– Da, totul e în regulă, John, mulţumesc, strigă Grace către agentul Serviciului Secret aflat de cealaltă parte a uşii.
Îi întinse cartea, dar Gibson clătină din cap.
– Păstraţi-o.
– Măcar nu e un fals?
– Ştiţi bine că nu.
Grace frunzări cartea într-o doară, ţinând-o la distanţă de un braţ, de parcă din ea picura sânge. Dintr-odată încremeni, răsuflarea i se tăie şi, cu o mână tremu-rândă, îi netezi paginile.
– Grace? spuse Denise. Ce este?
Groaznic de palidă, Grace Lombard îşi ridică ochii.
– Culoarea mea preferată este albastrul.
47
Tinsley era aşezat pe vine, cu urechea lipită de coloana instalaţiei de climatizare din baie. Stătea de multă vreme aşa. Tăcut şi nemişcat. Cu ochii închişi. Ascultând ceea ce se petrecea în camera alăturată.
După incidentul din Charlottesville, fusese nevoie de ceva eforturi pentru a-i localiza. Tipii nu erau deloc proşti. Ştiau că sunt urmăriţi şi reuşiseră să se ascundă admirabil de bine. Abia în Atlanta le luase din nou urma.
Calista Dauplaise era foarte nemulţumită. De înţeles. Confruntarea de la casa de pe malul lacului fusese o afacere proastă. Tinsley era perfect de acord cu asta.
Sigur, femeia avea tot dreptul să bage în joc o a doua echipă. Dar, din moment ce nu considerase oportun să îl includă şi pe el în noua strategie, Tinsley nu accepta să fie făcut responsabil pentru nişte suprapuneri care iscaseră, în chip inevitabil, confuzie.
Calista nu îi împărtăşea părerea.
Tinsley se gândise să se retragă, şi, în alte circumstanţe, probabil că aşa ar fi procedat. Numai că femeia era un client vechi şi a o transforma în duşman nu îi servea interesele. În plus, mai era ceva ce îl ţinea legat de cei trei oameni. O
relaţie cu trecutul. Un sentiment al lucrului neterminat. Era implicat în afacere de mai bine de zece ani. Şi în acest răstimp, între el şi fiul lui Duke se crease un fel de apropiere, ceva total neaşteptat pentru el, aşa încât era important să vadă cum avea să se termine totul pentru băiat.
Ţăcănitul uşor al unui întrerupător îi întrerupse gândurile. Ce se auzea? Cineva fredona? Sau cânta? Cine era, televizorul sau un bărbat? Conductele murmurară
şi mormăiră, zgomotul fiind apoi înlocuit de şuieratul ademenitor al unui duş.
Tinsley aşteptă. Şuieratul îşi schimbă tonalitatea, trecând la un registru mai jos –
sunetul făcut de apă în contact cu pielea, nu cu gresia. Venise momentul.
Tinsley ieşi din camera sa şi cercetă din ochi parcarea. Jenn Charles şi fiul lui Duke Vaughn plecaseră, lăsându-l singur pe bărbatul cel morocănos. Avea să
profite de ocazie pentru a se ocupa de el.
Traversă cei doi metri şi jumătate care îl despărţeau de uşa alăturată şi îngenunche, prefăcându-se că-şi leagă şireturile la pantofi. Motelul era unul ieftin, cu încuietori ieftine, pe care le putea deschide şi cu un băţ de acadea. Intră
şi scoase pistolul. De data asta nu mai accepta întreruperi. Ratase şansa de două
ori şi, deşi existau circumstanţe atenuante, situaţia îl deranja. Ordinea naturală a lucrurilor fusese alterată, precum îndiguirea unui râu. Şi la fel ca un râu zăgăzuit, Tinsley simţea că natura tânjeşte să fie corectată.
În afară de pâlpâitul slab al televizorului, camera era cufundată în semiîntuneric.
Paturile duble mari aveau lenjeria boţită. Uşa de la baie era întredeschisă.
Fredonatul sau cântatul se oprise. Tinsley se deplasă prin cameră, atent la orice schimbare de zgomot. Se lipi cu spatele de peretele holului îngust din faţa băii.
Nu-şi dădu seama decât prea târziu că ceva era în neregulă cu sunetul scos de apă. Era şuieratul ascuţit al lichidului ce curgea direct pe gresie.
Ridică braţele şi reuşi parţial să se ferească de ranga cu care fu fovit în cap.
Durerea îi săgetă încheietura mâinii, iar ranga îi juli creştetul. O arsură ca de chibrit aprins îi traversă corpul. Arma i se rostogoli pe podea. Se roti pentru a se apăra mai bine de următoarea lovitură. O rangă era greu de mânuit în spaţiul mic din hol, şi asta avea să-i dea timp pentru a se poziţiona pe picior de egalitate cu atacatorul. Din păcate, bărbatul cel morocănos gândise la fel ca el. Ranga căzu zăngănind la podea în timp ce un pumn întâlni şaua nasului lui Tinsley. Oasele nasului abia începuseră să se sudeze la loc după incidentele din Pennsylvania, şi lovitura le sparse din nou. În cădere, Tinsley simţi cum i se scurge sângele pe faţă.
Bărbatul cel morocănos îl ţintui la podea cu mai multe lovituri bine plasate.
Tinsley le aprecie ferocitatea, dar şi precizia. O combinaţie greu de realizat.
Loviturile îl făcură să se învârtă pe loc şi simţi cum îi aterizează un genunchi greu între omoplaţi, cătuşele ţăcăne în jurul încheieturilor şi cercul rece al propriei arme îi apasă tâmpla.
– Văd că nu mai eşti aşa de dur când te aşteaptă cineva.
– Chiar mă aşteptai? întrebă Tinsley.
– Pentru cine lucrezi?
Nu răspunse.
– Sper că pricepi că, dacă nu-mi răspunzi, eşti un om mort, zise bărbatul cel morocănos. Poate că ai un cod al onoarei cu care îţi protejezi clienţii. Puţin îmi pasă. Dar fă bine şi gândeşte-te la ce ţi-ar folosi o astfel de reputaţie dacă ai fi mort.
