— Cică ar fi în Barbados. Ar avea ceva familie pe-acolo.
— Cioroii din Barbados te lasă-n curu’ gol într-o clipă aici, în New York.
Firma de neon vopsită în verde, de la intrarea în Donegal’s, îl făcu pe Carney să tresară. Acum, că era înăuntru, ar fi băgat mâna-n foc că a mai fost aici cu ani în urmă. Zâmbetul ăla grotesc, fără trup, de pe firma cu BERE
BUNĂ CU PRIETENI BUNI. Borcanul prăfos cu ouăle fierte tari de-acum câteva decenii. Pepper fusese unul dintre pretenarii lui taică-său, așa că
lucrurile se legau. Carney apelase la fantezie să-și imagineze cum arată
Donegal’s, după spusele lui Pepper, când, de fapt, văzuse dinainte localul. Își închipuise că o să dea peste criminali cu trancane, în sacouri cu umerii largi și pantaloni cu crăcii lungi și tivul răsfrânt, experți în provocarea traumelor
fizice brutale, dar trupa de miercuri după-amiază aducea mai degrabă cu hodorogii care se ciondănesc în timp ce joacă șah prin parcuri, făcând schimb de pioni și văicăreli. Totuși, la Donegal’s se bea din halbe, nu din sticle.
Fusese și Carney copil – l-o fi lăsat taică-său aici în timp ce-și rezolva problemele? Stați cu ochii pe ăsta micu’ până mă duc să-i rup picioarele lu’
tipu’ ăla? Cocoțat pe un taburet, cu capul abia ajungându-i la nivelul tejghelei vag lustruite. Foarte mic, dacă taică-său nu-l lăsase singur acasă.
Unde o fi fost maică-sa? Toți cei care i-ar fi putut lămuri situația erau de-acum morți.
— Pe vremuri veneai aici cu taică-meu, zise Carney.
— Oho, tot timpul. Aici am… dar Pepper își întrerupse brusc anecdota.
Zâmbea arareori, iar de data asta își curmă zâmbetul la fix: Barmanul de pe vremuri era un pungaș ca și noi, spuse el. Așa că, dacă terminam o operațiune târziu, deschidea barul, să serbăm succesul. Zorii se revărsau pe ferestrele alea. Afară treceau furgonetele cu presa. Îl chema Ishmael, a sfârșit împușcat. Să tot fie mort, nu știu, de vreo zece ani? Ce vrei, continuă
el cu o mutră acră, încerci să-mi vinzi o canapea?
Carney nu repetă greșeala de data trecută. Îi povesti lui Pepper, de-a fir a păr, tot ce s-a întâmplat, de la prietenia lui Freddie cu Linus și familia acestuia până la jaful întrerupt pe neașteptate și tot ce-a mai urmat după
aceea. Pungașul știa și de lovitura de la Theresa, și de operațiunea anti-Duke
– nimeni pe lumea asta nu cunoștea atât de bine viața secretă a lui Carney.
N-avea nici un motiv să nu-i spună totul pe șleau.
Carney termină. Pepper se scărpină pe gât, scrută gânditor tavanul.
— Ca pe autostradă, zise el.
— Sunt mulți care cred că-i Wick.
Pepper ridică din umeri. În filmul după-amiezii, unul cu Lee Marvin, se lăsă
cu o bătălie cu pistoalele și toată lumea din bar se opri din trăncăneală, să se uite la TV. Să vadă care-i pontul? Să-l critice? Bandiții o tuliră cu mașina și clienții de la Donegal’s se întoarseră la treburile lor.
— S-au folosit de violențele alea, spuse Pepper. Dacă aveam ceva pe țeavă, la fel aș fi procedat și eu. Poți să dai o lovitură când aleargă cu toții ca niște găini cu capul tăiat.
— Lumea nu se purta nebunește chiar fără rost. Își avea motivele ei întemeiate, zise Carney.
— De când le pasă albilor de motive? Or să-l bage la zdup pe gaborul ăla?
Barmanul își ridică privirea de pe cotele de pariuri la cursele de cai.
— Să-l vâre la zdup pe-un gabor alb pentru c-a omorât un băiat negru? Tre’
să crezi în zâna măseluță.
— Buford e la curent cu tot ce se-ntâmplă.
— Ziarele vorbesc despre „jafuri“, urmă Buford. Ar trebui să-i întrebe pe indieni cum e cu jafurile. Toată țara asta se întemeiază pe găbjit rahatul altora.
— Cum și-au umplut muzeele? Vezi-l pe Tutankhamon.
— Păi nu? îmi pare bine că s-au răzvrătit, spuse Buford. Eu zic că peste o săptămână o să fie de parcă nici nu s-ar fi întâmplat nimic.
O șterse în capătul celălalt al tejghelei și își reaprinse țigara.
Ca și cum nici nu s-ar fi întâmplat? Lui Carney remarca asta i se păru de-a dreptul cinică. De pildă, după violențele din ’43, nădragii ciordiți de taică-său de la Nelson’s au rezistat doi ani până să li se roadă genunchii. Era și asta o chestie.
Altfel vedeau lucrurile el și Pepper, dar Carney venise la Donegal’s – cu riscul de-a încasa un zbing în mutră – tocmai fiindcă omul avea o viziune diferită asupra lumii. Iar Carney de asta avea nevoie acum. La cinci ani după
cele întâmplate la Theresa, un alt colier îi adunase din nou, unul pe lângă
care cel al Lucindei Cole părea să fi căzut dintr-un automat cu bile de chewing-gum.
— Aș dori să te angajez ca agent de pază, spuse Carney. În caz că mai vine careva să-mi bată la ușă.
— S-ar zice că o să-ți mai bată careva, zise Pepper. Uite care-i treaba, n-ai nevoie de sfatul meu, că tu n-asculți de sfaturi și mi se rupe. Dar… dă-i papucii. E un luzăr. E terminat.
