituiască pe inspector și că face treaba asta de ani de zile, pe toate șantierele. Ne-am bazat pe el în toate lunile care au precedat procesul.
— Și? întrebă Carney simțind că ia foc.
— N-a apărut. A vrut să-și îndeplinească datoria civică sau mai știu eu ce.
Era un cetățean dintr-o bucată, familist convins – și ia-l de unde nu-i! Nici urmă de el.
Pierce făcu o pauză, să-l lase să priceapă ce și cum.
— Peste trei săptămâni este aruncat de valuri pe țărm în New Jersey, cu beregata tăiată atât de adânc, de abia i se mai ținea capul de corp. Aducea cu capacul unei cutii de bombonele Pez. Evident, am aruncat cazul la coșul de gunoi. Nu spun c-a fost o chestie criminală, spun doar ce s-a întâmplat. Făcu semn să i se aducă încă un pahar și continuă: Ce am învățat în meseria mea este că viața-i ieftină, iar când lucrurile încep să devină scumpe, ea ajunge și mai ieftină.
PATRU
Își dădu seama că-i a lui Linus după monograma L.M. P.V.W. Imprimată în piele. Un cadou de la cineva care cândva a crezut în perspectivele lui. Carney forță încuietoarea servietei cu un coupe-papier primit în dar de la vecina de dedesubt la terminarea facultății. Fiindcă văzuse că n-are pe nimeni care să-i poarte de grijă și-i era milă de el sau crezuse în perspectivele lui.
În servietă erau tot felul de hârtii cu caracter personal – o felicitare de Sfântul Valentin de la o oarecare Louella Mather, o fotografie color cu o dublă eliminare la Yankees în 1941, cu Joe DiMaggio85 și Charley Keller86 – și cel mai mare smarald tăiat pe care l-a văzut Carney vreodată. Piatra era montată într-un colier de platină încrustat cu diamante și era flancată de șase smaralde mai mici, dar la fel de splendide, de o parte și de alta; ținând colierul din orice capăt, piatra centrală era capul unei superbe păsări de pradă, pietrele mai mici arcuindu-se asemenea unor aripi. Carney închise servieta și se dădu cu un pas înapoi. Când glumise zicându-și că o fi având stronțiu 90, nu fusese departe de adevăr; fusese scăldat într-o radiație străveche.
Apelul telefonic al mătușii Millie, de marți dimineața, îl forțase s-o deschidă în cele din urmă. Iar dormise prost. Când mătușa Millie l-a sunat la ora șase, abia ce ațipise. Prima oară au lăsat telefonul să sune în gol. Când, a doua oară, Elizabeth a preluat apelul, Carney a auzit, din partea opusă a patului, cum zbiară mătușica: I-au întors casa pe dos.
Și-a dat seama că mătușa Millie plânsese; i-a recunoscut ochii umflați ca după ciondănelile cu Pedro. Dar se oprise din plâns și trecuse la faza când era Millie Mânioasa, Teroarea lui 129th Street. Din spusele ei, reieșea că-și terminase tura la ora 4 dimineața și, ajungând acasă, găsise harababura asta.
— Știi că, dacă n-aș fi fost la lucru, i-a zis ea, l-aș fi luat la șuturi în cur pe cioroiul ăla. Auzi tu, să-mi intre-n casă. Să-mi intre-n casă și să-mi facă
bulibășeala asta.
Mătușa Millie îi dădu voie s-o îmbrățișeze scurt, s-o potolească, dar se înfioră, fiindcă nu voia să se potolească. Voia să lupte.
85 Joseph Paul DiMaggio (1914—1999) a fost unul dintre cei mai mari jucători din istoria baseball-ului și, timp de un an (1954—1955), soțul celebrei actrițe Marilyn Monroe.
86 Charlie Keller (1916-1990) a fost jucător de baseball și coechipier al lui Joe DiMaggio la New York Yankees.
Cei care făcuseră vălmășagul ăla fuseseră meticuloși. Spintecaseră
pernițele, dăduseră jos romanele de trei parale de pe rafturile din camera de zi, smulseseră scândurile din antreu, să vadă dacă nu-i ceva ascuns sub pardoseală. Bucătăria arăta oribil – fiecare cutie mai mare decât conserva de supă Campbell’s fusese desfăcută și scociorâtă. Făina, fasolea, orezul și picioarele de porc în saramură alcătuiau un morman respingător pe bătrâna gresie în pătrate alb-negru. În dormitor, Carney puse la loc sertarele măsuței de toaletă în timp ce mătușa Millie aduna de pe jos maldărele de haine aruncate vraiște.
Poate că l-ar fi luat la șuturi în cur pe vreun barbituc uman sau pe netrebnicul de nepot al vecinei de deasupra ei – era nepereche în măiestria cu care-și folosea arma preferată, peria de păr – dar cel care-i făcuse balamucul ăsta nu era un căcățel de găinar. Aici lucraseră cu un scop clar.
