— Nu-i terminat. O să-i dea cu sasu’.
— O să-l ajungă altă belea. Taică-tău ar zice: dă-l în mă-sa. Chiar dacă face parte din familie. Chiar de-ai fi tu.
— Păi tocmai de-aia și virează.
Pepper se strâmbă și făcu semn să i se mai aducă o bere.
— Ce-ai de gând să faci cu prada? Rahatul ăla din seif – cui ai de gând să i-l plasezi?
— Am un tip care poate să se ocupe de el.
— Se ține de chestii tari, spuse Pepper sorbindu-și Rheingold-ul. Dacă se ține de chestii așa de tari, înseamnă că suflă și-n iaurt. Dar dacă suflatu-n iaurt înseamnă să dea în fapt cioroii?
— E un tip tare cumsecade.
— Tare în orașul ăsta e doar solul stâncos.
Carney interpretă întrebarea lui Pepper drept un răspuns afirmativ, că se bagă. Iar Pepper nu-i contrazise această supoziție.
Carney menționă o sumă. Pepper îi spuse că preferă, mai degrabă, ceva din magazin.
— Orice-ți dorești. Care mai e situația ta domestică la zi?
— Situația?
— În legătura cu mobila – ai o bucătărie confortabilă? Iei cina într-un alt spațiu?
Lui Carney nu-i veni să întrebe Cât de des primești vizite?
— Am față de om care vrea să se știe cum îmi arată casa?
— Atunci, poate, vrei o canapea.
— Una care se lasă pe spate când îți pui crăcii sus, cu manetă.
— Asta era – un fotoliu rabatabil.
Se înțeleseră asupra pazei și a diferitelor aspecte ce țineau de „lămurirea”
musafirilor nepoftiți. Carney puse câțiva parai pe tejghea, pentru berea lui Pepper, și dădu să se ridice.
— Spunea c-o să ajungi doctor, spuse Pepper, că ești așa de deștept, dar că
ești suficient de deștept ca să-ți dai seama că faci mai mulți bani ca pungaș.
— Cine-ar fi vrut să se facă doctor? răspunse Carney.
*
Umbra de-afară, pogorâtă de pe deal, dinspre Mausoleul lui Grant, le oferea un refugiu răcoros din calea zădufului de peste zi. Traficul de pe Riverside Drive era lejer. Când încerca să se relaxeze în camera de zi după o zi lungă
petrecută la magazin, pe Carney îl scoteau din minți țipetele țâncilor din parcul de jos, dar astăzi ele îi păreau un simbol al normalității. După
gangsteri care te înghesuie cu forța în limuzine, curcani care-ți dau peste cap afacerile, violențe, baroni imobiliari și câte și mai câte, era plăcut să-și spună
că lumea lui își amintește de orbita ei veche, stabilă.
Apoi, Pepper spuse „Sunt aici“, iar planeta lui Carney o luă razna din nou. Îi dădu lui Pepper, conform înțelegerii, cheile de la magazinul de mobilă. De la întâlnirea lor de mai devreme, de la Donegal’s, îi venea să râdă când și-l imagina pe Pepper așezat la biroul lui, stând de pază. O să-ți iei și sofaua din același set și-o să-ți placă-n draci.
— L-ai ascuns bine pe băiatul tău? se interesă Pepper.
— E în Brooklyn, răspunse Carney.
Noua ascunzătoare a lui Freddie era o magherniță de pe lângă Nostrand Avenue.
— Nu vreau să-l ia benga.
Nici Carney nu-și dorea asta. Oare Freddie o să-i aprecieze eforturile când o să-l urce într-un tren sau un autocar cu banii de ușcheală? O să găsească
Freddie de cuviință să-i mulțumească până să pornească autocarul din autogara Port Authority – poate că autogara Newark Greyhound ar fi o
alegere mai fericită – și să-și piardă urma în Vest, sau o să considere că-i de datoria lui să-l ajute?
Afurisitele alea de veverițe din parc se obrăzniciseră toată vara – o cu totul altă poveste – așa că, simțind apăsarea de pe piciorul lui, Carney crezu că-i vorba de-o veveriță.
— Tati! gânguri John cuprinzându-i coapsele cu brațele.
Judecând după murdăria de pe hăinuțele lor și după zgârietura de pe genunchiul lui John, s-ar zice că Elizabeth i-a scos până la locul de joacă din parc.
